şi adolescenţă. Astfel, interacţiunea umană, autocontrolul, exerciţiul fizic şi dinamica socială au rămas principalele componente implicate de jocuri şi au urmat mult timp cursul culturii muncitoreşti. Chiar şi în cazul simplilor spectatori, ataşamentul şi identificarea lor cu cluburile sportive locale au fost un fenomen încă
prezent în fluxul de transformări provocate de un nou mod de producţie şi de influenţele acestuia asupra societăţii umane. Într-adevăr, în cultura clasei muncitoare, mulţi dintre lucrători devin fani pasionaţi ai echipelor lor de club, şi astfel începe să se dezvolte un cult pentru susţinerea şi promovarea echipelor locale (Houlihan, Malcolm, 2015).
Din analiza acestor informaţii, se poate observa cum o trăsătură a jocului rămâne neschimbată - ritualul. El a însoţit jocul de-a lungul evoluţiei sale culturale, de la originea omului până
la un anumit punct situat în perioada contemporană. După cum cititorul îşi aminteşte din prima parte a acestui studiu, jocurile cu măşti erau practicate în mod ritualic, de obicei doar câteva zile în fiecare an, iar pregătirea lor presupunea implicarea unei întregi logistici care să asigure condiţii bune de desfăşurare. Toate aceste secvenţe au fost păstrate în structura jocurilor create mai târziu în cultura muncitorească. Ritualul a fost păstrat nu numai în cazul antrenamentelor care trebuiau să urmeze un anumit ritm şi ciclicitate, ci şi în privinţa organizării jocului şi a respectării unor secvenţe riguros impuse înainte şi după intrarea pe teren. Ritualul a rămas prezent şi în cazul spectatorilor, pentru că
meciurile aveau loc doar în anumite zile şi la ore precise, stabilite cu ceva timp înainte. Activităţile desfăşurate în relaţie cu meciul propriu-zis - cumpărarea biletelor, intrarea pe stadion, regulile de conduită atât pentru jucători, cât şi pentru spectatori - se desfăşurau, de asemenea, după ritualuri prestabilite. Chiar dacă toate acestea erau menite să satisfacă un singur mare scop - dorinţa de spectacol, merită subliniat că ritualul a însoţit îndeaproape jocul în acest stadiu al evoluţiei culturale a omului. De-a lungul timpului, prezenţa ritualului a făcut să se menţină o serie de principii şi valori în relaţia omului cu jocul. Concomitent, prin joc s-au cimentat mai multe trăsături importante ale societăţilor umane, 366 JOCURI RITUALE DIN MOLDOVA
precum capacitatea de a se organiza în grupuri coezive în afara mediului familiar, construirea unor reţele sociale, interrelaţionarea, capacitatea de autoreflexie şi de autoanaliză în raport cu comunitatea şi nevoile ei etc. Toate reconfirmă o serie de principii legate de filozofia jocurilor de limbaj a lui Wittgenstein. Făcând această conexiune, putem spune că jocurile sportive pot fi văzute şi ca forme de viaţă deoarece sunt activităţi care dau naştere unor interacţiuni complexe între fiinţe sociale înzestrate cu inteligenţă
care, prin intermediul jocului, se poziţionează şi repoziţionează
mereu în relaţia lor cu societatea.
În acest moment, trebuie făcută o altă observaţie importantă.
Începând cu comercializarea jocului, jocurile minţii implicate în desfăşurarea acestor activităţi au început să fie din ce în ce mai mult înlocuite de jocuri de putere. Creativitatea umană nu a dispărut pur şi simplu, ci s-a transferat în alte domenii care au fost, de asemenea, comercializate. În acest nou context, economia de piaţă
în sine a devenit o formă de viaţă în sens wittgensteinian, care există independent de scopurile şi interesele jucătorilor implicaţi în ea. Economia de piaţă însăşi deţine un fel de independenţă pe care Karl Polanyi a remarcat-o deja cu multă vreme în urmă în doctrina sa substanţistă, atunci când a vorbit despre moara satanică.
