placement(Rolul patrimoniului în migraţie şi procesele de dislocare). Am ţinut cu acest prilej o prelegere cu titlul Global Depeasantization and Peasants' Intangible Cultural Heritage (Des-ţărănizarea globală şi patrimoniul cultural imaterial al ţăranilor) a cărei idee de bază era că, odată cu procesul de des-ţărănizare din ultimele decenii, şi moştenirea culturală a ţăranilor suferă un proces continuu de deteriorare şi dispariţie. În ciuda acestui fapt sau poate tocmai datorită
lui, argumentam eu, din Lista UNESCO a Patrimoniului Cultural Imaterial, un număr foarte mare de obiceiuri şi tradiţii aparţin culturii ţărăneşti. Totuşi, dintre toţi participanţii la acest simpozion, eu am fost singurul care a folosit conceptul de ţăran pentru a se referi la un anumit grup social şi moştenirea sa culturală.
Aceasta în ciuda faptului că am putut distinge clar - atunci când unii dintre participanţi au vorbit despre „refugiaţi", ,,persoane dislocate", ,,migranţi" şi „tineri şomeri" - sensibilităţi, comportamente şi moduri de viaţă care aparţineau ţăranilor.
Misterul din spatele acestei probleme l-am desluşit atunci când, în pauza de după prezentarea mea, o cercetătoare din Australia m-a întrebat dacă ţăranii chiar există şi nu sunt mai degrabă
un concept inventat de o anumită orientare din ştiinţele sociale la un anumit moment istoric. O altă profesoară din Anglia m-a întrebat cum reuşesc să-mi dau seama care dintre obiceiurile din lista UNESCO a Patrimoniului Cultural Imaterial aparţin ţăranilor. Aceste întrebări m-au făcut să privesc cu alţi ochi poziţia mea de cercetător al culturii rurale orale din estul Europei. Pentru mine, care am început să studiez această cultură în anul 2000, realitatea lumii ţărăneşti a devenit ceva de necontestat. Iar după
ce fusesem ani de zile în contact cu ea, prin toate simţurile şi toţi porii fiinţei mele, devenise ceva subînţeles, care nici măcar nu cerea multe explicaţii. Mirosul fânului proaspăt cosit şi al cărnii afumate în podul casei; gustul brânzei proaspete tocmai scoase de ciobani din ciubere; dangătele cirezii de vaci care pleacă în zori spre imaş, mânate de văcarul satului; textura fină şi de neconfundat a blănii mielului abia adus pe lume; imaginea pitorească a căpiţelor de fân aşezate din loc în loc pe câmp şi a stânei de lemn înconjurată
de turma de oi; nu în ultimul rând, mascaţii cu zgomotele lor DE LA JOCURI COMUNITARE LA PATRI MONIUL CULTURAL TRANSNAŢIONAL 413
specifice de clopote şi zuruitori şi culorile vii ale costumelor pe fondul zăpezii albe - toate acestea sunt senzaţii pe care le-am perceput şi care mi-au rămas întipărite adânc în suflet. Însă mi-ar fi greu să le explic cuiva care n-a avut niciodată contact cu ele. De asemenea, o simplă privire fugară aruncată asupra Listei UNESCO
a Patrimoniului Cultural Imaterial n-ar putea să mă facă să cred că Ţesutul Covoarelor din Azerbaijan (Azerbaijani carpet weaving), Corul Polifonic Albanez (Albanian folk iso-polyphony), Cântecele Folclorice Chinezeşti Hua'er (The Chinese Hua'er) sau Tradiţia Costaricană a Carelor cu Boi (Oxherding and oxcart traditions in Costa Rica) aparţin altei clase sociale decât ţăranii.
