Jocurile rurale şi jocurile de limbaj
În acest subcapitol, pentru a analiza jocurile rurale voi recurge la teoria limbajului a lui Ludwig Wittgenstein. Şi asta deoarece Wittgenstein este unul dintre gânditorii care, în cercetarea asupra limbajului, s-au confruntat cu o problemă similară cu cea pe care o întâmpinaseră deja primii cercetători ai jocurilor rurale: incredibila diversitate a jocurilor de limbaj care îşi are pandantul în incredibila diversitate a jocurilor umane în general. Problema pusă de Wittgenstein poate fi sintetizată într-o întrebare simplă: care este elementul comun al tuturor jocurilor? Iată cum abordează Wittgenstein acest subiect: 65. Aici ne lovim de marea întrebare care stă în spatele tuturor acestor consideraţii. - Căci mi s-ar putea obiecta acum: ,,Îţi faci viaţa uşoară!
Vorbeşti despre tot felul de jocuri de limbaj, dar nu ai spus niciunde în ce constă esenţa jocului de limbaj şi, prin urmare, a limbajului. Ce este comun tuturor acestor procese şi le face limbaj sau părţi ale limbajului.
Te lipseşti, aşadar, tocmai de acea parte a cercetării care ţi-a dat altădată
cele mai multe dureri de cap, şi anume de cea care priveşte forma generală a propoziţiei şi a limbajului." Iar acest lucru este adevărat. - În loc de a indica ceva care este comun pentru tot ceea ce numim limbaj, eu spun că acestor fenomene nu le este câtuşi de puţin ceva comun, ceea ce ne face să folosim pentru toate acelaşi cuvânt - ci că ele sunt înrudite unele cu altele în multe feluri diferite. Şi datorită acestei înrudiri sau acestor înrudiri, le numim pe toate „limbaj". Voi încerca să
explic asta. (Wittgenstein, 2004, pp. 1 3 1-1 3 2) Potrivit lui Wittgenstein, presupoziţia originii comune a unor forme de limbaj cum ar fi jocurile de limbaj este o ficţiune. Asemănările jocurilor de limbaj nu vorbesc neapărat despre o esenţă
comună a acestora, ci despre anumite relaţii construite contextual în timpul discursului, prin conectarea acestuia la multiplicitatea fenomenală a experienţei cotidiene. În cadrul demonstraţiei sale, Wittgenstein discută despre conceptul de jocuri, ceea ce aduce analiza sa în vecinătatea subiectului discutat în capitolul anterior. Într-un pasaj din lucrarea Cercetări filozofice, Wittgenstein oferă o perspectivă originală asupra jocurilor:
340 JOCURI RITUALE DIN MOLDOVA
66. Consideră, de pildă, mai întâi procesele pe care le numim „jocuri".
Am în vedere jocuri jucate pe tablă, jocuri de cărţi, jocuri cu mingea, jocuri sportive ş.a.m.d. Ce le este comun tuturor acestora ? - Nu spune:
,,Trebuie ca ceva să le fie comun, căci altfel ele nu ar fi numite «jocuri»"-, ci vezi dacă există ceva comun tuturor. - Căci dacă le priveşti, nu vei vedea ceva care ar fi comun tuturor, dar vei vedea asemănări, înrudiri şi anume un şir întreg de asemenea lucruri. Cum am spus: nu gândi, ci priveşte! - Priveşte, de pildă, jocurile jucate pe tablă, cu feluritele lor înrudiri. Treci acum la jocurile de cărţi; aici găseşti multe corespondenţe cu prima clasă, dar multe trăsături comune dispar, altele apar.
