În ciuda faptului că este pusă în lumina reflectoarelor, cultura ţăranilor este chiar mai invizibilă decât atunci când se manifesta între limitele micro-ecosistemelor culturale care au creat-o. Este vorba, aşa cum bine observa Van der Ploeg, de o invizibilitate fabricată de acele entităţi, persoane şi instituţii care au contribuit la subordonarea şi marginalizarea ţăranilor în ultimele decenii: corporaţii alimentare globale, grupuri de afaceri agricole, mari retaileri, aparate de stat, modele şi tehnologii ştiinţifice corpora
ţioniste. Or, cum spuneam şi ceva mai sus, invizibilitatea fabricată este, de fapt, un proces extrem de activ şi subtil, redat de Bourdieu prin conceptul de violenţă simbolică. Din păcate, acest tip de invizibilitate şi violenţa simbolică care o însoţeşte au trecut din sfera economică şi în cea academică, unde ţăranul este văzut mai degrabă ca o invenţie a unor gânditori într-un anumit context istorico-politic decât ca o realitate a timpurilor noastre (Drace-Francis 2013).
Totuşi, globalizarea a adus cu sine nu doar un acut proces de des-ţărănizare, ci şi împrăştierea acestei masive clase sociale în toate colţurile planetei şi în toate marile oraşe. În acest context, organizaţiile internaţionale care militează pentru drepturile ţăranilor s-au reunit sub umbrela uneia dintre cele mai mari organiza
ţii mondiale existente la ora actuală, Via Campesina. Pe lângă acest tip de militantism cu scopuri preponderent economice, cei care au trăit sub auspiciile culturii ţărăneşti şi şi-au petrecut primii ani din viaţă la sat vor purta peste tot cu ei în suflet jocurile rurale şi celelalte tradiţii care le-au marcat copilăria. Astfel, vor deveni agenţii ad-hoc ai unui tip de salvgardare prea puţin discutată ori chiar menţionată în studiile patrimoniale, dar care a însoţit viaţa omului de milenii - povestea. Prin aceşti agenţi involuntari şi nepreţuiţi ai salvgardării, jocurile rurale vor deveni poveşti spuse în cele mai CONCLUZII 423
neaşteptate locuri şi situaţii din lume. Iar oamenii care vor fi legaţi mereu prin fire invizibile de cultura în care şi-au petrecut o bună
parte din viaţă îşi vor găsi oricând loc de întâlnire şi comunicare în spaţiul virtual al internetului, pe platforme precum Facebook, Twitter şi, mai ales, YouTube. Pe lângă patrimonializarea de tip oficial, prin instituţiile statului şi organizaţii internaţionale precum UNESCO, acest tip de salvgardare, apărut tot din mantaua globalizării, se va dovedi extrem de persistent şi de eficient în viitor, mai ales atunci când patrimonializarea prin intermediul institu
ţiilor statului îşi va dovedi limitele şi ineficienţa în salvgardarea formelor de cultură rurală. Aceasta este o lecţie care demonstrează
că instituţiile create de stat sau de organizaţii transnaţionale în doar câţiva ani sau cel mult câteva decenii nu pot înlocui formele culturale create de comunităţile cutumiare şi care şi-au dovedit eficienţa de-a lungul secolelor.
POSTFATĂ
Acum, în încheierea incursiunii noastre, a venit momentul să reflectez la titlul acestei cărţi. În versiunea engleză, titlul era Globalizarea jocurilor rurale în secolul XXI; ediţia românească, adresându-se unui public familiarizat cu aceste noţiuni, propune o abordare mai nuanţată. În ambele versiuni vorbim despre „globalizare".
Dacă definim globalizarea ca fiind o sumă de conexiuni şi reţele între oameni, comunităţi, organizaţii, ţări şi sisteme socioculturale, lucrarea de faţă surprinde o parte din acest peisaj: modul în care comunităţile cutumiare rurale au părăsit lumea lor relativ îngustă, integrându-se în universul aproape nelimitat de conexiuni, reţele şi relaţii, reprezentat de societatea globală. Toate aceste procese au fost privite prin filtrul jocurilor rurale ale căror transformări vorbesc despre schimbări identitare, culturale, economice şi sociale petrecute în ultimele cinci decenii în satele din nord-estul României. Deşi cuvântul „globalizare" nu a fost frecvent utilizat în paginile acestei cărţi, el s-a întrezărit mereu printre rânduri. Şi asta deoarece cartea dezbate efectele pătrunderii economiei capitaliste în estul Europei, răsfrântă în migraţia forţei de muncă în Occident, dezvoltarea inegalităţilor sociale şi emergenţa consumerismului în zona analizată.
În plus, au fost analizate intruziunile presei într-una dintre cele mai relevante părţi ale lumii rurale: obiceiurile de iarnă practicate în mod ritualic de către comunităţile săteşti. De asemenea, studiul a zugrăvit în detalii etnografice modul în care patrimonializarea, un proces menit să conserve moştenirea culturală imaterială, a devenit, de fapt, o sursă suplimentară de transformări POSTFAŢĂ 425
dramatice ale culturii rurale autentice, reprezentată de jocurile rurale create de ţărani de-a lungul existenţei lor milenare în cadrul micilor comunităţi cutumiare. Prăbuşirea ultimului bastion al culturii ţărăneşti autentice -valorile ţărăneşti - a condus la un torent de schimbări care au afectat vizibil dinamica şi dezvoltarea jocurilor din mediul rural. Toate aceste procese, descrise în detaliu în paginile cărţii, sunt expresii ale globalizării, un fenomen prezent astăzi în toate colţurile planetei. Să nu uităm însă că globalizarea şi diversele ei aspecte au făcut să curgă râuri de cerneală
odată cu integrarea în limbajul comun a acestui concept, la finele secolului XX. Unicitatea studiului meu constă în focalizarea asupra ţăranilor din perspectiva jocurilor rurale, prinse şi ele în mrejele globalizării, un aspect prea puţin discutat în ştiinţele sociale.
Întâmplarea a făcut să scriu ultimele rânduri ale acestei cărţi la câteva luni după începutul crizei globale provocate de pandemia de coronavirus - o altă expresie a globalizării şi proceselor adiacente. Una dintre primele întrebări pe care mi le-am pus a vizat relaţia dintre jocurile rurale şi pandemie. La nivel global, răspândirea coronavirusului a perturbat o serie întreagă de relaţii economice şi sociale, numeroase companii intrând în faliment, iar altele reducându-şi mult activitatea. Pe de altă parte, au fost şi afaceri profitabile care au înflorit pe seama pandemiei. ,,Cum a afectat pandemia jocurile rurale din satele pe care le-am studiat?" a fost întrebarea care mi-a stăruit în minte încă de la începutul crizei.
