problema ţărănească sunt cele mai semnificative exemple în acest sens. De asemenea, o mare parte din cercetarea asupra mascaţilor ritualici, în special cea ghidată de căutarea unei origini comune şi a unui concept comun, care ar putea explica diversitatea acestora pe o zonă extinsă a Eurasiei, este în esenţă o încercare de a justifica existenţa anumitor forme culturale aşa-zis primitive în societatea modernă, o societate dominată de Revoluţia Industrială, care a fost însoţită de alte expresii economice şi culturale, total diferite de universul jocurilor rurale.
Desigur, aceste metanaraţiuni oferă o perspectivă holistică necesară oricărei ştiinţe, dar nu şi viziunea nuanţată necesară în studiul diversităţii umane şi al eterogenităţii comunităţilor umane.
Până la sfârşitul secolului XX, dezamăgiţi de revendicările arogante ale metanaraţiunilor precum „progresul", ,,raţiunea" şi „adevărul", unii autori au apelat la anumite „naraţiuni mărunte" (petits recits) cum ar fi istoria vieţii private şi istoria grupurilor marginalizate. Unul dintre aceşti gânditori a fost filozoful Ludwig Wittgenstein, al cărui concept de „joc de limbaj" a fost preluat de Lyotard atunci când a regândit rolul contextului local şi valoarea diversităţii experienţei umane trăite în comunităţile locale. Este vorba de evidenţierea unei eterogenităţi culturale a cărei explica
ţie constă în însăşi diversitatea ei, şi nu într-un set de trăsături prefabricate care pot fi aplicate oricând oricărei comunităţi similare. Voi folosi aceeaşi metodă şi teorie wittgensteiniană în capitolul următor pentru a înţelege mai profund şi dintr-o perspectivă
mai nuanţată jocurile rurale. O abordare similară a fost prezentată
în capitolul anterior, când am călătorit prin micro-ecosistemele culturale în care s-au conturat valorile ţăranilor.
Urmând calea deschisă de Lyotard, îmi exprim şi eu în aceste rânduri scepticismul faţă de încercările de standardizare a fenomenelor culturale, încercări ale căror limite au fost prezentate de-a lungul acestui capitol. Asemenea viziuni care se încadrează
în categoria naraţiunilor grandioase nu au favorizat înţelegerea universului ţărănesc nici din perspectiva sistemului lor de valori, nici a înclinaţiei ţăranilor pentru joc, nici din perspectiva interrelaţiilor umane din cadrul comunităţilor cutumiare. De asemenea, PORTRETIZAREA ŢĂRĂNIMII ŞI A JOCURILOR RURALE 335
este de remarcat faptul că istoria colonialismului, o istorie bazată
pe dominaţie, opresiune şi rasism, se ascunde adesea în spatele acestor metanaraţiuni. Nu de puţine ori, ţăranii au fost victimele ei. Consider că o decolonializare a acestei istorii din perspectiva jocurilor rurale este necesară.
Deconstrucţia postmodemă promovată de Lyotard deschide noi orizonturi dominate de naraţiuni mărunte, prin care pot fi în
ţeleşi indivizii comunităţilor cutumiare rurale în manifestările lor complete, inclusiv înclinaţia spre violenţă, relaţiile lor economice complexe, jocurile rurale, conflicte şi tensiuni, departe de idealizările romantice care promovau modelul rousseauist al bunului sălbatic ori o perspectivă hobbesiană depreciativă, care îi înfăţi
şează pe ţărani ca indivizi needucaţi şi brutali ce trebuie incluşi în programele civilizatoare implementate de statele naţionale.
Din păcate, naraţiunile grandioase despre ţărănime ne spun prea puţin despre relaţiile complexe ale oamenilor care au trăit o viaţă întreagă în comunităţi rurale mici. Or jocurile rurale au fost tocmai asta: forme culturale care le-au dat oamenilor posibilitatea de a se pune în relaţie unii cu ceilalţi, de a-şi regândi o serie de relaţii cum ar fi cele de dragoste, prietenie, animozitate şi conflict.
Tocmai de aceea, nu există o origine comună a jocurilor mascaţilor, la fel cum nu există o istorie universală care ar putea explica evenimentele petrecute în toate comunităţile rurale de-a lungul timpului. Există doar o multitudine de asemănări şi diferenţe în experienţele oamenilor care şi-au desfăşurat viaţa vreme de veacuri în cadrul micilor comunităţi rurale şi care, în consecinţă, au dezvoltat de-a lungul timpului un set de valori comune şi jocuri similare, care uneori se suprapun parţial sau deţin asemănări izbitoare unele cu altele.
CAPITOLUL 6
EVOLUŢIA JOCULUI:
DE LA JOCURI RURALE LA JOCURI VIDEO
O călătorie istorică
în evoluţia culturală a jocurilor rurale
În capitolul anterior, am adoptat o viziune critică împotriva naraţiunilor grandioase care analizau ţărănimea şi jocurile rurale.
În consecinţă, sarcina asumată în acest capitol este dificilă, şi asta din două motive. În primul rând, a trebuit să explic jocurile rurale prin teorii care nu ameninţă diversitatea culturilor ţărăneşti şi care, mai târziu, ar putea fi etichetate drept naraţiuni grandioase.
În al doilea rând, aceste teorii ar trebui să poată examina jocurile practicate de ţărani într-un moment de mari transformări sociale, economice şi tehnologice. Este vorba de ceea ce istoricul Yuval Harari a numit Revoluţia Ştiinţifică. Vorbind despre Revoluţia Ştiinţifică, acest autor îşi începe analiza cu un exerciţiu de imaginaţie ce dezvăluie transformările incredibile produse de această
revoluţie în societăţile umane. Dacă un ţăran spaniol ar fi adormit în anul rooo d.Hr. şi s-ar fi trezit la începutul Epocii Marilor Descoperiri Geografice, când Columb s-a îmbarcat în marea sa aventură spre America, peisajul din jurul său nu ar fi fost complet nefamiliar şi străin. Dacă, dimpotrivă, un marinar al lui Columb ar fi fost teleportat în secolul XXI, în mijlocul unui oraş modern dominat de tehnologia actuală, în mod sigur s-ar fi gândit că a ajuns în rai sau, poate, în iad (Harari, 201 7).
