aproape nealterată până în zilele noastre:
Cei din partea locului povestesc că sărbătoarea se ţine din următoarea pricină: în acest templu locuia odată mama lui Ares. Zeul, care crescuse departe de ea şi ajunsese la vârsta bărbăţiei, veni la templu să o vadă.
Cum nu-l mai văzuseră până atunci, slugile mamei sale nu l-au lăsat să
intre, ci l-au alungat. El însă, întorcându-se cu oameni dintr-un alt oraş, a bătut slugile şi a pătruns până la mama lui. De la această întâmplare se spune că se trage obiceiul bătăii cu ciomege în ziua sărbătorii lui Ares. Aşadar, Herodot ne informează în termeni destul de expliciţi că
sărbătoarea era dedicată lui Ares, zeul războiului, informaţie importantă şi de la care trebuie pornit în încercarea de a înţelege evenimentul ritual, numit Malanca de la Ruginoasa. Dacă avem în vedere şi faptul JOCURILE RURALE DIN RUGINOASA, O COMUNĂ CU TRECUT ZBUCIUMAT
177
că istoricii Antichităţii au arătat că Ares al grecilor nu este o zeitate autohtonă grecească, ci ea a fost importată din Tracia, devine tot mai limpede faptul că la Ruginoasa se păstrează, ca prin minune, după trecerea a mii de ani, un ritual dedicat zeului traco-geto-dac al războiului, iar spre această concluzie ne conduce nu doar similitudinea scenariilor după care se desfăşoară, ci şi alte amănunte la care vom face în continuare referire (https://oceanospotamos.wordpress.com/2008/).
Toate aceste ezitări, bâlbe, neînţelegeri şi fantasmagorii produse pe tema Confruntării Mascaţilor din comuna Ruginoasa au convertit un simplu ritual rural cu valenţe simbolice locale într-un eveniment naţional specific degringoladei postcomuniste în care criza socială şi morală s-a manifestat printr-o goană după autentic şi senzaţional. Nu de puţine ori, în perioada postcomunistă, autenticul şi senzaţionalul au devenit faţetele uneia şi aceleiaşi monede, oferind multor persoane un punct de reper sau măcar o consolare momentană în mijlocul unui lumi atinse de marasm economic, social şi valoric. În mod surprinzător, bătălia de la Ruginoasa a reuşit să întruchipeze autenticul şi senzaţionalul simultan. Pentru unii români, aspectul primitiv al tinerilor mascaţi, purtând măşti hidoase confecţionate din blană de oaie şi mânuind ciomege din lemn de salcâm, lungi de doi metri, vorbeşte despre o lume arhaică în care bărbăţia şi demnitatea se câştigau prin luptă dreaptă, cu ciomagul în mână, nu prin viclenie şi şiretlicuri precum în capitalismul sălbatic postdecembrist. În acelaşi timp, această imagine a luptătorilor mascaţi, simbol al masculinităţii şi virilităţii, poartă marca autenticului pentru că întruchipează un model de bărbăţie cu origini vechi, amintind de luptele medievale şi antice, atunci când oamenii, şi mai ales bărbaţii, ştiau să fie ei înşişi şi nu pluteau în incertitudini, depresii şi angoase precum indivizii produşi de modernitate.
Pe de altă parte, s-au găsit printre cetăţenii români şi numeroase voci care cereau imperios interzicerea acestui obicei barbar, care nu mai are ce căuta în lumea de astăzi, unde conflictele sunt mediate prin intermediul poliţiei sau al tribunalului. Vocile cele mai vehemente din această tabără s-au lansat nu de puţine ori în tirade înverşunate împotriva confruntării, numind-o „prostie ordi-178 JOCURI RITUALE DIN MOLDOVA
nară", pe practicanţii acesteia caracterizându-i drept „idioţi", ,,demenţi" şi „decerebraţi", iar comuna Ruginoasa, drept „satul cu proşti". Însă cele două tabere, admiratorii confruntării şi opozanţii acesteia, s-au dovedit a fi la fel de active pe bloguri, prin comentarii la postările video cu scenele bătăliei de pe YouTube şi la articolele privind Confruntarea de la Ruginoasa de pe site-urile ziarelor şi televiziunilor.
Aceste discuţii în contradictoriu şi imposibilitatea de a ajunge la un numitor comun în ceea ce priveşte ritualul sunt totodată o expresie a tensiunilor şi clivajelor societăţii româneşti postdecembriste, în care exaltarea în faţa unui eveniment sau respingerea lui prin calomnie şi injurie au luat locul unui efort serios de analiză şi înţelegere a acestuia. Toate au produs un fenomen social care a depăşit cu mult limitele comunei Ruginoasa şi chiar ale judeţului Iaşi, devenind un caz de dispută între două tabere la nivel naţional. În faţa acestui fenomen social complex, mass-media postdecembriste nu au reuşit să-şi păstreze rolul de arbitru imparţial, contribuind la înţelegerea lui printr-o viziune lucidă şi analitică. Dimpotrivă, au reuşit doar să inflameze spiritele, transformând în senzaţional o tradiţie locală, prin ambiguizarea ei, făcând-o astfel mai greu de decriptat chiar şi pentru cercetătorii versaţi.
Însă, aşa cum bine observa antropologul Neil Whitehead, analizând mai multe forme de violenţă din multiple colţuri ale lumii, mass-media joacă întotdeauna un rol decisiv, nu întotdeauna pozitiv, atunci când e vorba de analiza şi discutarea unor forme de violenţă:
