şi relaţia sa profundă cu ritualul, i-a apărut pe faţă.
Ambele exemple prezentate întruchipează perfect o altă observaţie făcută de Stuart Brown: ,,Nu cred că ar fi exagerat dacă am spune că jocul îţi poate salva viaţa. Cu siguranţă mie mi-a salvat-o.
Viaţa fără joc reprezintă o existenţă precară, mecanică, organizată
doar în jurul lucrurilor necesare supravieţuirii. Jocul este paiul care amestecă şi dă mai multă savoare băuturii. Este baza tuturor formelor de artă, lectură, sport, film, modă, distracţie şi mirare -
pe scurt, baza a ceea ce considerăm noi ca reprezentând civilizaţia.
Jocul este esenţa vitală a vieţii. Este ceea ce face viaţa plină şi savuroasă" (Brown, Vaughan, 2oro, p. rr).
În cazurile descrise de mine, ritualul Mascaţilor Pantomimici a fost cel care le-a oferit intervievaţilor mei un sentiment de continuitate şi stabilitate, în interiorul unui univers postcomunist din ce în ce mai stresant, în care lăcomia, înşelătoria, trădarea şi moartea prematură au devenit realităţi din ce în ce mai frecvente.
Concluzie
În introducerea lucrării Mascaţii de Crăciun în Insulele Newfoundland, Herbert Halpert şi G.M. Story făceau următoarea observaţie: ,,Într-un fel, putem spune că ştim mai puţin despre micile aşezări de pescari din Newfoundland decât despre porţiuni din Africa de Est sau de Vest, care au fost de mulţi ani supuse unei cercetări sociologice şi antropologice intense" (Halpert, Story 1969, p. 4). La aproape cinci decenii de la această afirmaţie, putem spune acelaşi lucru despre mascaţii din România ale căror ritualuri complexe au fost ignorate zeci de ani de antropologia occidentală şi puţin studiate de folcloristica locală. În plus, studiile care şi-au propus 166 JOCURI RITUALE DIN MOLDOVA
să înţeleagă viaţa socială a ţăranilor, economia şi istoria comunităţii lor prin prisma jocurilor rurale sunt total absente.
Cu acest capitol, am încercat să umplu acest gol din literatura antropologică şi, în acelaşi timp, să cercetez jocurile rurale în relaţia lor cu cei mai pasionaţi interpreţi ai lor - ţăranii. Cercetarea mea privind jocurile rurale s-a raportat la marile transformări ale societăţii ţărăneşti sub influenţa industrializării comuniste şi, ulterior, a capitalismului global. În mod paradoxal, ,,în ultimele două decenii, ţăranii au ieşit din vizorul cercetărilor politice şi academice" (Bryceson 2000b ), în ciuda faptului că tocmai acum a apărut o oportunitate incredibilă - studierea dezintegrării modului de producţie ţărănesc (peasantry mode of production) (Berdichewsky 1979), sub influenţa modernizării statelor naţionale şi globalizării economiei mondiale. Într-unul dintre studiile sale, sociologul Pierre Bourdieu vorbea despre condiţiile care au contribuit la deschiderea comunităţilor ţărăneşti relativ izolate şi folosea o metaforă expresivă pentru a caracteriza tranziţia comunităţilor lor „de la lumea închisă la universul infinit" (Bourdieu 2008, p. r 7 4). Tocmai aceasta a fost oportunitatea căreia am încercat să-i dau curs, dezvăluind o scurtă istorie a jocurilor rurale din nord-estul României, de pe vremea când acestea erau doar ritualuri comunitare, până în primul deceniu al secolului XXI, când ele au devenit parte a lumii globalizate.
Urmărind istoria jocurilor rurale din Heleşteni de-a lungul câtorva decenii, am încercat să surprind tensiunea dintre valorile şi principiile lumii rurale şi cele ale societăţii moderne (globalizate, globalizatoare, capitaliste). Această tensiune exprimă dezintegrarea unui mod de viaţă, împreună cu valorile şi principiile care formau odinioară ţesutul unei culturi fascinante. Mă refer aici la micro-ecosistemele culturale - comunităţile săteşti unde se petreceau, de obicei, toate dramele, tensiunile, necazurile şi bucuriile oamenilor. Iar jocurile rurale aparţineau tocmai acestor micro-ecosisteme culturale în care regulile şi tradiţiile locale contau mai mult pentru viaţa individului decât marile naraţiuni şi evenimente ale istoriei europene, pe care mulţi istorici le-au considerat cruciale pentru soarta continentului. Acesta este motivul pentru COMUNA H ELEŞTENI DIN MOLDOVA ŞI JOCURILE RURALE 167
care, aşa cum am arătat pe parcursul capitolului, jocurile rurale de iarnă nu erau doar modalităţi de divertisment, ci şi maniere de răspuns la problemele inevitabile ale comunităţilor rurale locale.
