dintre care cele mai evidente mi s-au părut a fi violenţa, sexualitatea şi jocul. În paginile următoare, le voi analiza pe rând pe fiecare în parte.
Unul dintre aspectele cele mai izbitoare ale acţiunilor masca
ţilor din Heleşteni este violenţa fizică. Această violenţă creează o ţesătură foarte complexă de situaţii şi expresii culturale a căror analiză este uneori dificilă. Violenţa fizică afectează corpurile, psihicul oamenilor şi ordinea socioculturală, ne spun Rubben şi Suarez într-un articol care tratează pe larg acest subiect (Robben, Suarez-Orozco, 2000). Atunci când am purces la analiza urmelor pe care violenţa mascaţilor le-a lăsat asupra indivizilor şi asupra culturii lor, am văzut de nenumărate ori întruchiparea principiului exemplificat de cei doi autori. Nu o dată, aducând în discuţie violenţa mascaţilor, intervievaţii mi-au arătat vânătăi urâte pe braţe şi picioare, toate provocate de confruntarea cu mascaţii. Una dintre imaginile care mi-au rămas întipărite în minte a fost cea a unei tinere pe nume Roxana, care mi-a arătat vreo trei vânătăi de mărimea unui ou de găină pe ambele braţe. Alte persoane intervievate mi-au dezvăluit vânătăile de pe coapse şi de pe spate, rezultate în urma acţiunilor mascaţilor. Toate erau prezente nu doar pe corpul, ci şi în psihicul indivizilor chiar şi după ani de zile. Un adolescent şi-a amintit cum, cu câţiva ani înainte, când colinda cu o echipă de Căiuţi, el şi toţi colegii săi de echipă au fost fugăriţi de o echipă de mascaţi beţi şi au reuşit, în final, să se salveze prin intervenţia unui localnic mai în vârstă, care a luat grupul de copii înfricoşaţi în casa lui. Alţi săteni mi-au povestit întâmplări care au avut loc cu ani în urmă, când mascaţii beţi i-au îmbrâncit atât de tare pe unii gospodari, încât le-au rupt braţele sau coastele. Întâmplările trebuie să fi avut un efect traumatizant asupra psihicului intervievaţilor, deoarece, chiar şi 20 de ani mai târziu, ei puteau încă să dea relatări detaliate.
Cu toate acestea, efectul cel mai vizibil pe care l-au avut actele respective de violenţă asupra ordinii socioculturale l-am remarcat într-o serie de discuţii spontane între săteni în perioada sărbătorilor, la mese de familie unde se adunaseră rude, prieteni şi vecini.
Având prilejul de a mă alătura acestor discuţii de câteva ori, am 156 JOCURI RITUALE DIN MOLDOVA
încercat mereu să verific unele dintre ipotezele mele incipiente.
O ipoteză a fost că violenţa sporită a mascaţilor ar fi putut fi declan
şată de transformările economice şi politice ale societăţii capitaliste, de concurenţa economică dură şi poate chiar de tensiunile politice din ţară şi din regiune după căderea comunismului. Întrebările mele iniţiale aveau menirea de a căuta informaţii pentru o comparaţie validă între intensitatea actelor violente ale masca
ţilor din prezent şi ale celor din trecut (în vremea comunismului sau chiar înainte). Astfel de comparaţii şi întrebări au născut însă
cele mai ambigue şi confuze date, iar în cele din urmă nu au adus nici o idee valoroasă privind creşterea sau scăderea intensităţii violenţei în perioada postcomunistă.
Un exemplu relevant pentru starea de confuzie privind validitatea ipotezelor mele iniţiale a fost oferit în cadrul unor discuţii pe care le-am avut în 3 ianuarie 201 5, în casa unuia dintre cei mai importanţi colaboratori ai mei din Oboroceni: Mitică şi Roxana, un cuplu în jurul vârstei de 30 de ani, au început să se plângă de violenţa mascaţilor şi de vânătăile pe care le-au căpătat în preajma Anului Nou. În timpul discuţiei, la un moment dat, Mitică a decretat, iar Roxana i-a susţinut afirmaţia, că actele de violenţă foarte brutale ale Mascaţilor Pantomimici au început abia în ultimii ani.
