acelei doamne a fost revelator: ,,De obicei, echipele de Cerb nu vin la noi acasă. Băieţii ăştia sunt tineri şi nu sunt prea interesaţi să
colinde două bătrâne [persoana intervievată şi mama ei]. Dar am văzut la televizor echipa noastră de Cerb jucând la festivalul din Paşcani şi mi-a plăcut foarte mult" (Voicu Cornelia, 63 ani, sat Oboroceni, 29 aprilie 2012, interviu). Astfel, în special pentru oamenii săraci şi bătrâni, activităţile de patrimonializare şi difuzarea acestora prin posturile locale de televiziune au devenit noul mediu prin care rămâneau în contact cu propria moştenire culturală.
Pe lângă aceasta, investiţia de efort şi capital uman pentru pregătirea echipelor care participau la festivaluri era uneori în detrimentul culturii orale rurale. Sate cu populaţia în declin, precum Oboroceni, resimţeau aceasta din plin şi, spre uimirea mea, fenomenul a fost surprins chiar şi de ochiul vigilent al unor localnici.
Acest lucru a reieşit într-unul dintre ultimele interviuri pe care le-am realizat în iarna lui 2014, chiar înainte de a pleca din zonă
după o cercetare de teren intensă. Intervievatul a fost Mitică, meşter de măşti cunoscut în satul său şi tată a doi băieţi (unul de 4 ani, celălalt de 7). Fiii săi au fost amândoi membri ai echipei de Cerb alese de oficialii primăriei pentru a reprezenta satul la festivalurile folclorice desfăşurate în diferite oraşe din regiunea Moldovei.
Cu toate acestea, Mitică a adoptat o atitudine critică faţă de festivalurile de folclor: Am avut o discuţie aprinsă cu reprezentantul cultural al primăriei.
I-am spus direct în faţă: ,,Cum este posibil aşa ceva? Noi trimitem Cerbul nostru la festivalurile de folclor din oraşe pentru a fi văzut de oră
şeni, iar oamenii din satul nostru nu au nici o şansă să-şi vadă propria echipă jucând în satul lor?" Dar el mi-a răspuns: ,,Nu avem de ales!
Trebuie să trimitem Cerbul la festivalurile de folclor!" Atunci m-am enervat şi am vorbit cu un vecin care lucrează pe parcursul anului în Italia. L-am rugat să mă ajute să fac echipa noastră de Cerb în sat. Asta pentru că aici, în satul nostru, există o mândrie locală să ai propriul tău Cerb, care să vină la tine acasă şi să joace în gospodăria ta. În cele din urmă, am făcut o echipă de Cerb cu vecinul meu, copiii mei, plus încă
doi băieţi din sat. Cu această mică echipă am colindat măcar la câteva case din satul nostru şi în faţa primăriei pe 3 r decembrie. (Mitică Alexa, 32 ani, sat Oboroceni, 3 ianuarie 2015, interviu) 402 JOCURI RITUALE DIN MOLDOVA
În mod paradoxal, procesele de salvgardare care ar fi trebuit să stimuleze comunităţile săteşti ce încă le practicau în satele de baştină, în ciuda presiunilor modernităţii, ajungeau în final să contribuie şi ele, la fel ca multe alte forţe ale globalizării, la ridicarea pietrei funerare pe mormântul jocurilor rurale. Prin cele trei procese,jestivalizare, urbanizare, mass-mediatizare, jocurile rurale erau exportate în lumea urbană, o lume ancorată mai puternic în realităţile lumii moderne a secolului XXI şi, totodată, înzestrată cu mai multe resurse financiare şi instituţionale decât satele româneşti, majoritatea sărăcite şi îmbătrânite. La fel ca oamenii care migrau spre o lume considerată mai bună, şi tradiţiile rurale luau drumul oraşelor, care se dovedeau a fi un magnet puternic împotriva căruia era greu să rezişti. Unul dintre evenimentele care mi-au întărit convingerea că se află sub asediu cultura ţărănească şi valorile ei, în ciuda încercărilor de patrimonializare prin festivalurile de folclor, a avut loc în ianuarie 2017 la Cernăuţi, în Ucraina.
Festivalul Internaţional de Cultură Tradiţională -
Malanca Bucovineană din Cernăuţi
Atunci când mi-am început cercetarea de teren, în iarna anului 2009, pe străzile Bucureştiului, nu mi-am imaginat nici o clipă că
aceasta se va încheia tot pe străzile unui mare oraş, dar într-o ţară
străină. Mă gândeam atunci că studiul meu va privi moştenirea culturală a ţăranilor, iar aceasta era strict legată de geografia şi istoria unor mici localităţi rurale în care ritualurile de iarnă erau parte a unei complexe reţele sociale. Viziunea mea asupra moştenirii culturale a ţăranilor fusese influenţată nu numai de folcloristica românească, ci şi de câţiva dintre clasicii literaturii antropologice despre ţărani, printre care Eric Wolf, Oscar E.
Handlin şi Paul Stirling.
Handlin, de exemplu, definea ţăranul obişnuit ca fiind o persoană care „îşi amestecă temporar sudoarea cu pământul" (Handlin, 1967, p. 456), în timp ce viaţa socială a comunităţii ţărăneşti gravitează în jurul graniţelor înguste ale satului şi al regulilor DE LA JOCURI COMUNITARE LA PATRI MONIUL CULTURAL TRANSNAŢI ONAL 403
