De exemplu, în societăţile de vânători-culegători, cum ar fi comunităţile de boşimani, jocul avea un rol crucial. Toţi membrii comunităţii erau implicaţi în diferite tipuri de jocuri atunci când nu munceau. Jocurile boşimanilor erau dominate de improviza
ţie, spontaneitate şi de o revărsare a exuberanţei care reprezenta o expresie pură a libertăţii umane. Dar, dacă ne uităm la gradul lor de complexitate, vedem forme rudimentare, puţin elaborate şi lipsite de profunzime. Jocurile din societatea boşimanilor pot fi reduse la trei categorii: jocuri mai elaborate (games), piese rudimentare de teatru (plays) şi dansuri (dances). Analiza lor ne arată
cum toate erau expresii ale universului înconjurător: pantomima unor scene de vânătoare; imitarea unor animale în sălbăticie; dansuri în cerc însoţite de bătăi din palme; aruncarea obiectelor în aer şi prinderea lor în zbor; exersarea tirului cu arcul şi săgeata EVOLUŢIA JOCULUI: DE LA JOCURI RURALE LA JOCURI VIDEO 369
(Doke, 1936). Jocurile boşimanilor reprezintă elementul ludic pur, care nu este reglementat de nici o instanţă superioară, deseori desfăşurându-se din impulsul momentului, fără restricţii, fără
prea multe reguli.
Odată cu revoluţia agricolă, apare pentru prima oară în istoria omenirii ideea acumulării de resurse rezultate din culturile agricole. Aceasta a implicat automat ideea de sistematizare, calcul, numărare şi împărţire a acestor bunuri între membrii comunită
ţii care au lucrat împreună în procesul de producţie. Respectivele operaţii matematice, împreună cu invenţia scrisului - necesar într-o astfel de societate unde resursele trebuiau contabilizate -, au dus la eliberarea minţii umane de constrângerile naturii şi au declanşat dezvoltarea ei fără precedent (Goetzman, 2016). Pe lângă
aceste aspecte, ,,apariţia agriculturii a permis dezvoltarea comunităţilor umane şi a siguranţei personale, fiind astfel nevoie de mult mai multe experienţe pentru dezvoltarea autocontrolului.
În acelaşi timp, această capacitate a devenit mai importantă ca niciodată, căci un ţăran trebuia să planifice perioade mult mai mari de timp decât un vânător-culegător" (Spitzer, 2020, p. 210).
Planificarea economică pe termen lung a dus la apariţia unor jocuri mai sofisticate care implicau, la rândul lor, activităţi mintale mai laborioase. În timp, fenomenele respective au condus la o elaborare a autocontrolului indivizilor.
Să ne amintim din prima parte a acestui studiu planificarea elaborată şi logistica necesară organizării Jocului Caprei sau Jocului Cerbului. Comparând aceste jocuri cu cele ale boşimanilor, vedem o serie întreagă de diferenţe, dar găsim şi asemănări. Factorul ludic şi implicarea întregii comunităţi rămân elemente comune în ambele tipuri de jocuri. Totuşi, în cazul jocurilor rurale, am asistat la o logistică mai elaborată şi o planificare mai complexă. În acelaşi timp, am observat o stratificare socială care transpare în jocurile cu măşti, cu membrii mai săraci ai comunităţii, adolescenţii şi copiii implicaţi mai mult ca actori, iar membrii mai bogaţi în postura de gazde, primind jucătorii în curţile lor. În plus, am observat cum ritualul reglementează jucarea acestor piese doar în anumite zile din calendar.
370 JOCURI RITUALE DIN MOLDOVA
Pe de altă parte, distanţa dintre spectatori şi jucători este absentă atât în societăţile de vânători-culegători, cât şi în societăţile agricole. La ambele tipuri de jocuri, pot participa toţi membrii comunităţii, indiferent de statutul lor social. Dar, dacă trebuie să
comparăm jocurile rurale cu cele ale primelor mari imperii, precum olimpiadele Greciei antice şi jocurile din Colosseumul roman, vedem cum acestea din urmă au devenit mai elaborate şi au consolidat bariera dintre spectatori şi jucători, diminuând, în consecinţă, elementul ludic al jocului în favoarea elementului spectacular. În acelaşi timp, inegalităţile sociale au devenit şi ele din ce în ce mai vizibile în aceste jocuri, atât prin selecţia riguroasă a celor care jucau jocul, cât şi prin aranjarea claselor sociale în arene: cei cu un statut social mai înalt în locurile cu vizibilitatea cea mai bună, iar cei săraci pe poziţiile de unde vizionarea meciului/jocului era mai puţin propice. Cu toate acestea, respectivele jocuri implicau o elaborare mai sofisticată şi un perimetru de joc bine delimitat.
Profesionalizarea jocului şi distincţia clară între spectatori şi jucători au devenit şi mai vizibile odată cu comercializarea jocurilor, care a avut loc în timpul Revoluţiei Industriale. Începând cu sfârşitul secolului al XIX-lea, prezenţa la meci începe să fie vândută spectatorilor ca marfă. Acest lucru a fost posibil şi datorită unei delimitări clare a terenului de joc şi a spaţiului din afara jocului. Regulile jocului au devenit mai riguroase, iar încălcarea lor nu a mai fost posibilă, deoarece ele au devenit componente de bază ale jocului în sine. Elementul ludic a dispărut treptat pentru că spontaneitatea, inovaţia sau implicarea spectatorului în joc era acum imposibilă. Deşi toate acestea s-au întâmplat în special în jocurile sportive, acum profesionalizate, nu acelaşi lucru a fost valabil şi în cazul jocurilor de stradă. Practicarea jocurilor de către copiii muncitorilor a păstrat acel element ludic pe care Huizinga îl credea pierdut. Chiar şi jocurile cu reguli stricte precum fotbalul şi handbalul, odată transferate în cultura copiilor, au devenit mai maleabile şi puteau chiar accepta o serie de reguli create ad-hoc de către jucătorii înşişi. Şi, cel mai adesea, erau jucate fără
arbitru. În plus, cultura copiilor păstrează elemente ale jocului EVOLUŢIA JOCULUI: DE LA JOCURI RURALE LA JOCURI VIDEO 371
care existau în Evul Mediu sau chiar înainte. Dansul spontan, dramatizarea primitivă a scenelor de viaţă, pantomima - toate acestea fiind omniprezente în cultura vânătorilor-culegători - se regăseau încă în cultura copiilor din societăţile muncitoreşti. Pe de altă parte, ele au ocupat un loc destul de nesemnificativ în cultura dominantă a societăţilor industriale, deoarece marea majoritate a jocurilor au fost aproape în întregime comercializate şi profesionalizate în cultura adulţilor.
Referindu-ne pentru o clipă la evoluţia jocurilor de limbaj, poate fi observat faptul că aceasta a fost şi consecinţa unui proces lingvistic îndelungat, care a culminat cu apariţia limbilor naţionale, limbi rezultate din munca asiduă a intelectualilor naţionalişti de marcă ai secolului al XIX-lea. Numai odată cu dezvoltarea acestor limbi naţionale pragmatice şi comprehensive au putut apărea jocuri de limbaj precum cele prezentate de Wittgenstein.
Este evident că, pentru un membru al tribului Ponca sau pentru un boşiman, jocurile de limbaj reprezintă un teritoriu străin. Şi asta pentru că limbile vânătorilor-culegători au o manieră de a înfăţişa realitatea în detalii foarte elaborate, cu multe nuanţe care nu pot da naştere unor interpretări alternative. Aceeaşi idee pe care o limbă modernă precum româna ar exprima-o clar şi precis într-o propoziţie concisă de genul „Un om a ucis un iepure" ar fi exprimată de un indian Ponca în felul următor: ,,El, omul, un animat în picioare, l-a ucis intenţionat, trăgând cu o săgeată, pe el, iepurele, un animat, şezând ... " (Powell, 2015 [1879)).
Prin urmare, jocurile lingvistice sunt posibile, de fapt, numai în limbile comprehensive moderne. Acest lucru s-a datorat, în principal, aspectului lor pragmatic, interpretărilor multiple cu privire la contextul cultural, precum şi la statutul social şi profesional al persoanei care face afirmaţia. Toate aceste observaţii ne permit să înţelegem cum anumite schimbări culturale majore duc la reproiectarea jocurilor în culturile umane, în timp ce oamenii găsesc întotdeauna alte pârghii culturale pentru a-şi manifesta libertatea şi a-şi urma cursul natural al fluxului minţii lor, o minte legată în mod intrinsec de o lume a simbolurilor care include jocul.
Această imagine de ansamblu poate explica modul în care liberta-372 JOCURI RITUALE DIN MOLDOVA
