toate acestea, în final se pot învăţa lucruri noi despre oameni şi realităţile din jur. De ce tinerii sunt din ce în ce mai puţin tentaţi să facă un astfel de exerciţiu? Şi, până la urmă, ce îi atrage atât de mult la iPhone-urile lor? Trecând pe lângă un astfel de grup de tineri, am văzut că majoritatea stăteau pe Facebook, Instagram ori Twitter, iar copiii erau angrenaţi în jocuri video. Atunci mi-am dat seama de un lucru foarte simplu: jocul, comunitatea şi povestea se găsesc astăzi în interiorul iPhone-ului.
De-a lungul întregii evoluţii culturale a speciei noastre, până
acum doar două decenii, comunităţile în care trăiam nu erau creaţia noastră. S-a întâmplat să ne naştem într-o anumită comunitate şi a trebuit mereu să facem eforturi pentru a ne integra mai bine în viaţa socială a acesteia. Odată cu inventarea reţelelor sociale online şi a iPhone-ului, această istorie a încetat. Desigur, istoria despre care vorbim s-a încheiat după un proces mai îndelungat, început cu mult timp în urmă. Acesta a început cu atomizarea comunită
ţilor tribale prin colonialism, apoi a societăţilor ţărăneşti prin industrializare şi, în final, cu dezintegrarea culturilor muncitoreşti care fuseseră foarte coezive de la începutul Revoluţiei Industriale până la restructurarea industriei grele şi la avântul capitalismului global din a doua jumătate a secolului XX. Toate aceste procese au mers mână în mână cu apariţia unui individualism crescând.
Odată cu iPhone-ul, jocurile video şi reţelele sociale precum Facebook, individualismul apărut după industrializare a fost dublat de un proces de atomizare. Tinerii din staţia de autobuz Victoria nu mai erau prezenţi cu mintea în realitatea din jur. iPhone-ul le oferea şansa de a evada din viaţa de zi cu zi şi, de asemenea, de a trăi în comunităţile pe care le-au creat ei înşişi. Aceste comunităţi au calitatea de a fi purtate în buzunarul cuiva tot timpul. Căci ce altceva înseamnă să ai un cont pe Facebook decât să faci parte dintr-o comunitate tribală, care, de cele mai multe ori, împărtăşeşte propriile-ţi valori, reguli şi interese? Însă, în definitiv, ea este o comunitate tribală creată de tine însuţi. În acelaşi timp, este vorba despre o comunitate ciudată ale cărei mesajele şi reprezentări pot fi accesate în orice moment fără ca individul să treacă prin filtrele vreunui ritual sau să se supună unor minime convenţii sociale.
378 JOCURI RITUALE DIN MOLDOVA
De asemenea, m-am întrebat de unde provine această tendinţă
de a avea propria-ţi comunitate în apropierea ta în orice moment.
Dacă ne uităm la istoria omenirii, ne putem întreba cine au fost cei care au trăit mereu în mijlocul propriei lor comunităţi. Nu erau oare triburile de vânători-culegători? Chiar şi în cele mai închegate comunităţi rurale erau multe momente în care indivizii desfăşurau activităţi doar în cadrul familiei sau uneori chiar singuri, pe câmp sau în vecinătatea satului, precum păstorii care-şi păşteau de multe ori turmele de animale departe de sat. Acelaşi lucru este valabil şi pentru oamenii din societăţile moderne al căror contact cu propria lor comunitate poate fi adesea extrem de limitat. Aşadar, vânătorii-culegătorii au fost singurii oameni din istoria umanităţii care au trăit întotdeauna în mijlocul propriei lor comunităţi, o comunitate în care erau întotdeauna acceptaţi şi ale cărei jocuri comunitare îi includeau întotdeauna pe toţi membrii ei. Prin urmare, întrebarea dacă aceste tehnologii moderne au permis sau nu accesul omului tocmai la o stare de lucruri care părea pierdută pentru totdeauna în negura istoriei, nu pare a fi absurdă. În cartea Sacrul şi profanul, Mircea Eliade afirmă că şi „în societăţile moderne care se declară laice sau antireligioase, în fenomene precum nudismul sau mişcările pentru libertatea sexuală absolută se pot desluşi urmele «nostalgiei Paradisului», dorinţa de întoarcere la starea edenică de dinaintea căderii, când nu exista păcat şi nici ruptură între plăcerile cărnii şi conştiinţă" (Eliade, 2000, pp. 156-157). Dar, poate chiar mai elocvent decât mişcările pe care le menţionează Eliade, comunităţile virtuale de social media din buzunarele tinerilor exprimă nu neapărat o nostalgie pentru paradisul biblic, ci, cu siguranţă, dorinţa de a trăi o viaţă în mijlocul unei comunităţi originale coezive, odată cu modernitatea pierdută în timp.
De la jocurile rurale la jocurile video
Meditând la toate acestea şi sesizând fascinaţia pe care o exercită jocurile de calculator mai ales asupra copiilor, m-am întrebat şi dacă ar putea exista anumite paralele între jocurile rurale EVOLUŢIA JOCULUI: DE LA JOCURI RURALE LA JOCURI VI DEO 379
şi jocurile video. Aceasta este poate una dintre cele mai ciudate şi dificile întrebări pe care le-am pus de-a lungul acestui studiu. Răspunsul a devenit cu atât mai complicat cu cât jocurile video reprezintă domeniul care a cunoscut cea mai spectaculoasă evoluţie în ultimele două decenii, fapt pe care îl voi examina în rândurile următoare. Analizând posibilităţile exprimate în întrebarea care tocmai a fost lansată, am fost surprins să constat că, în ciuda discrepanţelor evidente, există multe asemănări între jocurile rurale şi jocurile video.
Este vorba, în primul rând, despre jucătorii care îşi asumă o altă identitate decât cea actuală. Să ne amintim din capitolele anterioare modul în care mascaţii îşi schimbau personalitatea odată
ce îşi puneau măştile. Or asumarea diferitelor roluri sub anonimatul măştii este una dintre cele mai vechi activităţi umane. Jocurile boşimanilor, dar şi cele mai simple jocuri ale copiilor implică
adoptarea diferitelor roluri pe care le asumă jucătorii ca şi cum acestea ar fi reale. Acelaşi lucru se întâmplă şi în jocurile video, cu singura diferenţă că cei care le joacă nu mai poartă mască. Cu toate acestea, fenomenul de schimbare a identităţii este practic acelaşi, iar decorul realist al celor mai recente jocuri precum Bloodborne, Horizon Zero Dawn, The Last ofUs sau Ghost ofTsushima face posibil astăzi ca jucătorii să poată intra cu uşurinţă în pielea personajului virtual, pe care îl conduc prin sutele de căi posibile oferite de realitatea virtuală a jocului. Jucătorii versatili susţin că, la fel ca în jocurile non-virtuale, aceste creaţii virtuale oferă posibilitatea unor alegeri morale profund umane în faţa provocărilor puse în joc. Alte jocuri precum Horizon Zero Dawn oferă jucătorilor ocazia de a alege modul în care personajul principal, Aloy, răspunde provocărilor ce apar pe parcurs - cu compasiune, agresivitate sau logică. Toate acestea demonstrează că, atât în cazul jocurilor rurale, cât şi în cazul jocurilor video, jucătorii poartă
personalităţi diferite şi experimentează diverse situaţii umane în timpul jocului.
Chiar şi jocurile video mai vechi, care aveau un singur personaj principal şi o cale predeterminată de a acţiona, au beneficiat 380 JOCURI RITUALE DIN MOLDOVA
