Pentru mine, faptul aparent simplu al construirii unei scene în sat a devenit o metaforă a evenimentelor la care urma să asist în iernile următoare, evenimente care, în opinia mea, au dus la mărirea distanţei dintre jocurile rurale autentice şi cultura satului care le-a dat naştere. Dacă în 2009 echipele de Cerb şi Capră, precum şi Mascaţii Pantomimici colindau doar prin sat, în 2010 am observat pentru prima dată participarea unei mari echipe de mascaţi reprezentând comuna Heleşteni la festivalurile de folclor de iarnă organizate în judeţul Iaşi. La Heleşteni, s-a decis ca Jocul Cerbului să reprezinte localitatea. Dar nu era aceeaşi echipă de şase-şapte copii între 8 şi 14 ani care obişnuia să cutreiere prin satele comunei la sfârşitul anului. Grupul nou format era compus din 12-18 participanţi, tineri cu vârsta între 16 şi 30 de ani, veterani cu experienţă vastă în obiceiul respectiv şi care erau, de asemenea, foarte rezistenţi la eforturile implicate de aceste festivaluri.
Aceeaşi tendinţă am observat-o şi la Ruginoasa unde, începând cu anul 2010, echipa Malăncii sau Jocul Cerbului au început să
participe la diverse festivaluri din regiunea Moldovei. Şi în acest caz, echipa Malăncii reprezentând Ruginoasa la festivalurile folclorice nu mai era aceeaşi cu cea pe care o văzusem în sat. Grupul respectiv era mai degrabă o formaţie eclectică formată din: fete în costume populare care recitau colinde de Anul Nou, căldărari şi arnăuţi din clasica echipă a Malăncii, o pereche de trombonişti profesionişti şi două perechi de luptători purtând măşti şi bâte lungi de lemn. Aceşti luptători doar însoţeau echipa de folclor a Ruginoasei ca dansatori, fără a avea vreun alt rol.
Presiunea participării la festivaluri creştea direct proporţional cu succesul anterior la public al echipelor participante. Mai mult decât atât, începând cu 2009, festivalurile de folclor din zonă au început să ia amploare atât ca număr, cât şi ca intensitate. În acest context, s-au înfiinţat unele festivaluri noi, iar cele vechi au cunoscut o dezvoltare fără precedent. Astfel, dacă în 2010 şi 20I I echipa Cerbului din Heleşteni a participat doar la Festivalul de Datini şi Obiceiuri de Iarnă din Paşcani, începând cu 2012, s-au mai adăugat trei festivaluri la palmaresul lor: Festivalul Folcloric Internaţional Datini şi Obiceiuri de Iarnă de la Iaşi, Festivalul de DE LA JOCURI COMUNITARE LA PATRIMONIUL CULTURAL TRANSNAŢIONAL 397
Obiceiuri „Porniţi Plugul, Feţi-Frumoşi" din Vatra Dornei şi Festivalul Folcloric „Alexandru Vasiliu" de la Tătăruşi. La acestea, s-au adăugat între anii 201 2 şi 2016 alte şapte festivaluri găzduite de oraşe nu doar din judeţul laşi, ci şi din alte judeţe. Municipiile Piatra-Neamţ, Buzău, Tulcea, Suceava şi Târgu Frumos, dar şi comunele Liteni, Moldoviţa şi Suceviţa au început să găzduiască
festivaluri folclorice de iarnă şi au avut printre participanţi şi echipa Cerbului din Heleşteni.
O privire succintă asupra amplasării acestor localităţi ne arată
că unele (Târgu Frumos şi Paşcani) sunt situate la doar 20 de kilometri de comuna Heleşteni, pe când oraşe precum Buzău şi Tulcea se află la o distanţă apreciabilă, de peste 300 de kilometri, de această localitate. Nu în ultimul rând, la toată această lista s-a adăugat în 2016 şi un oraş din afara graniţelor României, Cernăuţi (Ucraina). Or călătoria unei echipe ce număra acum 20-22 de membri spre aceste centre urbane presupunea cheltuieli tot mai ridicate şi o logistică minuţioasă în vederea participării la festivaluri de folclor. O situaţie similară se regăsea şi în comuna Ruginoasa.
