multe alte grupuri de jocuri rurale în acelaşi mod; putem vedea cum asemănările apar şi dispar. Iar rezultatul acestei examinări este că vedem o reţea complicată de asemănări care se suprapun şi se încrucişează; uneori - doar asemănări generale.
Ceea ce vedem când examinăm jocurile rurale este o serie lungă de „asemănări de familie" (ibidem, p. I 3 3), o reţea complexă
de suprapuneri, diferenţe şi relaţii complicate, care fac imposibilă
producerea unei definiţii cuprinzătoare sau a unei teorii holistice care ar putea defini, o dată pentru totdeauna, nişte graniţe conceptuale precise. Totuşi, ceea ce descoperim în toate aceste manifestări este predispoziţia individului de a se implica în joc şi capacitatea sa de a crea simulacre ale experienţei cotidiene; acest lucru se întâmplă fără ca realităţile însele să păstreze un anumit tipar, ci, mai degrabă, o varietate de subiecte şi motive.
Dar să ne întoarcem pentru o clipă la teoria lui Wittgenstein şi să analizăm relaţiile dintre descoperirile sale în domeniul jocurilor de limbaj şi implicaţiile lor pentru studiul jocurilor rurale.
Ideea de bază din Cercetări filozofice este că nu există o singură logică a limbajului, ci mai multe, în funcţie de contextul care a produs limbajul. Tocmai din această cauză, jocurile de limbaj devin un element-cheie al societăţii umane, deoarece ne ajută adesea să
înţelegem realitatea şi să ne adaptăm la cerinţele ei mult mai bine decât ar putea-o face conceptele şi teoriile. Astfel, jocurile de limbaj sunt strict legate de utilizarea contextuală a limbajului, iar limbajul devine o colecţie de practici care se schimbă în acelaşi timp cu contextul vorbirii. Ele reprezintă una dintre cele mai importante surse ale identităţii umane, mai ales deoarece au capacitatea de a crea conexiuni vitale între valori, credinţe, etică şi mintea umană. Expresiile aduc şi aspecte importante privind istoricitatea oricărei comunităţi lingvistice şi culturale care le foloseşte în limbajul cotidian, devenind astfel un fel de istorie vie a comunităţii. Prin urmare, cunoaşterea unei limbi în afara contextului său cultural nu garantează accesul la înţelegerea comportamentului şi a valorilor umane ale comunităţii care vorbeşte acea limbă. Acest lucru se datorează faptului că nu există acces la contextul şi experienţa umană care dă sens expresiilor, în afară de EVOLUŢIA JOCULUI: DE LA JOCURI RURALE LA JOCURI VIDEO 343
însăşi experienţa de viaţă în acea comunitate. Când Wittgenstein vorbeşte despre aceste lucruri, el oferă, poate deloc întâmplător, şi exemplul unei astfel de întâlniri interculturale: Cineva învaţă acest lucru atunci când vizitează o ţară ciudată cu tradi
ţii cu totul neobişnuite; şi, mai mult decât atât, chiar dacă persoana respectivă stăpâneşte limba acelei ţări, ea nu poate totuşi să înţeleagă
oamenii. Şi nu pentru că nu ştie ce îşi spun ei unii altora. Ci fiindcă i se pare că se află mereu pe nisipuri mişcătoare. (Wittgenstein, 1967) Acest fragment scoate în evidenţă limitările proprii unui individ atunci când traversează bariere culturale, încercând să înţeleagă
contextul prezent în experienţa altor oameni, care au trăit într-o comunitate cu un sistem economic şi politic diferit de perspectiva culturală a străinului respectiv. Exact acest context ar putea fi exprimat prin ceea ce Wittgenstein a numit „joc de limbaj", iar joc�rile de limbaj sunt componente a ceea ce filozoful vienez numeşte „forme de viaţă". În ceea ce priveşte „formele de viaţă", trebuie menţionat că există doar puţine pasaje din Cercetări filozofice care vorbesc despre ele. Probabil acesta a fost unul dintre motivele pentru care acest concept a generat numeroase controverse.
19. Este uşor să ne închipuim un limbaj care constă numai din ordine şi comunicări într-o bătălie. - Sau un limbaj care constă numai din întrebări şi dintr-o expresie a încuviinţării şi a negării. Şi nenumărate altele. - Iar a ne reprezenta un limbaj înseamnă a ne reprezenta o formă
de viaţă. (Wittgenstein, 2004, p. roo)
23. Expresia „joc de limbaj" trebuie să evidenţieze aici că vorbirea limbajului este o parte a unei activităţi sau a unei forme de viaţă. (Ibidem, p. 104) 241. ,,Tu spui aşadar că acordul oamenilor decide ce este corect şi ce este fals?" - Corect şi fals este ceea ce spun oamenii; iar în limbaj oamenii cad de acord. Acesta nu este un acord al opiniilor, ci al formelor de viaţă. (Ibidem, p. 210) Oare poate să spere doar cel care poate vorbi? Numai cel care stăpâneşte utilizarea limbajului. Aceasta înseamnă că fenomenele speran
ţei sunt modificări ale acestei forme de viaţă complicate. (Dacă un concept se referă la o caracteristică a scrisului de mână al omului, atunci el nu se aplică la fiinţe care nu scriu.) (Ibidem, p. 3 29) Ceea ce trebuie să fie acceptat, datul, sunt forme de viaţă - s-ar putea spune. (Ibidem, p. 398) 344 JOCURI RITUALE DIN MOLDOVA
Pe baza acestor paragrafe, putem trage câteva concluzii. O limbă
este precum o formă de viaţă, iar jocurile de limbaj sunt activităţi care aparţin unor astfel de forme de viaţă. Din acest motiv, convenţiile pe care le stabilim şi, de fapt, toate interacţiunile noastre se desfăşoară pe teritoriul limbajului, văzut ca un fel de microecosistem cultural în care atât confruntarea, cât şi colaborarea celor care fac parte dintr-un mediu social au loc simultan cu convieţuirea tuturor indivizilor ce îi dau consistenţă. Un ecosistem nu poate exista independent de formele de viaţă care îl compun.
