JOCURILE RURALE DIN RUGINOASA, O COMUNĂ CU TRECUT ZBUCIUMAT 183
Acest tip de atitudine poate fi explicat foarte bine prin intermediul conceptului de violenţă culturală, definit de sociologul norvegian Johan Galtung. Potrivit lui, violenţa culturală reprezintă „acele aspecte ale culturii - sfera simbolică a existenţei noastre exemplificată prin religie şi ideologie, limbă şi artă, ştiinţă empirică şi ştiinţă formală (logică, matematică) - care pot fi folosite pentru a justifica sau legitima violenţa directă sau structurală" (Galtung, 1990, p. 291). Se pare că locuitorii acestei comune şi-au creat un fel de ideologie proprie prin care violenţa Confruntării cu bâte devine mai greu sesizabilă sau cel puţin se poate justifica.
Această viziune am întâlnit-o la persoane de ambele sexe şi cu o mare varietate de vârste, de la 18 la 90 de ani. Gica Lupu, o profesoară din satul Rediu, în vârstă de 5 7 de ani, îmi declara următoarele: Eu sunt de acord cu bătaia asta. Mie mi-au plăcut toate tradiţiile noastre de iarnă şi eu consider că scânteia asta de ro secunde, impactul ăsta trebuie să se producă. Şi mă gândesc că am această credinţă fiindcă tata m-a dus de mică la această bătaie, de când aveam doar trei ani, şi mi-a arătat şi explicat costumele şi comportamentul lor. El îmi spunea, uite, ăştia vin de la deal, iar ăştialalţi de la vale, iar apoi o să se ciocnească
unii cu alţii. Asta se întâmpla prin '60-'65 deja, că eu sunt născută în 1 9 5 5 . În 1965, ei se băteau încă cu bice. (Gica Lupu, 5 7 de ani, sat Rediu, 26 iunie 201 2)
Un meşter de măşti în casa căruia am avut ocazia să asist la ultimul stadiu al fabricării măştilor, în data de 30 decembrie 20II, declara într-un registru asemănător:
Nu există nici un scop precis al confruntării. E doar o tradiţie din bătrâni. Aşa a fost întotdeauna. E doar un fel de mândrie pentru cei care câştigă. Ura însă nu rămâne de la un an la altul. Nu a murit niciodată
nimeni din această confruntare. A mai fost o mână ruptă, un deget rănit etc. Că, na, stai în ploaie fără să te picure, asta nu se poate. Cei care luptă
mai bine şi stau mai ţepeni pe picioare câştigă, iar ceilalţi pierd şi fug spre partea lor de sat. Se mai întâmplă şi să arunce unii în alţii cu pietre, dar, de obicei, nu sunt evenimente de genul ăsta. Uneori se mai bagă şi civilii în luptă. (Ion, meşter de măşti, 48 de ani, sat Dumbrăviţa, 30
decembrie 20n)
184 JOCURI RITUALE DIN MOLDOVA
Un consilier din satul Dumbrăviţa, prezent la ultima etapă a confec
ţionării măştilor, era şi el adeptul unei viziuni tradiţionalist-simboliste asupra confruntării: Măştile urâte purtate de luptători reprezintă Anul Vechi, iar prin bătaia de dimineaţă noi alungăm Anul Vechi şi tot ceea ce e rău în sat. Iar la Malancă venim cu măştile frumoase care reprezintă, de fapt, Anul Nou, care vine cu o nouă faţă, frumoasă, şi deci cu speranţă. De aceea, nici nu e vorba de duşmănie. Ne întâlnim ulterior, bem un vin, râdem unii de alţii. Aşa trebuie să şi fie. (Vasile, consilier în comuna Ruginoasa, s 2
de ani, 30 decembrie, 20u)
Toate aceste declaraţii ale intervievaţilor mei se încadrează perfect între graniţele conceptuale trasate de Galtung atunci când vorbeşte despre violenţa culturală.
Violenţa culturală face ca violenţa directă şi structurală să pară sau să
fie resimţită drept ceva normal sau, cel puţin, nu greşit ... Un mod în care violenţa culturală funcţionează este acela de schimbare a culorii morale a unui act uman de la roşu/greşit la verde/corect sau cel puţin la galben/acceptabil; un exemplu în acest sens este „uciderea în numele ţării ca fiind corectă, în numele tău personal ca fiind greşită". O altă
modalitate de funcţionare a violenţei culturale este cea prin care aceasta face realitatea opacă, astfel încât nu mai poate fi observată fapta violentă sau cel puţin ea nu mai este percepută ca fiind la fel de violentă.
(Ibidem, p. 292)
În mod evident, discuţiile cu sătenii din comuna Ruginoasa au avut un efect notabil şi asupra jurnaliştilor care au relatat despre această
