să îşi dea seama că obiceiurile lor nu sunt singulare, ci fac parte dintr-un fel de reţea de astfel de obiceiuri. (Rus, Neagota, 2016) Dar, pe lângă toate acestea, mulţi dintre fiii şi fiicele de ţărani care au părăsit lumea satului, mânaţi de aspiraţii mai înalte, deşi au devenit altceva decât simpli ţărani, n-au uitat de obiceiurile meleagurilor natale, promovându-le în peregrinările lor prin lume, uneori la nivelurile cele mai înalte şi printre oameni care au astăzi foarte puţine în comun cu universul rural. Mihai Alexa, fost director al Uzinei Dacia şi actual şef de direcţie în cadrul Renault Group România, a plecat din Hărmăneasa, satul său natal, de la vârsta de 14 ani, pentru a-şi face studiile liceale la Roman şi pregătirea universitară la Institutul Politehnic din Bucureşti. Fiind patru ani la rând, în adolescenţă, comoraş al Jocului Caprei din satul natal, mi-a spus că e foarte probabil ca multe dintre calităţile sale de bun organizator de mai târziu să le fi dobândit sau perfec
ţionat în acea vreme, când a pus în joc toată logistica necesară realizării unor astfel de echipe şi ritualurilor aferente ei.
Vin cu plăcere acasă în sat în fiecare an, mai ales în timpul sărbătorilor de iarnă, pentru că aici mă simt cel mai bine. Cu toate acestea, nu mai pot spune că sunt ţăran pentru că nu mi-am câştigat niciodată existenţa din munca în agricultură. Dar sunt fiu de ţăran, iar originea mea este la ţară. Şi afirm asta cu mândrie. Tocmai pentru că am crescut la ţară, am o educaţie bună, bazată pe principii şi valori sănătoase. Ele m-au ajutat ulterior în toate încercările vieţii mele. Şi chiar dacă astăzi România trece printr-o perioadă de agitaţie şi bulversare profundă, eu cred că adevăratele valori nu vor dispărea niciodată. Aceste valori, cel puţin în cazul ţării noastre, se leagă în mod indisolubil de lumea ţărănească.
Eu am ţinut mereu legătura cu viaţa satului meu şi, chiar dacă trăiesc în alt oraş şi călătoresc mult pe meleaguri străine, am promovat întotdeauna tradiţiile autentice ale satului meu în toate locurile prin care am umblat, povestindu-le multora dintre interlocutorii mei despre copilăria mea şi universul rural în care mi-am petrecut-o. Copilăria şi adolescenţa fac parte din identitatea mea şi a fiecărui om cred, iar ele au întotdeauna un loc sacru în conştiinţă. (Mihai Alexa, 58 ani, 24 ianuarie 201 8, interviu telefonic) În 2012, imediat după încheierea filmului Mascaţii, realizat de mine şi colega mea, Monica Heintz, cu sprijinul Universităţii Paris 416 JOCURI RITUALE DIN MOLDOVA
Ouest Nanterre La Defense şi al Institutului Universitar Francez, domnul Mihai Alexa ne-a rugat să-i trimitem câteva copii ale acestuia cu subtitrare în limba franceză. La una dintre întâlnirile sale cu colegii francezi de la firma Renault, le-a oferit câte un exemplar din acest documentar. Un coleg, îşi amintea domnul Alexa, chiar a afirmat într-o întâlnire după aceea că „abia acum înţelege ce înseamnă spiritul adevărat al sărbătorilor de iarnă şi, mai ales, de ce angajaţii săi de origine română doresc să fie liberi de-a lungul acestei perioade din an pentru a-şi petrece sărbătorile în familie şi în comunitate".
Toate mijloacele făcute posibile de globalizare devin, la rândul lor, forme de patrimonializare ale culturii rurale şi ale ritualurilor ţărăneşti, care ajung, în acelaşi timp, să fie transnaţionale. Poate mai mult decât prin canalele oficiale, cultura ţăranilor ajunge să
fie cunoscută şi promovată în ciuda proceselor care duc la erodarea ei. Povestea şi recursul la memorie (cea care şi face posibilă
orice poveste) sunt două fenomene care au însoţit omul de-a lungul întregii sale existenţe pe această planetă. Cei care au trăit în universul rural şi care au avut contact cu ritualuri ale acestei lumi precum jocurile mascaţilor le vor purta mereu în suflet, fiindcă ele au fost puncte de reper pe harta memoriei comunitare şi au marcat decisiv conturul personalităţii lor ca fiinţe umane. Atâta timp cât ei vor fi în viaţă, chiar dacă vor munci şi vor trăi în alte ţări sau oraşe, departe de satul de baştină, poveştile despre jocurile rurale vor circula şi vor fi ascultate în cele mai neaşteptate locuri din lume. Iar dacă, în viitor, cândva, aceste forme de cultură vor dispărea complet din universul rural, şi toţi cei care le-au cunoscut vreodată vor fi trecut şi ei în nefiinţă, cei interesaţi de lumea satului şi a valorilor care au guvernat-o vor putea găsi oricând în spa
ţiul virtual toate aceste ritualuri, obiceiuri şi tradiţii şi vor putea şti ce au însemnat ele pentru comunităţile rurale care le-au dat naştere, le-au practicat şi promovat de-a lungul timpului.
