mitat de participanţi, tactici rudimentare, reguli puţine şi practicarea ritualică a obiceiului o dată pe an. După cum putem vedea din descrierea anterioară a jocului Lelo Burti, limitele acestor jocuri erau limitele comunităţii. Principiile jocurilor erau în concordanţă cu valorile comunităţii şi erau adesea legate de anumite evenimente de peste an.
Interesant este că, în ciuda caracterului lor bine organizat, nu jocurile cu măşti aveau să devină candidatul ideal la jocurile culturii muncitoreşti, ci cele violente, cu mingea, ale ţărănimii, care erau organizate mai rudimentar, dar aveau potenţialul de a deveni spectacole pentru un public mai larg. Astfel, fotbalul şi rugby-ul, două dintre cele mai îndrăgite sporturi în zilele noastre, au apărut din jocuri rurale rudimentare, în general violente. Bineînţeles că
acestea au fost transformate în spiritul noii societăţi industriale, sub cupola unor noi reguli a căror respectare fermă era supravegheată de o autoritate prezentă pe teren şi căreia toţi jucătorii trebuiau să i se supună - arbitrul. Acest nou rol a fost, de asemenea, o expresie a unor reguli ferme de joc ce nu acceptau improvizaţii sau schimbări ad-hoc pe parcursul jocului. În acelaşi timp, prezenţa arbitrului vorbea despre un nou principiu inerent societăţilor industriale: supunerea faţă de autoritate şi respectul faţă
de figurile autoritare supraordonate. Astfel, influenţele societăţii industriale au devenit din ce în ce mai vizibile, putând fi găsite în cele mai de succesjocuri ale clasei muncitoare.
Când ne referim la practicanţii acestor jocuri, se poate observa că, odată cu instituţionalizarea jocului, interpreţii au devenit profesionişti. Astfel, principalul participant nu a mai fost întreaga comunitate, ea fiind înlocuită cu echipe profesioniste, special pregătite în acest scop. În plus, spectatori nu au mai fost doar membrii acelei comunităţi. Spectator a devenit cineva de la care organizatorii jocului - autorităţile politice şi elitele economice - cereau o sumă de bani în schimbul participării la spectacol. În acelaşi timp, se observă o mutaţie culturală în gustul spectatorilor şi o predilec
ţie pentru spectacol, care a început să înlocuiască elementul ludic şi spontan al jocului. Dacă, până la instituţionalizare, jocul s-a desfăşurat din pasiune şi a fost o expresie a libertăţii minţii umane, EVOLUŢIA JOCULUI: DE LA JOCURI RURALE LA JOCURI VIDEO 363
a acelui ludens menţionat de Huizinga drept expresie a calităţii primordiale a jocului (Huizinga, 2012 [1938]), ulterior libertatea minţii privitorului a devenit ţinta unor interese. Toate acestea devin vizibile mai ales când comparăm jocurile comunitare ale ţăranilor cu instituţionalizarea jocurilor deja operate de marile imperii, îndeosebi în perioada pe care Karl Jasper (1968) o numeşte „epoca axială" (the Axial Age, 800 î.Hr.-600 d.Hr.).
Cu toate acestea, perioada industrială a adus cu sine implementarea unui set de schimbări fără precedent în dinamica şi promovarea jocurilor. Jocul a devenit ţinta comercializării. Huizinga vorbeşte despre modul în care forţele economice şi interesele materiale determină mersul lumii şi înlocuiesc caracterul ludic al jocurilor. Pentru a face posibilă comercializarea jocului, a fost necesară o reorganizare a principiilor şi regulilor acestuia.
Perimetrul jocului devine strict circumscris unei anumite zone, astfel încât spectatorii să poată urmări jocul dintr-o poziţie privilegiată. Odată cu impunerea acestor principii, o parte a libertăţii umane - ludicul şi spontaneitatea - pe care jocul încă o conţinea atunci când se desfăşura în cadrul comunităţilor agricole s-a pierdut în mod iremediabil.
