tea umană manifestată prin joc, dar aparent pierdută odată cu evoluţia culturală a oamenilor în societăţi complexe, a reuşit întotdeauna să găsească alte teritorii pentru a se exprima. Boşimanii, a căror libertate în joc era aproape nelimitată, aveau, pe de altă
parte, o libertate de gândire mult mai limitată pentru că mintea lor nu trebuia să calculeze prea multe lucruri, iar limbajul lor, ancorat în realităţi prea concrete, le permitea puţine speculaţii despre probleme mai complexe. Pe de altă parte, viaţa privată extrem de restrictivă a agricultorilor le permitea acestora mai puţină libertate în domeniul sferei personale, dar jocurile lor acţionau ca o supapă
prin care această libertate se putea exprima. În cele din urmă, jocurile oamenilor din societăţile industriale erau mai puţin ludice decât cele ale agricultorilor, dar libertatea umană se manifesta mai mult în economia de piaţă, viaţa privată, limbaj şi ştiinţă - toate acestea devenind mai elaborate în perioada contemporană.
Observaţia de bază care rezultă din analiza acestui tablou panoramic e că libertatea exprimată prin joc şi pierdută în timpul Revoluţiei Industriale a căutat mereu alte „tărâmuri" pentru a se exprima. O altă remarcă este aceea că, odată cu dezvoltarea culturii muncitoreşti, jocurile de mare succes ale momentului - fotbalul, rugby-ul, baschetul etc. - îi cer spectatorului să fie mai degrabă
pasiv decât participant activ la practicarea lor. În acelaşi timp, ele sunt mult mai elaborate şi înzestrate cu reguli mai complexe, ceea ce face mai dificilă înţelegerea logicii lor, mai ales de către o persoană din afara acelei culturi. Totuşi, chiar şi în acest caz, ritualizarea, comunicarea socială, construcţia reţelelor sociale în raport cu jocul, interrelaţia bazată pe joc, capacitatea de autoreflecţie şi autoanaliză în raport cu jocul au rămas caracteristici esenţiale ale jocurilor perioadei industriale. Astfel, de-a lungul timpului, jocul a fost un însoţitor permanent al comunităţilor umane, promovând valori, inclusiv cele legate de sociabilitate, cooperare şi creare de reţele sociale, toate fiind fenomene care au ocupat întotdeauna un loc important în viaţa oamenilor. În secţiunea următoare, voi analiza cele mai recente evoluţii ale jocului, în special cele care au avut loc odată cu dezvoltarea televiziunii şi a internetului, dar şi implicaţiile acestora asupra minţii umane, EVOLUŢIA JOCULUI: DE LA JOCURI RURALE LA JOCURI VIDEO 373
alături de capacitatea jocurilor contemporane de a elimina din peisaj formele de joc preexistente.
Tehnologia modernă - un „actor" care schimbă jocurile Drumul către stadion, interacţiunea spectatorilor şi vizionarea meciului propriu-zis au implicat mereu un set de ritualuri fără de care accesul la joc devenea imposibil. Toate acestea erau valabile în primul stadiu al adoptării jocurilor sportive în timpul Revolu
ţiei Industriale. Odată cu Revoluţia Industrială, întreaga istorie a socializării umane prin jocuri rurale a luat o turnură neaşteptată.
Şi asta din cauza răspândirii în masă a jocurilor sportive şi a prezentării lor către publicul larg prin presa scrisă la început, apoi, odată cu secolul XX, prin radio, iar ulterior prin televiziune. Astfel, acest nou pas în evoluţia jocului a condus la globalizarea ideii de joc şi de înţelegere mai largă a lumii, văzută acum ca un set de interacţiuni globale între echipe care reprezintă cluburi, ţări, oraşe sau regiuni din întreaga lume. Din nou, ideea de transcendere a graniţelor comunităţilor mici şi a valorilor lor care se limitau la un context social specific a fost pe deplin implicată în aceste noi descoperiri tehnologice. Cu toate acestea, pe lângă deschiderea lumii, progresul tehnic a adus şi o serie de aspecte negative care au devenit tot mai evidente pe la mijlocul secolului XX.
Odată cu succesul crescând al televiziunii (Bruckner, 1998) şi primatul imaginii transmise prin intermediul televiziunii în detrimentul cuvântului scris (Sartori, 2008), relaţia dintre oameni şi jocuri a început să se schimbe radical. Treptat, jocul îşi ia rămas-bun de la ritual. Spectatorul nu mai are nevoie să meargă pe stadion. Jocul devine un pur divertisment care poate fi consumat acasă ca imagine, fără a mai implica vreo formă de socializare (Bruckner 1998). Cu alte cuvinte, ceea ce odinioară era reprezentat de interacţiunile interpersonale, care implicau nevoile comunităţilor prin joc, în secolul XX putea deveni o formă de dependenţă
dăunătoare odată cu răspândirea televiziunii. Aceste procese au condus treptat la atomizarea individului, care, plasat în faţa unei 374 JOCURI RITUALE DIN MOLDOVA
,,cutii cu imagini" prin care jocul putea fi accesat în orice moment, în timp ce mintea lui era programată să se implice în joc, avea toate şansele să devină prizonierul imaginilor televizate. În consecinţă, problemele au început să apară atunci când a dispărut instanţa social-morală - comunitatea - care restricţiona explorarea continuă a tuturor acestor posibilităţi fără nici o interdicţie.
În acel moment, înclinaţia minţii umane spre joc şi investigarea continuă a tuturor posibilităţilor sale s-a transformat în dependenţă dăunătoare. În cartea Tentaţia inocenţei, Pascal Bruckner observă fenomenul atunci când prezintă modul în care cutia televizorului atrage oamenii şi îi poate distruge la fel cum becul atrage şi ucide moliile:
Televizorul nu cere din partea spectatorului decât un act de curaj - care însă e supraomenesc -, acela de a-l închide. Cine n-a încercat niciodată
cumplita, irezistibila ispită care constă în a butona cu frenezie, nopţi la rând, fără a putea să te dezlipeşti de panglica neîntreruptă de imagini, nu cunoaşte nimic din vraja micii ferestruici. Totdeauna acolo se petrece ceva mai grozav decât în viaţă. Aceasta este hipnoza televizuală
la a cărei lumină ardem ca nişte fluturi pe lampă. Aceasta produce jeturi continue de culori multicolore şi impresii pe care le absorbim cu o sete nesfârşită. Televizorul este o piesă de mobilier animată care vorbeşte, având funcţia de a face viaţa suportabilă. (Bruckner, 1998) Apariţia televiziunii a aruncat în aer tot acest eşafodaj compus din triada joc-ritual-interacţiune umană, iar cel fascinat de jocuri le poate accesa oricând. Astfel, în absenţa ritualurilor, a unor date specifice pentru vizionarea meciurilor şi în lipsa interacţiunilor umane implicate de joc, jocurile moderne pot deveni o sursă de comportament compulsiv şi nesănătos pentru telespectatorii lor.
