iar distanţa socială mare dintre actori şi spectatori complica şi mai mult relaţia. Toate aceste fapte au dus la respingerea fenomenului mascaţilor ritualici de Crăciun, în Statele Unite ale Americii, deja din primele decenii de industrializare. Acelaşi fenomen s-a petrecut, sub diferite forme, şi în alte ţări în care a pătruns industrializarea, mascaţii dispărând treptat din toate aceste societăţi.
În timp ce jocurile rurale dispăreau, alte forme de joc au început să le ia locul. Acest lucru s-a datorat faptului că, odată cu Revoluţia Industrială, un alt tip de societate a prins contur în acele părţi ale lumii în care noul mod de producţie şi-a făcut simţită prezenţa.
Aceste societăţi erau foarte diferite de lumea agricolă care le precedase. De aceea, ţăranii care au migrat la oraş au încercat să-şi folosească jocurile pentru a da sens unui univers necunoscut în care acum trebuiau să trăiască. După cum am menţionat înainte, pentru cei care îl interpretează, jocul are capacitatea de a crea mecanisme de adaptare la provocările societale. Intruziunile mascaţilor în lumea urbană au fost, de fapt, încercări ale oamenilor proveniţi din societăţile agricole de a se adapta, folosind propriile pârghii culturale, la o nouă lume cu provocări majore. Probabil că
jocurile ritualice ale mascaţilor în oraşele americane de la sfârşitul secolului al XVIII-lea le-au oferit participanţilor o satisfacţie de moment, reprezentând în acelaşi timp o eliberare a frustrărilor acumulate de-a lungul anului de membrii celei mai sărace clase recent urbanizate. Cu toate acestea, adaptarea nu a avut succes pe termen lung deoarece cultura noii societăţi industriale şi universul întruchipat de mascaţii ritualici erau lumi diferite.
Locuitorii de la oraş au conceput lumea utilizând alte filtre culturale, lucru reflectat şi în modul în care şi-au reimaginat relaţia cu jocul, dar şi cu economia bazată pe profit şi eficienţă. În această lume nouă, elementele spectaculoase oferite de jocul organizat pe baze profesioniste au început să prevaleze faţă de elementul ludic şi relaţiile comunitare implicate de jocurile rurale.
Regulile stricte, perimetrul clar delimitat al terenului de joc şi o perioadă bine definită în care se putea desfăşura un meci au devenit elemente principale ale jocurilor dezvoltate în perioada industrialismului. Dacă pătrundem mai adânc în această istorie, 360 JOCURI RITUALE D I N MOLDOVA
vedem că jocul devenise deja un spectacol încă de la primele imperii - Roma antică, Grecia şi China.
Probabil cea mai elocventă expresie a includerii elementului spectacular în cadrul jocului a fost reprezentată de luptele cu gladiatori desfăşurate în Colosseumul roman. Aceste jocuri exprimau violenţa inerentă societăţii romane, dar şi dorinţa maselor de a fi încântate prin spectacole ale brutalităţii. Totuşi, jocurile nu au devenit niciodată subiect al comercializării, fiind sponsorizate de clasele superioare ale Romei: ,,Din câte ştim, spectatorii nu-şi plăteau biletele; prezenţa era unul dintre avantajele cetăţeniei" (Hopkins, Beard, 201 r, p. rog). Majoritatea spectatorilor erau membri ai plebei romane de a cărei revoltă se temeau atât împăraţii, cât şi membrii Senatului roman. Astfel, acele jocuri au devenit mecanisme de control al minţii claselor sărace într-o lume urbană marcată de opresiune şi inegalităţi sociale, de unde şi sloganul „pâine şi circ". Fiind organizate din raţiuni de stat, jocurile aveau o logistică superioară jocurilor comunitare ale ţăranilor, fapt marcat în primul rând de apariţia scenei şi de separarea netă
dintre actori şi spectatori. Acest nou spaţiu, rigid delimitat, demarca limitele în care trebuia să se încadreze jocul, astfel încât să
ofere o perspectivă bună spectatorilor. Delimitarea devenită vizibilă, precum şi poziţionarea claselor sociale în Colosseum vorbesc despre o societate bazată pe inegalităţi sociale, în care jocul servea scopurilor politico-militare.
Spre deosebire de aceasta, jocurile comunitare - nu numai jocurile ritualice ale mascaţilor, ci şi jocurile rurale în general, cum ar fi jocurile cu mingea - care includ strămoşii fotbalului şi rugby-ului de astăzi, nu au fost iniţial circumscrise de graniţe precise precum stadionul. Probabil că aceasta a fost diferenţa majoră
vizibilă între jocurile rurale şi cele organizate de statul roman, şi nu lipsa violenţei la care ne-am fi putut gândi la început. Dimpotrivă, jocurile cu mingea jucate de ţărani în Antichitate şi Evul Mediu, aşa-numitul „fotbal al mulţimii", erau în unele cazuri foarte violente şi puteau duce la răniri grave sau chiar moartea unor participanţi. Pentru a avea o imagine sugestivă a modului în care se jucau aceste jocuri în trecut, le-am putea compara cu EVOLUŢIA JOCULUI: DE LA JOCURI RURALE LA JOCURI VIDEO 361
vechile jocuri cu mingea care s-au păstrat încă în unele comunităţi şi care perpetuează, într-o formă relativ similară, o serie de tradiţii de mult dispărute în alte părţi ale lumii. Această categorie poate include aşa-numitul joc Ba, jucat de Crăciun şi Anul Nou în Kirkwall, insulele Orkney (Scoţia), precum şi mult mai cunoscutul Royal Shrovetide Football, care a devenit subiectul documentarului de succes Wild in the Streets produs în 201 2. Ambele sunt variante ale aşa-numitului „fotbal medieval", un joc larg răspândit desfăşurat de ţărănimea Evului Mediu. Ca dovadă că
originea fotbalului şi rugby-ului nu trebuie căutată neapărat în Marea Britanie, găsim jocul comunitar numit Lelo Burti, jucat încă de ţăranii din satul Shukhuti din vestul Georgiei.
În ziua jocului, satul este împărţit în două - Shukhuti de Sus şi de Jos -, iar bărbaţii din fiecare jumătate se luptă pentru a duce mingea înapoi în partea lor de sat. Odată ce se întâmplă asta, jocul se termină. Nu există perimetru de joc, nu există limită pentru numărul de participanţi, nici o tactică reală şi aproape nici o regulă. Femeilor nu le este interzis să joace, dar o fac rar. Jocul durează, de obicei, câteva ore. Uneori se întinde până la lăsarea nopţii. Într-un an, a durat mai puţin de 20
de minute. Recompensele pot fi modeste -mândria şi o minge în formă
de găluşcă, grea ca un bolţar de zgură -, dar sunt preţuite de generaţii în şir. În toate colţurile lumii, bineînţeles, victoriile sportive sunt invocate ca tribut adus morţilor. În Shukhuti, astfel de tributuri au devenit singurul scop al jocului şi pot avea o greutate uriaşă. (Keh, 2019) Fotbalul mulţimii, fotbalul scoţian (Ba game), fotbalul Royal Shrovetide şi Lelo Burti prezintă asemănări izbitoare. Toate constau în lupte haotice între două echipe compuse dintr-un număr impresionant de jucători. În toate aceste cazuri, elementul de bază este o confruntare între două comunităţi săteşti pentru posedarea unei mingi din piele de animal care trebuie adusă într-un anumit punct prestabilit din sat, în lipsa oricăror reguli formale.
Aşa se desfăşurau jocurile sportive în comunităţile agricole cu secole în urmă, iar ceea ce găsim astăzi în mediul rural, pe ici, pe colo, sunt doar fragmente dintr-un continent cultural aparţinând unui trecut dominat de astfel de evenimente. Acelaşi peisaj poate fi observat şi în cazul Bătăliei de la Ruginoasa: număr neli-362 JOCURI RITUALE DIN MOLDOVA
