O echipă a Malăncii formată din Moşi Crăciun, transportată de un camion pe străzile din Cernăuţi. Pe un banner din partea de sus a platformei, spectatorii puteau citi „3eneHiBcbKa ManaHKa" (Malanka Verde). Cernăuţi, Ucraina, 15 ianuarie 2017.
Datorită acestui întreg alai, Cemăuţiul semăna cu un Rio de Janeiro al culturilor populare. La o privire mai atentă totuşi, îţi dădeai seama că e, de fapt, mai degrabă o combinaţie între Festivalul de la Rio, Festivalul Mascaţilor din Philadelphia şi unele festivaluri de folclor din România, precum cel de la Iaşi sau Vatra Domei.
Evident, era o întâlnire neaşteptată între industria culturală capitalistă (Horkheimer, Adomo, 2012 [1944]) şi cultura tradiţională
rurală, evadată pe tărâmul spectacolului şi al divertismentului.
,,Întreaga lume trece prin filtrul industriei culturale", scriau deja la mijlocul secolului XX Horkheimer şi Adorno_ Dorinţa de muzeificare a culturii populare pe care o văzusem la toate festivalurile de folclor din România dispăruse aproape în totalitate la Cernăuţi. Doar titlul manifestării (Festivalul Internaţional de Cultură Tradiţională - Malanca Bucovineană) şi costumele unor formaţii, căzute în desuetudine, care s-au încăpăţânat să-şi păstreze cu orice preţ spiritul rural, mai aminteau la Cernăuţi de cultura rurală. Aceasta fusese înlocuită cu industria culturală capitalistă
DE LA JOCURI COMUNITARE LA PATRIMONIUL CULTURAL TRANSNAŢIONAL 407
ale cărei influenţe transpirau prin toţi porii festivalului. Tot ceea ce era în jurul meu părea să fie destinat consumului. De la tarabele cu dulciuri, cârnăciori, mici la grătar, vată de zahăr, baloane şi ornamente instalate în marile pieţe centrale ale oraşului până la restaurantele şi barurile din jur, care se umpluseră până la refuz, şi până la hotelurile care fuseseră ocupate în proporţie de 100% în ziua festivalului, totul era destinat consumului unui public urban în goană după „savori rurale".
Canibalizarea jocurilor rurale
Într-adevăr, mai mult decât orice, era vorba acolo despre consum cultural. Toate formaţiile care defilau pe străzile Cernăuţiului treceau imediat prin obiectivul camerelor de luat vederi ale televiziunilor locale şi naţionale ucrainene, iar de acolo intrau instantaneu în spaţiul online sau chiar în transmisiuni directe ale departamentelor de ştiri. Totodată, imaginile din timpul festivalului aveau să apară în zilele următoare în programele televiziunilor şi în articolele din presa scrisă. Dar, mai mult decât toate acestea, fiecare iPhone şi cameră din mâinile publicului spectator avea să aducă în spaţiul privat al persoanelor participante miile de imagini luate în timpul festivalului. De acolo, ele ajungeau direct pe paginile personale de Facebook, Hi5, Tweeter şi alte site-uri de socializare, ajungând să fie consumate de şi mai mulţi spectatori. Mergând alături de echipa Cerbului din Heleşteni, am observat cum, la fiecare câteva minute, câte doi-trei spectatori se desprindeau din mulţime, îi opreau pe membrii echipei Cerbului din Heleşteni pentru o clipă ca să se imortalizeze într-o fotografie alături de ei. Acelaşi lucru era valabil pentru toate echipele din faţa şi din spatele grupului nostru, astfel încât parada înainta încet, ca o râmă, cu poticniri frecvente. Totodată, cordonul de poli
ţişti şi jandarmi de pe margine era insuficient şi total ineficient, neputând opri incursiunile nesfârşite ale spectatorilor de pe margine, dornici să se fotografieze cu echipele de Malănci.
408 JOCURI RITUALE DIN MOLDOVA
În final, ansamblurile de folclor au ajuns la scena festivalului, unde urmau să aibă loc doar spectacolele cu Malănci pregătite pentru această secţiune a concursului. Platformele motorizate cu statui gigantice şi echipe de dansatori îşi continuaseră drumul pe alte artere ale oraşului. În acest timp, o parte din public le urmase împreună cu iPhone-urile şi camerele lor, iar o altă parte rămăsese în Piaţa Filarmonicii pentru a privi desfăşurarea reprezentaţiilor folclorice. În acest punct, lucrurile arătau cam ca la alte festivaluri la care asistasem în România. Echipele care reuşeau să facă din cultura populară un amalgam antrenant, dinamic şi plin de vervă, combinând într-o manieră atractivă cântecul, dansul şi teatrul, erau cele care primeau aprecierile publicului, iar apoi, în cele mai multe cazuri, şi pe ale juriului. Echipe mai tradiţionaliste precum cea a Cerbului din Heleşteni, care încercau să transpună pe scenă
un fragment din cultura rurală autentică, primeau în schimb doar câteva aplauze anemice.
Nu mult după încheierea reprezentaţiei pe scenă a echipei Cerbului din Heleşteni, festivalul Malăncilor s-a apropiat şi el de sfârşit. Majoritatea publicului spectator se scurgea deja în grupuri mici spre spaţiile de parcare pentru a se retrage cât mai repede din oraşul supraaglomerat. Alţi turişti, urmând o strategie diferită, mergeau spre camerele de hotel şi apartamentele închiriate unde sperau să poată pleca a doua zi, evitând astfel marea aglomeraţie din ziua festivalului. Făcând parte dintre cei care trebuiau să plece în aceeaşi zi, membrii echipei Cerbului se deplasau acum spre microbuzul aflat la mai bine de un kilometru distanţă. Însă de-a lungul acestui drum de la scenă la microbuz, costumele colorate ale membrilor echipei, coifurile pline de mărgele şi, mai ales, masca de cerb cu coarne uriaşe şi maxilar mobil atrăgeau continuu privirile grupurilor de turişti aflate încă în număr mare pe străzi. Inevitabil, cei mai îndrăzneţi îi rugau pe artiştii populari să se oprească preţ de câteva secunde pentru a se fotografia împreună. Aşa, până la microbuzul nostru, am mai făcut cel puţin încă douăzeci de astfel de opriri.
Ajunşi în sfârşit acolo, Florin, îmbrăcat în costum de ursar şi vizibil obosit după o zi plină, a oftat din greu spunând: ,,Gata, s-au DE LA JOCURI COMUNITARE LA PATRIMONIUL CULTURAL TRANSNAŢIONAL 409
