şi a cadrelor ontologice; tradiţia oferă un mediu organizator al vieţii sociale orientate în mod specific pe precepte ontologice"
(Giddens, 1991, p. 48). În lumina teoriei lui Giddens, vorbim despre o tradiţie în care jocul şi povestea sunt elemente esenţiale.
La fel ca în basmele în care monştrii şi demonii apar adesea, mascaţii şi lumea lor sunt parte a procesului de pregătire a oamenilor din micile societăţi agricole pentru confruntarea cu problemele, tensiunile şi pericolele vieţii. Dacă în cazul mascaţilor acest fapt nu a fost încă teoretizat, în privinţa basmelor asemenea abordări există deja, iar una dintre analize îi aparţine autorului din şcoala psihanalitică a lui Bruno Bettelheim, care credea că universul din basme îi pregăteşte pe copii pentru viaţă mult mai bine decât desenele animate sau cinematograful (Heisig, 1977). Mai mult, Karl Groos, unul dintre primii teoreticieni ai jocului, sus
ţine că jocul este un instrument util care ajută oamenii şi în special copiii, deoarece este o pregătire pentru viaţa reală (Groos, Baldwin, 2012 [1899]). În aceeaşi linie de gândire, Stuart Brown spunea: ,,Dintre toate speciile de animale, oamenii sunt cei mai înfocaţi jucători. Suntem făcuţi pentru a ne juca şi construiţi prin joc. Când ne jucăm, suntem angajaţi în cea mai pură expresie a umanităţii noastre, cea mai adevărată expresie a individualităţii noastre. Este oare de mirare că momentele în care ne simţim cei mai plini de viaţă, cele care alcătuiesc cele mai frumoase amintiri ale noastre, reprezintă momentele noastre de joacă?" (Brown, Vaughan, 2010, p. 6).
Pe de o parte, Mascaţii Pantomimici ilustrează chipul urât al oamenilor, violenţa, brutalitatea, neruşinarea, poftele necontrolate. Pe de altă parte, întruchipează simultan latura paşnică a oamenilor, tendinţa lor spre dialog, umor, comunicare, empatie, schimb de idei şi reciprocitate. Toate aceste fenomene sunt elemente de joc şi sunt prezente mai ales în escapadele mascaţilor, în timpul secvenţei ritualice a „vizitei la domiciliu", când masca
ţii sunt la început brutali şi neruşinaţi, doar pentru a deveni apoi paşnici, comunicativi şi prietenoşi. Aşadar, mascaţii prezintă ambele părţi ale societăţii umane - cea negativă şi cea pozitivă, iar aceste două laturi sunt puse în scenă în cadrul unor scheciuri care COMUNA H ELEŞTENI DIN MOLDOVA ŞI JOCURILE RURALE 163
oferă premisele pregătirii indivizilor pentru a face faţă evenimentelor reale ce survin pe parcursul întregului an. Şi, poate nu întâmplător, copiilor li se permite întotdeauna să asiste la vizitele la domiciliu ale mascaţilor, deşi uneori sunt complet îngroziţi de ceea ce văd.
Presupunerea mea că mascaţii sunt în conexiune directă cu ideea de securitate ontologică şi stabilitate mintală a indivizilor mi-a fost întărită de un interviu pe care l-am realizat la 1 2 iunie 2 0 1 2 , în afara sezonului sărbătorilor de iarnă. Familia pe care am vizitat-o avea trei membri: bunicii şi un nepot. La început, am fost interesat de experienţa nepotului ca emigrant sezonier în Italia.
Alin era un tânăr de 20 de ani care, la fel ca mulţi alţi săteni de vârsta lui, părăsise satul natal şi plecase să-şi încerce norocul într-o ţară în care muncitorii sunt plătiţi mai bine. Anumite probleme de sănătate l-au silit pe tânăr să se întoarcă în sat mai devreme decât se aşteptase. Imediat după ce mi-a dezvăluit această
informaţie, Alin a început să-mi povestească despre munca lui actuală în sat, în agricultură, făcându-şi bunicii să intervină şi să
reorienteze discuţia către problemele de familie. Astfel, am aflat că fiul celor doi bătrâni, tatăl lui Alin, s-a stins din viaţă cu 18 ani în urmă, în decembrie 1994, ucis de o boală gravă, care l-a secerat brusc chiar înaintea sărbătorilor de iarnă. La scurt timp, având în vedere situaţia financiară dificilă, mama lui Alin a decis să-şi lase fiul de patru ani în grija bunicilor. Ea a emigrat în Italia şi s-a stabilit definitiv acolo.
După această poveste tristă, bunicii mi-au vorbit despre durerea şi imensul lor dor în urma morţii premature a fiului, tatăl lui Alin. În acest context, Alin mi-a povestit despre pasiunea tatălui său pentru ritualul Mascaţilor Pantomimici şi pentru proiectarea măştilor. Astfel, aveam să aflu, cu doar două săptămâni înainte de moartea sa prematură, tatăl lui Alin a reuşit să-şi termine ultima mască - cea pe care nu avea s-o mai poarte în acel an. După această
dezvăluire surprinzătoare, feţele celor trei săteni s-au luminat instantaneu şi, ca în faţa unui miracol, au scos dintr-o pungă de plastic o mască împachetată cu grijă, care era păstrată într-un colţ al încăperii. ,,Masca asta îmi aminteşte cel mai bine de tata", a spus 164 JOCURI RITUALE DIN MOLDOVA
Alin şi bunicii săi paterni, împreună cu masca făcută de tatăl său cu puţin timp înainte de a muri, 12 iunie 2012.
Alin. Apoi a aşezat masca pe pat, lângă el, şi a lăsat-o acolo până la sfârşitul discuţiei noastre. Înainte de a părăsi locuinţa acestei familii, m-am oferit să le fac câteva fotografii. În acel moment, Alin a îmbrăţişat în mod natural masca, de parcă ar fi fost o reprezentare simbolică a tatălui său, plecat prematur dintre cei vii. Astfel, în fotografia mea apar toţi membrii familiei strânşi împreună, alături de preţioasa mască.
O poveste asemănătoare am cules de la Mihăiţă, şi el un tânăr emigrant. Acesta mi-a descris cu pasiune experienţa amară ca muncitor sezonier în construcţii, de data aceasta nu într-o ţară
străină, ci într-un alt oraş al României, Craiova. A lucrat acolo mai bine de trei luni la construirea unui drum. Muncitorii au fost cazaţi în condiţii oribile, în barăci insalubre, oferindu-li-se doar două mese pe zi, patronii promiţându-le mereu că vor plăti banii
„luna următoare". După trei luni de muncă asiduă, Mihăiţă şi-a dat seama că promisiunile de plată erau baliverne. Aşa că, în ciuda muncii investite timp de trei luni, a decis să se întoarcă fără
bani acasă, la Heleşteni. ,,În timpul călătoriei cu trenul la Iaşi, tot ce am avut în minte erau doar imagini cu mascaţii şi sărbătorile COMUNA H ELEŞTENI DIN MOLDOVA ŞI JOCURILE RURALE 165
de iarnă din sat", mi-a mărturisit Mihăiţă. ,,Dar ţie îţi place să
mergi cu mascaţii?", l-am întrebat. ,,O, sunt înnebunit după ei!", a răspuns el. Dacă pe parcursul întregului interviu am putut auzi de la el doar insulte la adresa patronilor care au profitat de muncitori, însoţite de grimase, la auzul întrebării mele, chipul i s-a luminat brusc şi un zâmbet larg, exprimând bucuria lui deosebită
