ajuns a fost că reprezentările sexuale în expresiile carnavaleşti de sfârşit de an la Heleşteni întruchipau o provocare la adresa normelor rigide şi mai puţin tolerante ale unei comunităţi ţărăneşti care nu permitea multe abateri pe parcursul anului.
În ciuda acestei concluzii preliminare, o altă idee venea să întregească tabloul general. Aceasta era, de asemenea, în relaţie cu violenţa fizică a mascaţilor, dar şi cu agresiunea vizuală pusă în scenă prin intermediul reprezentărilor sexuale explicite. Astfel, o întrebare retorică rezulta din tot acest context: ce semnificaţie avea să agresezi (chiar dacă doar simbolic) sau să jigneşti pe cineva care urma să-ţi devină gazdă şi să te primească în casa şi la masa sa? Presupunerea mea a fost că, în afară de partea negativă implicată de toată violenţa fizică şi vizuală, trebuie să fie ceva pozitiv în toate acestea. Altfel, în mod sigur comunitatea ar fi eliminat aceste acte cu ceva vreme în urmă. Dar aspectul pozitiv era că
toate aceste manifestări fac parte dintr-un peisaj mai amplu menit să relaxeze temporar regulile rigide ale comunităţii rurale, iar membrii comunităţii să aibă parte de mai multă libertate, nepermisă peste an. Confirmarea am avut-o la un moment dat, în timpul muncii de teren când, accidental, făcând cumpărături la un magazin local chiar imediat după sărbătorile de iarnă, am surprins un fragment de discuţie între doi bărbaţi din Heleşteni, amândoi în jurul vârstei de 30 de ani, necăsătoriţi: ,,Noroc cu sărbătorile astea, că altfel n-aş mai ajunge să pipăi vreo femeie nici măcar o dată pe an!" ,,Asta cam aşa-i!", a aprobat şi celălalt.
Mascaţii şi jocul
Dacă violenţa şi sexualitatea implicate de actele mascaţilor aveau automat o serie de conotaţii negative, trebuia, desigur, să existe şi un element pozitiv în acţiunile lor. Întrebarea mai amplă care mi-a animat analiza a fost: care este elementul de bază şi totodată pozitiv din spatele acestui întreg angrenaj de forme şi expresii culturale?
La această întrebare am găsit un singur răspuns: jocul. Dincolo de violenţa mascaţilor, dincolo de manifestările lor sexuale, dincolo COMUNA HELEŞTENI DIN MOLDOVA ŞI JOCURILE RURALE 161
de exuberanţă şi chiar de nebunie, există ceva care îi leagă pe toţi şi, în acelaşi timp, face posibil întregul eşafodaj cultural. Aceasta este jocul, împreună cu reamintirea, retrăirea jocului prin poveste. Povestea sau setul de poveşti care rămân la sfârşitul sărbătorilor de iarnă sunt întotdeauna interesante. Este vorba despre o sumă de experienţe care pot fi rememorate şi care se menţin ca ancore în mintea indivizilor. Ele pot fi legate ulterior de alte evenimente din timpul anului şi devin un reper pe harta memoriei individuale şi colective.
Într-una dintre cărţile sale recente despre joc, profesorul Stuart Brown pune o întrebare profundă, care poate fi conectată şi cu cercetarea de faţă: ,,Cum ar fi lumea fără joc?" Brown oferă un răspuns simplu: ,,Nu este vorba aici doar de absenţa jocului sau a sportului.
Viaţa fără joc este o viaţă fără cărţi, fără filme, artă, muzică, glume, poveşti dramatice. Imaginaţi-vă o lume fără flirt, fără reverii, fără
comedii, fără ironie. O astfel de lume ar fi un loc destul de sumbru de trăit. Într-un sens larg, jocul este ceea ce îi face pe oameni să
transceandă condiţia mundană" (Brown, Vaughan, 2010, p. 6).
Astfel, pentru o comunitate restrânsă şi relativ izolată, ritualul mascaţilor oferă şansa de a marca în calendar o serie de date care altfel ar fi trecut poate neobservate, la fel ca orice alte zile, marcate doar de monotonia ritmurilor muncii agricole, dictate de anotimpuri şi de activităţile economice aferente lor. Mascaţii Pantomimici deschid o fereastră către o lume care este, în mod normal, cenzurată de regulile stricte ale societăţii ţărăneşti de zi cu zi. Din acest motiv special, Mascaţii Pantomimici reprezintă un reper esenţial pentru securitatea ontologică a indivizilor şi un remediu pentru combaterea anxietăţii existenţiale în societăţile agricole în care evenimentele din viaţa socială a individului urmează de cele mai multe ori aceleaşi tipare prestabilite. În acest peisaj, nu avem nevoie de ceva care să consolideze rutinele zilnice, ci mai degrabă de o serie de repere pe harta memoriei, în care rutina să
se topească împreună cu depresia şi anxietăţile unei vieţi prea formale şi monotone. După cum spunea Anthony Giddens - sociologul care a inventat expresia „securitate ontologică": ,,În contexte premoderne, tradiţia are un rol-cheie în articularea acţiunii 162 JOCURI RITUALE DIN MOLDOVA