Din păcate, pentru o lungă perioadă de timp, ţăranii au fost consideraţi un grup cu o slabă capacitate de organizare, apărare şi promovare a propriilor interese. Mai mult decât atât, în ultimele decenii, sub influenţa globalizării, tot ceea ce ţine de cultura ţăranilor, de la aspectele economice la cele sociale şi culturale, pare să intre într-un declin accelerat, fapt ce l-a făcut pe Hobsbawm să vorbească la sfârşitul secolului trecut despre moartea ţărănimii (Hobsbawm, 1994, p. 289). Dar, aşa cum arată marile religii ale omenirii şi, în acelaşi timp, şi principiile biologiei şi geneticii, acolo unde stă principiul morţii stă întotdeauna şi cel al învierii şi renaşterii. Chiar şi jocurile rurale, mai ales cele care includ ritualul morţii şi învierii unui animal sub mâna stăpânului său - de fapt un autentic şaman, ne vorbesc despre acelaşi lucru, foarte simplu în esenţa sa.
Globalizarea a adus cu ea şi naşterea celei mai impresionante organizaţii mondiale a ţăranilor. Calea Ţăranilor (La Via Campesina) a fost înfiinţată în 1993, reunind asociaţii ale ţăranilor din mai multe ţări şi continente. Astăzi, această organizaţie este una dintre cele mai mari din lume. Ea reprezintă o coaliţie de peste 164
de organizaţii ale ţăranilor, răspândite pe întregul glob şi cuprinzând peste 200 de milioane de membri care militează pentru drepturile acestei clase sociale, sever încălcate de corporaţiile alimentare şi organizaţii interguvernamentale precum Organizaţia Mondială
a Comerţului. În relaţie cu motivaţiile şi scopurile propuse de Via Campesina, Christophe Golay, cercetător şi coordonator al proiec-414 JOCURI RITUALE DIN MOLDOVA
tului privind drepturile economice, sociale şi culturale din cadrul Academiei de Drept Internaţional Umanitar şi Drepturile Omului (Academia din Geneva), a elaborat în ianuarie 201 5 un document intitulat Negotiation of a United Nations Declaration on the Rights of Peasants and Other People Working in Rural Areas (Negocierea unei declaraţii a Naţiunilor Unite privind drepturile ţăranilor şi altor persoane care lucrează în zonele rurale) care să constituie baza unor negocieri serioase cu Organizaţia Naţiunilor Unite pentru recunoaşterea drepturilor acestei clase sociale, drepturi care au fost adesea încălcate sau ignorate. În document se vorbeşte şi despre drepturile sociale şi culturale ale ţăranilor (Golay, 2015, p. 4), chiar dacă obiectivele principale sunt legate de drepturile economice ale acestora.
Probabil în viitorul apropiat vor fi promovate şi drepturile culturale ale ţăranilor, incluzând aici dreptul recunoaşterii proprietăţii asupra formelor patrimoniului cultural imaterial din lista UNESCO.
În ultimii ani, persoanele interesate de promovarea tradiţiilor rurale au găsit tot mai mult mediul online ca formă extrem de eficientă de promovare a acestora. Practicanţii tradiţiilor rurale şi cei interesaţi de aceste forme culturale se întâlnesc tot mai adesea în spaţiul virtual pentru a discuta despre şi a-şi promova obiceiurile propriilor comunităţi. În 2017, primarul Heleşteniului a realizat o pagină de Facebook pe care a postat fotografii din timpul evenimentelor culturale organizate în comuna sa. În doar câteva luni, pagina a fost vizitată de câteva mii de oameni, adunând aprecieri nu doar de la persoane din România, ci şi din Israel, Belgia, Franţa şi Anglia. Etnologul Bogdan Neagota a atras şi el atenţia asupra acestui fapt, menţionând că în ultimii ani tot mai mulţi ţărani ale căror ritualuri şi obiceiuri sunt studiate de Orma Sodalitas Anthropologica vor ca filmările realizate de membrii Orma să fie postate pe YouTube.
YouTube devine şi el o formă de patrimonializare. Este o formă de patrimonializare prin care performerii unui complex ritual/ceremonial îşi afirmă identitatea comunitară în faţa altor comunităţi locale. Însă, în acelaşi timp, această formă de patrimonializare contribuie la ieşirea din izolare a anumitor obiceiuri şi la trezirea unei conştiinţe comparative, dacă pot să spun aşa. Sătenii din anumite localităţi izolate încep DE LA JOCURI COMUNITARE LA PATRIMONIUL CULTURAL TRANSNAŢIONAL 415
