ferme impuse de reţeaua clanului: ,,în sat, fiecare familie avea locul ei, iar în familie - fiecare individ avea locul său" (ibidem, p.
468). Dintr-o perspectivă similară, Wolf a văzut ceremoniile ţăranilor ca pe un mijloc de validare a unei ordini sociale şi morale mai largi decât gospodăria familială şi în care ostilităţile erau
,,suprimate şi constrânse" (Wolf, 1966, p. 97). Stirling, de asemenea, a afirmat că ţăranii „au puţin de-a face cu acei oameni care le controlează existenţa şi văd doar o mică parte din societatea acestora" (Stirling, 1965, p. 266). Din toate aceste viziuni, moştenirea culturală a ţăranilor era strâns legată de un teritoriu, de o localitate şi de comunitatea care ocupa un mic spaţiu geografico-social într-o zonă rurală.
De asemenea, munca mea de teren într-o comună relativ izolată precum Heleşteniul, dar şi în alte sate apropiate precum Ruginoasa, Cucuteni şi Sticlăria, mi-a adeverit ideea că moştenirea culturală a ţăranilor, precum şi sistemul lor de valori s-au format într-un micro-ecosistem cultural local. Însă aceeaşi cercetare mi-a demonstrat că, la începutul secolului XXI, noua ţărănime (Ploeg, 2009), chiar şi din localităţile rurale cele mai izolate, nu mai este aceeaşi cu vechea ţărănime, cea a cărei singură resursă economică
era pământul. Iar acest fapt putea fi observat din perspectiva declinului sistemului valoric al ţărănimii care vorbeşte şi despre transformările radicale ale moştenirii culturale a ţăranilor. Asemenea ţăranilor care migrează în căutarea unei lumi mai bune, şi ritualurile lor iau drumul oraşelor, ca şi al unor ţări străine. Cel mai elocvent caz în această privinţă a fost cel al echipei Cerbului din Heleşteni. În 2016, această echipă trecea pentru prima dată
nu doar graniţele satului de baştină, ci şi ale ţării, pentru a participa la un festival internaţional de folclor.
În ianuarie 2017, n-am rezistat tentaţiei de a-i însoţi pe membrii acestei echipe în periplul lor internaţional în oraşul Cernăuţi, din Ucraina. Prietenul meu, Florin, care între timp devenise reprezentantul cultural al Primăriei Heleşteni, era acum şi liderul echipei Cerbului şi unul dintre organizatorii excursiei. Festivalul-concurs era programat pentru după-amiaza zilei de 1 s ianuarie 2017. Echipa Cerbului din Heleşteni a fost cazată la Hotel Oasis, 404 JOCURI RITUALE DIN MOLDOVA
situat la intrarea în oraş. Încă de la ora 8, de pe geamul hotelului respectiv, am început să văd intrarea în oraş a unor platforme motorizate purtând construcţii gigantice: un cocoş, o pereche de reni şi mai mulţi Moşi Crăciuni, un Frankenstein etc. Ele veneau din localităţile învecinate Cernăuţiului şi se îndreptau spre centrul oraşului, acolo unde ulterior avea să aibă loc parada. În comparaţie cu toate aceste platforme gigantice însoţite de mascaţi în costume extravagante şi culori ţipătoare, echipa Cerbului din Heleşteni părea insignifiantă, impresie care mi s-a accentuat când am ajuns în Piaţa Mitropoliei (Sobornaia) din centrul Cernăuţiului. Acolo, echipa Cerbului din Heleşteni a fost singura care şi-a făcut apari
ţia chiar în mijlocul mulţimii, coborând din microbuz direct în stradă, printre oameni. A urmat imediat o reprezentaţie ad-hoc în faţa bradului de Crăciun din piaţă, spre deliciul publicului strâns în număr mare. Pe parcursul acestei prime reprezentaţii stradale, m-a frapat o imagine care va deveni o constantă în următoarele ore petrecute pe străzile Cernăuţiului. Era vorba de sutele de smartphone-uri, camere foto şi camere video din mâinile oamenilor aflaţi pe străzile oraşului, devenit acum supraaglomerat, şi care se îndreptau ca atrase de un magnet invizibil spre participanţii la festival.
