394 JOCURI RITUALE DIN MOLDOVA
Îţi aminteşti, Costică? În anii '70, când eram adolescenţi, primarului nu-i păsa deloc de modul în care practicam noi aceste obiceiuri. Dimpotrivă, primăria încasa o taxă pentru a ne da dreptul de a ura prin sat.
Acum, tu, în calitate de primar, şi reprezentanţii primăriei, sunteţi puternic implicaţi în organizarea acestor activităţi şi îi încurajaţi mereu pe tineri să practice aceste obiceiuri, iar ei fac o grămadă de nazuri.
Chiar nu înţeleg cum s-a produs această mutaţie! (Gheorghiţă Chelaru, 49 de ani, sat Oboroceni, 1 ianuarie 2015, note de teren) Fără să-şi dea seama, oaspetele atinsese o problemă sensibilă care a ajuns o temă centrală în studiile de patrimoniu din ultimele două decenii: cum şi de ce a devenit cultura orală a unei comunităţi, transmisă până la un anumit moment fără intervenţii externe, ţinta proceselor de salvgardare care implică structuri şi persoane în conexiune cu instituţiile statale şi organizaţiile internaţionale. Convenţia UNESCO din 2003 pentru salvgardarea patrimoniul cultural imaterial s-a dezvoltat în jurul acestei probleme importante. Convenţia are ca scop protejarea acelor „practici, reprezentări, expresii, cunoştinţe, abilităţi, precum şi instrumente, obiecte, artefacte şi spaţii culturale asociate acestora, pe care comunităţile, grupurile şi, în unele cazuri, indivizii le recunosc drept parte a moştenirii lor culturale" (Textul „Convenţiei pentru Salvgardarea Patrimoniului Cultural Imaterial").
În multe părţi ale lumii, unde cultura rurală a ocupat un loc important de-a lungul timpului, autorităţile politice locale, ONG-urile, folcloriştii şi antropologii s-au implicat din ce în ce mai mult în protejarea unor astfel de forme culturale, care au devenit evanescente odată cu apariţia modernităţii şi, implicit, cu intensificarea procesului de „des-ţărănizare" (Araghi, 1995). Patrimonializarea a luat diferite forme, întrucât diferiţi actori au înţeles diferit modul în care trebuie protejate formele culturale ţărăneşti ameninţate cu dispariţia. În România, la fel ca în alte ţări postcomuniste, politicile de patrimonializare s-au inspirat din viziunea asupra patrimoniului implementată în perioada comunistă, mai ales în anii de dinaintea căderii regimului dictatorial. În acele vremuri, cea mai răspândită formă de patrimonializare era reprezentată de festivalurile folclorice. Acest proces de patrimonializare DE LA JOCURI COMUN ITARE LA PATRIMONIUL CULTURAL TRANSNAŢIONAL 395
prin festivaluri folclorice locale şi internaţionale s-a dovedit a fi o tendinţă din ce în ce mai puternică în zona Moldovei pe parcursul întregii mele cercetări, din 2009 până în 2019. În această perioadă, am asistat la un proces complex de transformări semnificative, care au afectat jocurile rurale, în special odată cu ascensiunea festivalurilor locale la care multe sate analizate de mine au participat cu propriile echipe. De-a lungul cercetării de teren, am reuşit să
observ două tendinţe inseparabile a căror evoluţie vorbeşte despre marile transformări şi provocări din prezent ale culturii rurale.
Astfel, în timp ce cultura rurală vie, autentică, reprezentată de forme culturale precum jocurile ritualice ale mascaţilor, a cunoscut un declin brusc, festivalurile de folclor local şi internaţional din regiune s-au extins şi au devenit mai intense.
În decembrie 2009, când am venit prima dată la Heleşteni, în localitate nu exista nici o scenă pentru ca echipele de mascaţi să-şi prezinte scheciurile. Acest simplu fapt oferea un sentiment de libertate, creând premisele unei interacţiuni şi comunicări continue între mascaţi şi spectatorii care uneori deveneau actori la rândul lor. În 2oro, la a doua mea vizită la Heleşteni, o parte importantă din acest mediu dispăruse. Primăria ridicase o scenă între clădirea instituţiei şi căminul cultural. Scena era importantă
în organizarea a numeroase evenimente culturale şi artistice în comună, contribuind în mod pozitiv la viaţa culturală locală. Dar, din punctul de vedere al culturii carnavaleşti şi burleşti a masca
ţilor, apariţia scenei a adus o serie de schimbări majore. Liderii politici locali nu mai erau obligaţi să coboare printre oamenii din faţa primăriei în data de 31 decembrie şi, astfel, să se expună farselor puse la cale de mascaţi. Ei puteau ieşi acum pe uşa din spate a primăriei, iar în câteva secunde se aflau deja pe scena nou construită de unde puteau controla evenimentele din după-amiaza zilei de 31 decembrie. De acolo, primarul sau viceprimarul ţineau un discurs şi apoi prezentau spectatorilor echipele care urmau să
colinde prin sat. Ulterior, echipele îşi prezentau scheciurile pe scenă şi primeau o diplomă de la reprezentanţii primăriei în semn de recunoştinţă „pentru eforturile de a participa la menţinerea tradiţiilor locale".
396 JOCURI RITUALE DIN MOLDOVA