Dacă trecem acum la jocurile cu mingea, atunci ceva comun se păstrează, dar mult din ceea ce este comun se pierde. - Sunt, oare, ele toate
«distractive»? Compară şahul cu ţintarul. Sau există pretutindeni câştig şi pierdere sau competiţie între cei care joacă? Gândeşte-te la pasenţe. În jocurile cu mingea există câştig şi pierdere; dar dacă un copil aruncă mingea în perete şi o prinde din nou, această trăsătură a dispărut. Priveşte ce rol joacă îndemânarea şi norocul. Şi cât de diferită este îndemânarea în jocul de şah şi îndemânarea în jocul de tenis. Gândeşte-te acum la dansurile în cerc; aici există elementul distractiv, dar cât de multe din celelalte trăsături distinctive au dispărut! Şi aşa putem să
trecem prin multe, multe alte grupuri de jocuri. Putem vedea cum apar şi dispar asemănări. Iar rezultatul acestei examinări este: vedem o reţea complicată de asemănări care se suprapun şi se încrucişează. Asemănări în mare şi în mic. (Ibidem, pp. r 3 2-133) Corelat cu capitolul anterior despre jocurile rurale, fragmentul pe care tocmai l-am citat este cu adevărat izbitor. Motivul este că, analizând două realităţi diferite - jocurile de limbaj şi jocurile rurale -, observăm o serie de aspecte similare a căror corespondenţă este uimitoare. Iar acest izomorfism provoacă şi mai multă
nedumerire din moment ce, pentru a explica jocurile de limbaj, Wittgenstein se referă tocmai la jocurile umane în realitatea de zi cu zi. De aceea, acest paragraf - des citat în filozofie - se potriveşte perfect cu problema pe care tocmai o discut, şi anume diversitatea jocurilor rurale. Astfel, urmând modelul lui Wittgenstein, aş putea genera o serie de afirmaţii similare:
Consideră, de pildă, mai întâi fenomenele pe care le numim jocuri rurale. Ma gândesc aici la Jocul cu săbii (The Sword Play), Ceremonia peţitului (The Wooing Ceremony), Lupta eroului (The Hero-Combat) din Anglia, precum şi la Capra de Crăciun din ţările EVOLUŢIA JOCULUI: DE LA JOCURI RURALE LA JOCURI VIDEO 341
nord-europene, Jocul Cerbului din Moldova, Mascaţii Pantomimici cu vizitele lor la domiciliu din insula Newfoundland şi aşa mai departe. Ce este comun în toate aceste manifestări? - Nu spune: ,,Trebuie să fie ceva comun, căci altfel nu le-am putea numi jocuri rurale - ci vezi dacă există ceva comun tuturor. - Căci dacă
le priveşti, nu vei vedea ceva care ar fi comun tuturor, dar vei vedea asemănări, înrudiri şi anume un şir întreg de asemenea lucruri. Precum spuneam: nu gândi, ci priveşte! - Uită-te, de exemplu, la Mascaţii de Crăciun, cu manifestările lor multiple. Acum treci la jocurile de primăvară precum Căluşarii din sudul României; aici vei găsi multe corespondenţe cu primul grup, dar multe caracteristici comune dispar, în timp ce altele noi apar. Când trecem, mai departe, la teatrul popular cu păpuşi sau marionete, multe caracteristici pe care le-am văzut anterior se păstrează, dar multe se şi pierd. - Sunt toate distractive? Compară Mascaţii Pantomimici, cu vizitele lor la domiciliu, pline de bucurie şi extaz, cu teatrul popular Haiducii, care este serios şi adoptă un ton grav de la început până la sfârşit. Sau există oare întotdeauna ideea mor
ţii şi învierii în toate aceste piese? Da, într-adevăr, aceasta este o temă comună pentru multe dintre ele, deşi altele nu au întruchipat niciodată această noţiune. Acum, gândeşte-te la măşti. În jocurile mascaţilor ritualici, există întotdeauna personaje care poartă măşti, dar nu toţi din grup. Şi mai sunt câteva piese populare, precum Haiducii, unde nici un personaj nu poartă, de fapt, mască, sau doar unul dintre ei poartă, precum în Căluşarii. Şi putem identifica piese în care artiştii au faţa înnegrită de funingine, dar nu poartă mască propriu-zisă. Priveşte acum la părţile acestor jocuri, la cele verbale şi la cele pantomimice; uită-te, de asemenea, la diferenţa dintre oratorie şi acţiune. Gândeşte-te acum la jocuri precum Capra de Crăciun ( Christmas Goat); aici pot fi identificate elementele de distracţie, acţiune şi pantomimă, dar câte alte trăsături caracteristice au dispărut! În timp ce Capra de Crăciun se bazează în principal pe acţiune şi pantomimă, jocul Lupta eroului, din Anglia, şi Jocul Irozii, în zone rurale ale României şi Ungariei, se bazează, în principal, pe dialog şi oratorie. Uneori, vedem doar asemănări între detalii. Şi putem trece prin multe, 342 JOCURI RITUALE DIN MOLDOVA