Imediat după aceasta, reprezentantul Centrului Bucovinean de Artă pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Româneşti din Cernăuţi le-a făcut loc, printre valurile de mul
ţime, membrilor echipei Cerbului din Heleşteni, astfel încât aceştia să se poată alătura Malăncilor care veneau deja în şir indian spre Piaţa Mitropoliei, pe partea carosabilă a drumului, acum închisă traficului rutier. Unele dintre aceste Malănci erau forma
ţii de folclor îmbrăcate în costume tradiţionale şi însoţite de grupuri de muzicanţi, similare formaţiilor româneşti care participau la festival. La fel ca în cazul festivalurilor de folclor la care asistasem în România, fiecare echipă participantă avea în faţă un reprezentant cu o pancartă pe care se puteau citi numele formaţiei respective şi localitatea de unde provenea, iar între două echipe erau întotdeauna câţiva metri distanţă. Majoritatea acestor „Malănci" nu mai avea nimic de-a face cu obiceiul rural de la care îşi DE LA JOCURI COMUNITARE LA PATRIMONIUL CULTURAL TRANSNAŢIONAL 405
luaseră numele. Era vorba, de fapt, de acelaşi gen de platforme aşezate pe camioane pe care le văzusem în acea dimineaţă de pe geamul hotelului. ,,Malăncile" aveau scris numele localităţii de unde proveneau membrii lor pe câte o pancartă amplasată pe faţa sau pe laterala platformelor.
Totuşi, pentru turiştii privitori, cele mai impresionante erau Malăncile tractate pe platforme. Unele constau în simple statui mari din carton, silicon, polistiren, lemn sau diverse alte materiale. Câteva erau de-a dreptul gigantice, de peste 3 metri şi ocupau aproape întreg drumul. Impresionant prin dimensiunile sale era un Cal troian, înconjurat de soldaţi greci, pe spinarea căruia se găsea însuşi Odiseu, cu o suliţă şi costum de soldat grec din Antichitate. Doar că acest cal impresionant era tras de un banal tractor care făcea cam mult zgomot; se putea deduce astfel că şi acest convoi era tot creaţia unor meşteri rurali. De aceleaşi dimensiuni
, era şi un Sfinx din polistiren, asamblat în mod inteligent pe cabina şi basculanta unui camion ale cărui formă şi marcă nici nu mai puteau fi ghicite din cauza carcasei colorate „turnate" deasupra sa. Urmau o „corabie" plină cu piraţi, apoi o platformă cu cântăreţi deghizaţi în mexicani, inconfundabili prin mustăţile şi sombrerourile lor. Imediat după, venea un tramvai improvizat plin cu „dansatoare de striptease" care erau, de fapt, bărbaţi în costume hidoase reprezentând nuduri diforme de femei. De asemenea, am reuşit să identific monştri, un dragon cu trei capete, un Batman, un Frankenstein, diavoli, dansatori cazaci, ,,soldaţi ruşi" satirizaţi drept demoni, o şatră de ţigani, un Moş Crăciun cu majoretele lui de inspiraţie americană. Nu în ultimul rând, l-am putut întrezări pe „Charlie Chaplin", apoi pe „Donald Trump"
printre participanţii la echipele Malăncilor. Din toată această
panoplie de reprezentări nu lipseau nici simboluri din folclorul românesc şi ucrainean. Astfel, cocoşul, personajul principal din povestea Punguţa cu doi bani a lui Ion Creangă, era şi el prezent printre participanţii la festival, fiind înalt de trei metri şi purtat tot pe o platformă motorizată. La fel, am reuşit s-o observ la un moment dat şi pe „Sfânta Melania", cea de la care se spune că
provine numele obiceiului de Malancă.
406 JOCURI RITUALE DIN MOLDOVA