Mai mult, în perioada industrială, ceea ce reprezenta vechiul Colosseum roman şi alte arene pentru jocurile de gladiatori a fost înlocuit cu un număr impresionant de stadioane. Cele mai de succes jocuri - fotbalul şi rugby-ul - au început să fie jucate pe perimetre de joc special construite. Cultura muncitorească a devenit leagănul acestor sporturi. Primele cluburi sportive s-au dezvoltat în umbra marilor fabrici industriale. Dacă jocurile rurale implicau relaţii umane apropiate la nivel comunitar, căci spectatorii şi jucătorii aveau roluri egale în dinamica jocului, acest lucru s-a schimbat complet în epoca industrializării. Profesionalizarea sportului a dus şi la ascensiunea starurilor sportive, care ajung, într-o evoluţie rapidă de doar câteva decenii, pe un piedestal unde cu greu mai puteau fi atinse de simplii spectatori. În acelaşi timp, trebuie menţionate părţile pozitive ale acestei evoluţii - practicarea competiţiilor inter-cluburi, fapt care a deschis orizontul lumii înguste în care trăiau ţăranii. Este vorba despre lărgirea viziunii 364 JOCURI RITUALE DIN MOLDOVA
privind diversitatea comunităţilor din alte zone şi localităţi. Prin urmare, evoluţia jocului s-a împletit strâns cu evoluţia culturală
a societăţii umane şi a reprezentat un pas important în tranziţia de la lumea măruntă a societăţilor agricole la universul mult mai divers şi mai complex al lumii urbane (Hessayon, 2018).
În acelaşi timp, a devenit vizibilă o mutaţie în percepţia societăţii şi a lumii. Nu fără motiv, această perioadă a fost numită Revoluţie Ştiinţifică. Ştiinţa a început să se implice nu numai în dezvoltarea unor noi tehnologii care făceau posibile diverse tipuri de jocuri pentru cât mai mulţi spectatori, ci şi în obţinerea de cât mai mulţi bani de la muncitorii care lucrau în fabrici şi doreau să
urmărească întrecerile sportive. În plus, s-a dezvoltat o nouă ştiinţă, menită să transforme evenimentele sportive în adevărate spectacole, cu jucători profesionişti care cunoşteau tactici de joc şi le foloseau eficient pe teren şi ale căror pricepere şi performanţă
le depăşeau cu mult pe cele ale oamenilor obişnuiţi. În acelaşi timp, are loc ascensiunea unor cluburi profesioniste accesibile jucătorilor doar după o serie de etape prestabilite, care includeau selecţia riguroasă a candidaţilor, demonstrarea talentului sportiv şi a calităţilor fizice necesare unui jucător bun. Toate aceste noi cerinţe excludeau din start o serie întreagă de posibili jucători care erau sortiţi astfel să devină spectatori, urmărind pasiv performanţa altor practicanţi ai jocurilor.
Dacă ne amintim argumentele capitolelor 2 şi 3 din această
carte, în lumea satului toţi membrii comunităţii aveau şansa de a se alătura jocurilor comunitare şi, de fapt, toată lumea putea juca un rol important în ele. Cu toate acestea, evoluţia jocului spre o formă diferită de cea iniţială nu s-a petrecut rapid, ci pe parcursul a mai bine de un secol. Numărul persoanelor care au început să practice noile sporturi ale culturii muncitoreşti şi în afara stadioanelor a fost şi a rămas destul de mare. Pentru mulţi membri ai culturii muncitoreşti, copilăria a fost marcată de visul de a deveni vedetă a vreunui sport de mare popularitate precum fotbalul sau rugby-ul. Chiar dacă acest lucru a devenit realitate pentru foarte puţini, jocurile au fost şi sunt încă practicate intens de mulţi oameni în afara cluburilor sportive, mai ales în copilărie EVOLUŢIA JOCULUI: DE LA JOCURI RURALE LA JOCURI VIDEO 365