Echipele de folclor organizate de Primăria din Ruginoasa n-au ratat nici o ediţie a Festivalului de Datini şi Obiceiuri de Iarnă de la Paşcani, din 2009 până în 2016, dar nici Festivalul de Obiceiuri
,,Porniţi Plugul, Feţi-Frumoşi" din Vatra Dornei.
Cele mai vechi festivaluri de folclor, precum cele de la Iaşi şi Hârlău, fuseseră înfiinţate în vremea comunismului, după 1967.
Totuşi, cele mai multe au luat fiinţă după 1995 şi au început să se dezvolte, beneficiind de participarea unor formaţii tot mai numeroase şi mai bine organizate, după 2009. Mai mult decât atât, odată
cu înmulţirea lor, s-a instituit şi un sistem competiţional. Organizatorii încercau să obţină oferte de cazare şi premii cât mai atractive, care să atragă formaţiile de folclor din comunele doritoare să
participe la aceste manifestări culturale. Şi asupra formaţiilor, presiunea de a lua parte la evenimentele respective începuse să fie tot mai mare, mai ales odată cu înmulţirea incredibilă a acestor festivaluri după 2010. Presiunea venea din mai multe direcţii: din partea comisiilor de cultură judeţene care luau legătura cu primarii comunelor; din partea organizatorilor de festival care trimiteau 398 JOCURI RITUALE DIN MOLDOVA
invitaţii acelor localităţi care organizau echipe de folclor; din partea presei locale şi naţionale care făcea emisiuni întregi pe baza înregistrărilor de la faţa locului; de la politicienii locali înşişi, care voiau să-şi vadă propriii reprezentanţi pe scenă. În ciuda acestor presiuni, formaţii deja consacrate precum cea a Cerbului din Heleşteni aveau deja la sfârşitul anului un program supraîncărcat şi trebuiau să respingă cel puţini câteva dintre ofertele primite, dând curs doar celor considerate mai importante.
Toate aceste festivaluri aveau caracteristici comune, dar şi deosebiri care le particularizau. Atributul comun al manifestărilor era reprezentat de două elemente-cheie. Primul: prezenţa unor echipe bine închegate de folclor, compuse de obicei din 1 2-25
membri. Al doilea: diversitatea tradiţiilor folclorice de iarnă puse în scenă, care variau de la colinde, dansuri, scenete ale Cerbului, Caprei, Ursului sau o combinaţie între toate acestea. Din punctul de vedere al desfăşurării, cele mai multe festivaluri propuneau două etape de bază: parada formaţiilor pe străzile oraşului şi reprezentaţia pe scenă a acestor formaţii într-o ordine stabilită de organizatori. Dacă festivalurile erau similare în ceea ce priveşte desfăşurarea şi, în general, primeau vizita aceluiaşi gen de forma
ţii prezentând cam acelaşi gen de tradiţii de iarnă, ele se diferen
ţiau parţial în privinţa scopurilor urmărite.
Într-un oraş turistic precum Vatra Dornei sau o reşedinţă de judeţ precum Iaşi, festivalurile de iarnă găzduite aveau şi scopul de a atrage turişti. Din acest punct de vedere, marea masă de oameni prezenţi pe străzile oraşului, grupurile revărsate de prin hotelurile locale imediat după începerea manifestărilor şi, mai ales, numeroasele maşini cu numere de înmatriculare provenite din alte judeţe demonstrau că scopul fusese, cel puţin parţial, atins. Şi asta în vreme ce, în oraşe precum Paşcani şi Târgu Frumos, care găzduiau festivaluri mai mici, cu mai puţine formaţii participante, se observa mai degrabă un scop cultural, mediatic şi politic. Această ipoteză este încurajată mai ales de un fapt omniprezent: politicienii locali, primari şi viceprimari, luau cuvântul, de obicei, la deschiderea festivalurilor, declarând cu această ocazie că astfel îşi arătau respectul şi aprecierea faţă de concitadini, DE LA JOCURI COMUNITARE LA PATRIMONIUL CULTURAL TRANSNAŢIONAL 399
