Echipa Cerbului din Heleşteni pe străzile Cernăuţiului (Ucraina), 15 ianuarie 2017.
terminat pozele cu maimuţa!" Surprins de această afirmaţie, al cărei sens deplin abia începea să se contureze în mintea mea, l-am întrebat ce a vrut să zică de fapt. Zâmbind cu subînţeles, Florin mi-a răspuns: ,,Ce, tu n-ai fost la mare să faci poze cu maimuţa?"
Acest răspuns mi-a adus imediat în minte o amintire din vremea adolescenţei mele. Mergând cu familia la Eforie Nord, pe litoralul Mării Negre, am făcut la un moment dat şi eu cu fratele meu „o poză cu maimuţa". Fotografii profesionişti din staţiunile litoralului românesc veneau pe plajă însoţiţi de câte o maimuţă mică
pe care o purtau pe lângă ei legată de o cordelină lungă de câţiva metri. Maimuţa era dresată să se urce pe umerii turiştilor care doreau să se imortalizeze cu un animal adus de pe meleaguri îndepărtate. Considerată animal exotic, maimuţa atrăgea imediat privirile turiştilor curioşi, care plăteau şi dublul preţului unei fotografii normale doar pentru a fi imortalizaţi alături de animalul venit de peste mări şi ţări. Amintindu-mi toate acestea, când am ajuns ulterior acasă, am găsit fotografia mea cu maimuţa - de fapt, un bătrân rhesus macac, datată iulie 1987. La vârsta de 1 3
ani, eram ş i eu genul de turist care îşi doreşte s ă fie câteva secunde 410 JOCURI RITUALE DIN MOLDOVA
alături de o fiinţă exotică, fără a cunoaşte mai nimic despre habitatul, temperamentul şi comportamentul acesteia.
Extrapolând, am început să privesc în jur şi să mă întreb câte dintre sutele de persoane care se fotografiaseră cu Cerbul din Heleşteni ştiau sau doreau să ştie ceva despre acest ritual şi micro-ecosistemul cultural care i-a dat naştere. Pe lângă faptul că
moştenirea culturală a comunei Heleşteni devenea transnaţională, intrând în casele şi computerele ucrainenilor, reprezenta aceasta şi o apreciere faţă de valorile şi cultura care au dat naştere ritualului? Sau era mai degrabă un tip de consum al unor plăceri temporare, făcute posibile de industria culturală şi cultura de masă? De asemenea, mă întrebam câţi dintre turiştii de pe stradă, văzând Malăncile din satele din jurul Cernăuţiului, doreau să în
ţeleagă recenta istorie tulbure a acestor ritualuri şi a comunităţilor care le-au practicat. Este vorba aici, printre alte evenimente, şi despre deportările şi arestările suferite în perioada sovietică de membrii acestor comunităţi săteşti doar pentru simplul fapt de a-şi fi promovat moştenirea culturală pe vremea dictaturii comuniste. Aceasta era o istorie într-adevăr zbuciumată pe care puţini o cunoşteau (Rus, 202 1; filmul antropologic poate fi accesat prin intermediul codului QR de pe coperta prezentului volum).
În orice caz, concluzia mea, în urma observării şi analizei Festivalul Internaţional de Cultură Tradiţională - Malanca Bucovineană, nu era nici pe departe că echipele participante, chiar şi cele de pe platformele transportate de maşini, ar fi fost lipsite de creativitate sau ar fi fost inferioare Malăncilor produse în universul rural. Dimpotrivă, aceşti participanţi dăduseră dovadă şi ei de o inventivitate excepţională, investind energie şi timp pentru finalizarea unor produse culturale cu viaţă de efemeridă. Totul se întâmpla pe parcursul câtorva ore, cât ţinea parada pe străzile oraşului, în faţa unui public care, adeseori, nu ştia mai nimic despre simbolurile şi istoria din spatele măştilor, dar care putea uşor consuma aceste produse culturale dacă avea resursele financiare de a vizita Cernăuţiul în timpul festivalului. În opinia mea, acest tip de festivalizare reprezenta, de fapt, moartea acelor forme teatrale reprezentate de jocurile mascaţilor, în care spectatorii deveneau participanţi, DE LA JOCURI COMUNITARE LA PATRIMONIUL CULTURAL TRANSNAŢIONAL 411
iar participanţii - spectatori în cadrul unei culturi a burlescului, bazate pe memoria comunităţii. Prin intermediul memoriei colective, acest gen de interacţiuni erau posibile deoarece comunitatea cutumiară desemna acel sistem de vase comunicante prin care avea loc schimbul. Pentru cercetătorii lumii rurale, întregul spectacol reprezenta un fel de urbanizare a tradiţiilor, dar şi o formă de exportare a acestora în universul divertismentului, a consumerismului de masă şi a turismului global.
Globalizare, invizibilitate,
violenţă simbolică ... şi speranţă
Festivaluri precum Festivalul Internaţional de Cultură Tradiţională din Cernăuţi şi Parada Mascaţilor din Philadelphia pun în mişcare simboluri şi reprezentări care provin din cultura ţărănească, cea care a dat naştere jocurilor rurale. Totuşi, puţini spectatori dintre cei prezenţi sunt conştienţi de această realitate şi vor să înţeleagă cultura rurală prin participarea lor la asemenea festivaluri-paradă. În ciuda situării ei în lumina reflectoarelor, pe scenele festivalurilor de folclor, cultura ţăranilor a devenit chiar mai invizibilă decât înainte. Este vorba de o invizibilitate fabricată de către societăţile stratificate, bazate pe inegalităţi sociale, în care ţăranii au avut întotdeauna o poziţie marginală. Această
invizibilitate este, de fapt, un proces activ, care duce la marginalizarea ţăranilor şi la negarea drepturilor lor economice şi culturale - o formă subtilă de agresiune pe care Bourdieu (2008) a surprins-o perfect prin sintagma „violenţă simbolică". Această
violenţă merge mână în mână cu cecitatea faţă de cultura ţăranilor, ea nefiind prezentă doar în minţile turiştilor care vin la festivaluri în căutare de distracţii ieftine, ci şi în mintea multor oameni de ştiinţă din domeniul ştiinţelor sociale.
Mi-am dat seama de acest lucru, poate mai bine decât oricând, atunci când, în perioada 30 aprilie - r mai 201 7, am participat la un simpozion internaţional organizat de University of Massachusetts Amherst şi intitulat The Role ofHeritage in Migration and Dis-412 JOCURI RITUALE DIN MOLDOVA
