ritualuri erau practicate de comunităţile cutumiare în cadrul unui sistem complex de relaţii sociale, în prezent e necesară tot mai mult intervenţia unor factori externi pentru ocrotirea lor.
Însă una dintre problemele cele mai acute care survin este dacă
intervenţiile nu produc o alterare a autenticului acestor ritualuri.
Problema a fost îndelung dezbătută în studiile patrimoniale, iar concluzia multor cercetători a fost că procesul salvgardării prin intermediul instituţiilor şi programelor implementate de stat şi chiar al organizaţiilor internaţionale produce modificări substan
ţiale ale culturii patrimonializate.
În România, o ţară al cărei trecut dictatorial s-a împletit strâns cu fenomenul patrimonializării tradiţiilor rurale, definite ca tradiţii ale poporului, moştenirea culturală a acestor practici de patrimonializare din comunismul târziu a influenţat puternic acţiunile de salvgardare din prezent. Festivalurile de folclor cu scenă şi competiţia între echipe au devenit cele mai răspândite forme de patrimonializare a formelor de cultură rurală orală. În esenţă, aceste festivaluri au devenit procese de muzeificare a culturii rurale, care s-au transformat astfel mai degrabă într-un set de forme culturale pietrificate decât în forme culturale vii care pot vorbi despre dinamica acelor comunităţi rurale. Transformările se datorează nu numai faptului că ele sunt „exportate" în oraşe, ci şi premiilor care fac toate aceste competiţii mai acerbe, şi mass-mediei care le transferă instantaneu în căminele sutelor de mii de iubitori ai tradiţiilor rurale.
Trei procese vizibile,festivalizarea, urbanizarea şi mass-mediatizarea, însoţesc această cultură a patrimonializării. În mod paradoxal, acestea ajung să creeze un alt tip de cultură decât cea dorită
a fi salvgardată, una cu o viaţă paralelă şi autonomă faţă de lumea rurală care le-a produs. Jocurile ritualice ale mascaţilor nu mai reprezintă moduri de abordare a problemelor din lumea satului şi poveşti ale ţăranilor despre ei înşişi, ci „artefacte lipsite de viaţă"
într-un soi de „muzeu în aer liber al culturilor populare". Toate acestea duc la alienarea ţăranilor faţă de propriile ritualuri, printre care şi jocurile rurale, iar mediul de raportare la acestea devine tot mai adesea televizorul.
CONCLUZII 421
Sfârşitul muncii de teren nu m-a adus în comuna Heleşteni sau în Ruginoasa, ci în afara graniţelor României, în Ucraina. Am ajuns acolo, urmând echipa Cerbului din Heleşteni la Festivalul Internaţional de Cultură Tradiţională - Malanca Bucovineană
din oraşul Cernăuţi, situat în sudul Ucrainei. În secolul XXI, moştenirea culturală a ţăranilor, chiar dacă a apărut înăuntrul unor micro-ecosisteme culturale, părăseşte aceste graniţe şi chiar graniţele ţării în care şi-a dus existenţa pentru multă vreme, devenind transnaţională şi schimbându-şi totodată regimul de proprietate: din proprietate a comunităţilor rurale în proprietate a umanităţii în întregul ei.
Mai mult decât în alte zone unde am întreprins cercetări, contactul cu zona rurală din sudul oraşului Cernăuţi mi-a revelat felul în care jocurile mascaţilor au fost influenţate de-a lungul ultimelor decenii de factorul politic. Tumultuoasa istorie recentă
a acestor comunităţi a stat la baza descoperirii de către mine a unei noi funcţii a jocurilor rurale - aceea de rezistenţă a comunităţilor rurale împotriva discursului oficial şi a politicilor atroce ale statului dictatorial sovietic îndreptate împotriva grupurilor etnice minoritare de pe teritoriul său (Rus, 202 1).
Într-adevăr, prezenţa mea la Festivalul Internaţional de Cultură Tradiţională - Malanca Bucovineană din Cernăuţi mi-a demonstrat că genul acesta de manifestări nu pot spune nimic privitorului despre istoria zbuciumată a comunităţilor rurale din Bucovina de Nord şi despre modul în care ele au înfruntat vicisitudinile istoriei. De fapt, festivalul din Cernăuţi este mai asemănător, ca morfologie şi organizare, cu Festivalul de la Rio de Janeiro şi Parada Mascaţilor din Philadelphia decât cu festivalurile de folclor din România. Intenţia de muzeificare a culturii rurale, prezentă la toate festivalurile de folclor la care am participat în România, a dispărut aproape total la festivalul din Cernăuţi.
Acest tip de eveniment cultural în care „Malăncile" sunt purtate pe platforme motorizate făcute să impresioneze miile de turişti veniţi din toată Ucraina şi România este mai degrabă o exemplificare perfectă a conceptului de industrie culturală inventat de Max Horkheimer şi Theodor Adorno la mijlocul secolului XX, decât o 422 JOCURI RITUALE DIN MOLDOVA
încercare de salvgardare a culturii rurale ameninţate cu dispariţia.
În acest gen de festivaluri, jocurile rurale ajung să fie doar „obiecte de consum", iar simbolurile puse în scenă nu mai transmit mare lucru despre cultura rurală care a dat naştere acestor ritualuri.
Astfel, cultura rurală ajunge să fie exoticizată, tocmai pentru a fi ulterior consumată ca formă de divertisment.