Această moară satanică macină uneori sufletele celor care intră în joc, fapt ce, ne spune Polanyi, s-a întâmplat în prima etapă a industrializării în special cu ţăranii proletarizaţi, care au devenit victimele unui nou mod de producţie bazat pe economia de piaţă
(Polanyi, 2013 [1944]). Pe de altă parte, economia de piaţă în sine fiind independentă, este separată de voinţa şi interesele actorilor implicaţi în ea. În economia de piaţă, cei care încearcă să obţină un capital financiar sporit prin participarea la bursă şi la alte moduri de a investi banii înţeleg de la început că sunt, de fapt, implicaţi într-un joc. Este un joc pe care îl pot pierde sau câştiga. Dar, în esenţă, este vorba de participarea lor la un angrenaj care poate fi definit fără ezitare drept un joc cu rezultat incert şi care poate duce la distrugerea fizică sau morală a celor implicaţi în el, poate chiar mai mult decât jocurile minţii înfăţişate de Culianu în relaţia lor cu textele religioase şi interpretările lor.
EVOLUŢIA JOCULUI: DE LA JOCURI RURALE LA JOCURI VIDEO 367
În această etapă, asistăm nu doar la comercializarea jocului, ci şi la secularizarea lui. Jucate doar câteva zile pe an şi legate de un ciclu agricol şi religios, jocurile cu măşti conţineau o aură de sacralitate, motiv pentru care practicarea lor la alte date decât cele stabilite de tradiţie era strict interzisă (Pop, 1976). Odată cu comercializarea jocului, nu numai elementul său ludic a dispărut, ci şi magia sa. Economia şi, mai ales, motorul ei - banii - nu sunt doar jocuri cu reguli foarte stricte, ci şi convenţii sociale acceptate aproape unanim pe toate colţurile globului, dincolo de culturi, orientări politice, curente religioase şi viziuni morale (Harari, 2018). În timp ce economia însăşi devine un teritoriu al jocului, adevăratul spirit al jocului este ameninţat cu dispariţia, observa Huizinga deja la începutul secolului XX (2012 [1938]).
O scurtă istorie a jocurilor umane, de la originişi până la Revoluţia Industrială
Înainte de a trece la analiza celor mai recente evoluţii ale jocului, voi lămuri una dintre afirmaţiile anterioare care ar putea crea confuzie. Pe urmele lui Huizinga, întăresc aici afirmaţia că, odată cu Revoluţia Industrială, asistăm la o diminuare a elementului ludic al culturii, împreună cu o pierdere treptată a libertăţii umane.
Acest lucru are de-a face cu disiparea unei serii de elemente care implică spontaneitate, farmec şi magie. Aici trebuie analizat un paradox care rezultă dintr-un fapt deja demonstrat de Peasant Studies, studiile ţărăneşti: la nivel comunitar, agricultorul era departe de a avea o viaţă liberă şi neîngrădită în cadrul societăţii.
Dimpotrivă, familia şi comunitatea stabileau, pe baza intereselor de grup, premisele unei serii importante de evenimente precum alegerea unui partener de viaţă, tipul de muncă prestată în gospodărie, rolul persoanei respective în comunitate. Chiar şi aspecte mai banale ale vieţii individului, cum ar fi purtarea unui anumit tip de îmbrăcăminte, acceptarea anumitor persoane în cercul de prieteni şi durata de timp pentru ieşirea în public, erau strict reglementate de familie şi comunitate. În schimb, familia oferea 368 JOCURI RITUALE DIN MOLDOVA
condiţiile care garantau supravieţuirea individului în comunitatea rurală.
Un orăşean din secol ul XXI cu greu ar accepta că o reprezentare precum cea de mai sus ar putea fi definită drept o expresie a libertăţii. Chiar a fost nevoie de o adevărată revoluţie pentru a elibera individul din frâiele comunităţii şi a-i oferi posibilitatea de a-şi alege singur locul de muncă, stilul de viaţă, partenerul şi multe alte aspecte ale vieţii sale private şi publice. Toate acestea au fost făcute posibile prin Revoluţia Industrială (Harari, 2017). Din acest peisaj mai larg, rezultă un mare paradox care ar putea fi rezumat printr-o întrebare: cum este posibil ca, într-o societate - societatea ţărănească - ce restricţionează individul în multe aspecte ale vieţii sale private şi publice, acesta să se poată bucura de o libertate şi o spontaneitate excepţionale în cadrul jocului? Pentru a răspunde la această întrebare dificilă, trebuie să înţelegem cum a evoluat jocul şi ce a însemnat el pentru societatea umană de-a lungul timpului. Acest lucru se datorează faptului că jocul poate fi utilizat ca o lentilă prin care sunt văzute societăţile umane şi, prin urmare, el este legat în mod indisolubil de modul în care a fost modelată
mintea umană prin cultură. În acelaşi timp, putem înţelege ce se întâmplă cu jocul, analizând caracteristicile economice şi culturale ale unei comunităţi.