CONCLUZII
Sfârşitul secolului XX a marcat una dintre tezele cele mai bombastice privind ţărănimea. Eric Hobsbawm decreta moartea ţărănimii şi încetarea unui mod de trai care, vreme îndelungată, îşi pusese amprenta pe evoluţia culturală a omenirii. Între timp, autori precum Farshad A. Araghi (1995), A. Haroon Akram-Lodhi (2009), Cristobal Kay (2009), Deborah Bryceson (2000) şi Van Der Ploeg (2009) au analizat această teză cu minuţiozitate şi au reformulat-o. Concluzia cea mai validă care se desprinde în urma cercetărilor este aceea că, mai degrabă decât să dispară fără urmă, ţărănimea se adaptează noilor condiţii ale economiei de piaţă şi globalizării, devenind altceva decât a fost până acum. Van Der Ploeg este autorul care utilizează un concept relevant în această
privinţă: ,,noua ţărănime". Această nouă ţărănime este reprezentată de o masă critică de persoane care prestează o muncă agricolă
şi care se defineşte prin lupta sa împotriva Imperiului. Imperiul este compus din corporaţii alimentare globale, grupuri de afaceri din agricultură, mari retaileri, aparate de stat, modele şi tehnologii ştiinţifice corporaţioniste, care, împreună, formează tentaculele unei realităţi transnaţionale întinse pe toată planeta. În aceste noi condiţii economice, politice şi sociale, comunităţile ţăranilor suferă, evident, transformări radicale: nu doar economice şi sociale, ci şi valorice. Sistemul de valori care ghida viaţa ţărănimii de secole a început să se destrame, fiind înlocuit cu alte moduri de a fi şi de a vedea lumea. Iar acestea, la rândul lor, au afectat şi moştenirea culturală a ţăranilor, în care jocurile rurale erau o parte importantă.
CONCLUZI 419
Autori precum Robert Redfield (1965), Katherine Verdery (2003) şi Katy Fox (2orr) au observat cu acurateţe că în ultimele decenii asistăm la un proces de erodare a valorilor ţărăneşti sub presiunea unor cauze multiple. Îndeosebi factorii economici şi legislativi au fost evidenţiaţi printre cei mai importanţi agenţi ai destrămării sistemului de valori ţărăneşti. Pentru mine, ca cercetător al universului rural românesc la începutul secolului XXI, migraţia economică s-a dovedit a fi unul dintre fenomenele care au contribuit cel mai mult la subminarea acelor valori formate în micro-ecosistemele culturale ale satelor studiate. Emigrantul, devenit o prezenţă
frecventă în lumea rurală, a fost cel care a realizat o conexiune continuă între universul rural şi alte moduri de raportare la existenţă, întâlnite în societăţile Europei de Vest, unde lucrează în prezent.
Tot el a adus, prin diverse canale precum telefonie şi internet, chiar şi în satele româneşti cele mai izolate, alte imagini ale lumii, în disjuncţie puternică faţă de valorile lumii rurale.
În condiţiile invaziei în universul rural a acestor informaţii aparţinând altor lumi şi sisteme valorice, mai ales persoanele în vârstă au îmbrăţişat idei şi doctrine considerate mai stricte, dar totodată mai apropiate de sistemul de valori ţărănesc. Tot mai mulţi dintre aceştia îmbrăţişează noile culte creştine neoprotestante, care oferă apartenenţa la o comunitate cu principii şi valori mai riguroase decât cele ale tinerilor ţărani crescuţi şi formaţi în postcomunism. În mod paradoxal, acest fenomen, care aparent ar putea duce la conservarea sistemului de valori şi culturii rurale, se transformă într-un alt talaz menit să le erodeze. Şi asta deoarece persoanele care iau drumul doctrinei acelor culte nu mai practică
ritualuri precum jocurile mascaţilor şi nici nu mai primesc colindătorii, din raţiuni religioase. Pe de altă parte, tinerii şi copiii de la ţară au alte aspiraţii care îi conduc la studii sau la muncă în afara satelor de baştină şi chiar în afara ţării. Conştienţi că acestea îi vor îndepărta de ritualurile rurale care le-au marcat copilăria, ei văd noua situaţie ca pe un drum imposibil de evitat.
Toate aceste tendinţe au atras atenţia multor persoane interesate de menţinerea şi promovarea tradiţiilor rurale şi, mai ales, de soarta lor pe termen lung. Spre deosebire de trecut, când aceste 420 JOCURI RITUALE DIN MOLDOVA