Una dintre ideile principale ale acestui capitol a fost aceea că
în comunităţi rurale precum Heleşteni, care, datorită izolării sale, a fost mai puţin afectată de schimbările produse de modernitate, putem vedea ca printr-o prismă către trecutul comunităţilor ţărăneşti. Acolo putem descoperi o altă relaţie a individului cu comunitatea, o relaţie în care jocul este o componentă majoră ce implică legături puternice între valori, credinţe, moravuri şi reguli. Or, după ce am analizat materialul din acest capitol, am în
ţeles câteva dintre funcţiile principale ale jocului: aceea de a crea conexiuni între indivizi şi orizontul propriei conştiinţe; între indivizi şi ceilalţi membri ai comunităţii în care trăiesc; între grupurile din cadrul comunităţii; între valorile unei comunităţi şi naraţiunile care le fac posibile; între regulile comunităţii şi consecinţele încălcării lor; între principii, valori şi comportamente culturale; între violenţă, sexualitate, prietenie şi camaraderie. În acest fel, am încercat să deschid o nouă cale de cercetare: înţelegând jocurile unei comunităţi rurale se poate face lumină
asupra istoriei acelei comunităţi.
Din păcate, studiile de antropologie şi folclor au ignorat aproape complet relaţia profundă dintre ţărani şi jocurile lor rurale, precum şi între aceste jocuri şi geografia istorică a unor localităţi. Studiile de folclor s-a concentrat mai mult pe clasificarea ritualurilor şi obiceiurilor ţărăneşti decât pe analiza rolului acestora pentru viaţa socială, economică şi estetică a comunităţilor rurale, într-un anumit context local. O demonstraţie similară în multe privinţe cu abordarea mea a fost făcută de istoricul Graham Robb în cazul ţăranilor francezi al căror sentiment de identitate era strâns legat de propria aşezare şi propriul spaţiu geografic. În aceasta constă
şi originea diversităţii culturale incredibile a Franţei rurale, alături de sentimentele de patriotism local, care sunt identificabile în aproape toate localităţile rurale:
168 JOCURI RITUALE DIN MOLDOVA
Identitatea locală consta, în cele din urmă, nu în originile etnice, ci în faptul că o comunitate s-a întâmplat să fie acolo unde se afla, mai degrabă decât în altă parte ...
Departe de drumurile principale zgomotoase şi presărate de carnagiu ale istoriei Franţei, imaginea este neaşteptat de calmă. Ea sugerează
mai degrabă compromis şi toleranţă decât ură şi frică: preoţii conduceau pelerinaje la sanctuarele galo-romane, enoriaşii făceau rituri păgâne sub ochii preotului satului. (Robb, 2008, pp. 49, 1 3 6) Afirmaţiile despre ţăranii francezi cercetaţi de Robb sunt valabile şi pentru ţăranii români. De multă vreme, aceştia îşi duc traiul în strânsă relaţie cu geografia propriei localităţi, mai degrabă într-o economie naturală decât în strânsă legătură cu evenimentele importante din istoria naţională şi europeană. În aceste lumi monadice, jocurile rurale au reprezentat modalităţi de articulare a unor probleme umane - de la producţia de divertisment la peţit şi relaţii de dragoste, de la ironie faţă de anumite aspecte ale societăţii până la regularizarea rituală a conflictelor şi animozităţilor în cadrul comunităţii. Odată ce aceste mici comunităţi rurale au fost integrate în „universul infinit" al lumii globale, jocurile rurale au încetat să mai fie ceea ce erau înainte, iar capacitatea lor de a răspunde la anumite probleme din comunitatea rurală s-a dezintegrat lent, fiind preluată de instituţiile statului - o temă pe care o voi aborda pe larg în ultimul capitol al acestui studiu.