Dar, pentru a confirma această idee, i-am cerut părerea fratelui lui Mitică, mai mare cu opt ani decât el. Fratele, care tăcuse până în acel moment, l-a contrazis puternic pe Mitică, susţinând că, atunci când era mai tânăr, violenţa mascaţilor îmbrăca note şi mai dure decât în prezent.
Aceeaşi discuţie polemică am înregistrat-o pe 2 ianuarie 2015, în casa gazdelor mele din Oboroceni. De data aceasta, în jurul mesei se găseau opt persoane, şi fiecare avea părerea sa cu privire la subiect. Totuşi, discuţiile nu au părut să aducă nici un argument decisiv în favoarea vreuneia dintre ipotezele privind creşterea sau scăderea violenţei în ultimii ani. La un moment dat însă, brusc, primarul a făcut o remarcă aprobată de toată lumea:
- Această tendinţă pentru exacerbarea violenţei a fost instituită de Lică, un vecin de-al nostru de aici, din vale.
COMUNA HELEŞTENI DIN MOLDOVA ŞI JOCURILE RURALE 157
- Da, şi de atunci nici nu mai îndrăzneşte să iasă afară din casă
în perioada sărbătorilor, îi este frică de mascaţi fiindcă toate acestea s-au întors împotriva lui, a confirmat un invitat al primarului.
- Da, aşa este! a fost de acord şi soţia primarului.
Aceste remarci mi-au îndreptat atenţia nu doar asupra masca
ţilor ca grup, ci şi spre anumiţi indivizi, spre comportamentul şi gesturile lor. În acest scop, am analizat cu mai multă atenţie materialele video pe care le-am colectat încă de la începutul cercetării mele, identificând mascaţii cu ajutorul prietenului meu, Florin.
Astfel, am descoperit că actele de violenţă cele mai dure erau comise de oameni impulsivi şi în viaţa de zi cu zi, indivizi care, în general, erau înclinaţi să găsească soluţii brutale la problemele vieţii chiar şi în afara ritualului Mascaţilor Pantomimici. Tot aceiaşi indivizi erau cei care purtau cele mai extravagante haine, cu falusuri ataşate de talie şi uneori cu ţinute provocatoare, întruchipând mai ales prostituate sau travestiţi. În viziunea mea, întreaga atmosferă de carnaval de la sfârşit de an în Heleşteni era o întruchipare a maximei lui Milan Kundera din Cartea râsului şi a uitării:
„Căci toată viaţa omului printre semenii săi nu-i nimic altceva decât o luptă pentru a pune stăpânire pe urechea [şi ochiul, aş
îndrăzni să adaug - n.n.] altuia" (Kundera, 2018).
Dar nu toţi mascaţii foloseau aceleaşi metode pentru a vrăji ochii şi urechile celorlalţi. În timp ce unii foloseau preponderent violenţa şi simbolurile sexuale, mulţi alţii îşi utilizau inteligenţa pentru a crea scheciuri pline de umor, care aduceau buna dispoziţie pe feţele oamenilor. De fapt, acestea erau şi actele pe care gospodarii le apreciau cel mai mult, iar autorii erau întotdeauna întâmpinaţi cu zâmbete şi satisfacţie. În ciuda acestui fapt, se pare că nimeni nu a încercat vreodată să prevină acte brutale precum cele prezentate deja; drept urmare, unii dintre membrii comunităţii s-au folosit de libertatea extraordinară pe care comunitatea le-o acorda în timpul sărbătorilor de iarnă pentru a-şi exterioriza anumite trăsături morale şi caracteriale precum impulsivitatea şi alte instincte primare.
158 JOCURI RITUALE DIN MOLDOVA
