confruntare. Aproape toate reportajele de la faţa locului au inclus, chiar dacă într-o manieră deformată şi dezinformată, pasaje despre relaţia dintre violenţa confruntării şi tradiţiile satului. Deşi intenţia iniţială a reporterilor era de a crea o ştire senzaţională, efectul final, în multe cazuri, era acela de opacizare a actelor violente, creând o discordanţă totală între faptele prezentate şi sensul lor „mai profund" în legătură cu tradiţiile comunei. Aceste analize superficiale ale violenţei m-au făcut să sap şi mai adânc în istoria localităţii rurale pentru a descoperi date care să clarifice ritualul violent şi cauzele sale. Prezumţia mea iniţială a fost aceea că trebuie să existe o relaţie între brutalitatea confruntării şi istoria comunei Ruginoasa.
JOCURILE RURALE DIN RUGINOASA, O COMUNĂ CU TRECUT ZBUCIUMAT 185
O istorie a vendetei şi violenţei culturale
în Confruntarea de la Ruginoasa
Studiind documentele şi scrierile vechi despre Ruginoasa, nu de puţine ori transpar informaţii legate de acte de violenţă fizică, dar şi despre curajul şi spiritul combativ al locuitorilor comunei. În Amintiri din copilărie, publicată în 1892, Ion Creangă pomeneşte în treacăt şi comuna Ruginoasa. În partea a patra a Amintirilor, descriind drumul din satul său natal, Humuieşti, spre Iaşi, capitala Moldovei, unde avea să urmeze şcoala de preoţi, Ion Creangă
menţionează despre trecerea lui şi a însoţitorilor săi prin comuna Ruginoasa.
Şi aşa, luându-ne rămas-bun de la gazdă, care era tot afară culcat, pe altă
prispă, plecăm. Şi cum ieşim în şleah, părerea noastră de bine: întâlnim câţiva oameni, cu nişte care cu draniţă, mergând spre Iaşi. Ne întovărăşim cu dânşii, de frica lăieşilor din Ruginoasa, şi hai-hai, hai-hai, pănă-n ziuă, iacă-tă-ne în Târgul-Frumos, unde am şi înjunghiat câţiva harbuji într-ales, de ne-am potolit, deocamdată, şi foamea, şi setea. Apoi, după ce s-au hodinit caii, am pornit înainte, spre Podu-Leloaie; şi de aici, tot înainte spre Iaşi, mai mult pe jos decât în căruţă, căci zmeii lui moş Luca se muiese de tot. (Creangă, 2014 [1892], p. 90) Reputaţia de oameni aspri a ruginoşenilor este reiterată şi de istoricul Boris Crăciun în monografia sa dedicată acestei comune.
Spiritul combativ al localnicilor este subliniat de autor atunci când vorbeşte despre Marea răscoală a ţăranilor din r907. Flacăra răscoalei, ne spune Crăciun, a pornit din nordul Moldovei, iar de acolo s-a extins şi în judeţul Suceava, din care făcea parte la acea vreme şi comuna Ruginoasa.
Era în primăvara anului 1907. Joia, oamenii plecau la Târgu Frumos, unde era zi de târg. Aici ei au aflat că în februarie a izbucnit revolta la Flămânzi, Frumuşica, Stroieşti şi în alte localităţi din nordul Moldovei.
Vestea aceasta pătrunde în sat tocmai în vremea când cuţitul le ajungea ţăranilor la os. Din judeţele Botoşani, Dorohoi şi Iaşi, răscoala se răspândeşte şi-n judeţul Suceava, semnalul începerii revoltei dându-l ţăranii din Ruginoasa. (Crăciun, 1 969, p. 62) 186 JOCURI RITUALE DIN MOLDOVA
În continuare, Crăciun relatează evenimentele petrecute la Ruginoasa unde ţăranii au distrus registrele arendaşilor care consemnau datoriile împovărătoare pe care localnicii trebuiau să le plătească proprietarilor de pământ. Unul dintre evenimentele mult discutate şi vehiculate ulterior în ideologia comunismului din România este cel petrecut în data de 3 martie 1907. În ziua respectivă, ţăranii din Ruginoasa s-au aliat cu lucrătorii feroviari din gara Paşcani şi au încercat să elibereze 15 ruginoşeni consideraţi capii răscoalei de la Ruginoasa. Arestaţii din Ruginoasa urmau să fie trimişi spre oraşul Fălticeni pentru a fi judecaţi. Soldaţii însărcinaţi cu paza trenului au fost nevoiţi să deschidă focul, rănind grav un feroviar. Evenimentul este consemnat şi în manualele de istorie din timpul perioadei comuniste şi dat ca exemplu al înfrăţirii ţăranilor cu muncitorii în lupta împotriva duşmanilor comuni - exploatatorii capitalişti (ibidem, pp. 63-64).
Aceste scrieri vorbesc despre locuitorii Ruginoasei ca fiind aspri şi curajoşi, dar, mai mult decât atât, oameni obişnuiţi să
vadă violenţa ca pe o soluţie a unor probleme de natură personală
sau socială (Martin, Harrod, Perez, 2013). Istoria orală a Ruginoasei consemnează şi ea mai multe evenimente legate de violenţele din trecutul localităţii, inclusiv de originea Confruntării Masca
ţilor. Una dintre cele mai interesante istorisiri coboară departe în timp, narând evenimente petrecute tot la începutul secolului XX
şi avându-i drept actori pe arendaşii din zonă şi pe ţăranii din Ruginoasa. Istorisirea a fost culeasă din satul Dumbrăviţa, de la Michi Balcan, care susţine că i-a fost narată de bunicul său patern.
Aceeaşi istorisire, cu mici variaţii, am auzit-o din încă două surse, tot în satul Dumbrăviţa, semn că ea este cunoscută în comună şi se bucură de o anumită popularitate printre unii localnici.
În jurul anilor r900-r9ro, erau în sat doi moşieri cu moşii de câteva sute de hectare, Teodorescu şi Sturza. Aceste câmpuri cultivate trebuiau păzite de hoţi care, de multe ori, dădeau iama în recolte atunci când era vremea culesului. Aşadar, aceşti boieri organizau pază la câmp. Iar din pază făceau parte cavalerii cei mai destoinici şi mai puternici, adică mai ales tinerii fără obligaţii familiale, care puteau sta mai multe nopţi la JOCURILE RURALE DIN RUGINOASA, O COMUNĂ CU TRECUT ZBUCIUMAT 187
rând de pază, fără să trebuiască să dea explicaţii soţiei şi familiei. Deci paznicii erau recrutaţi cu preponderenţă dintre aceşti tineri. Ei bine, aceşti paznici ai celor doi boieri mai mergeau şi ei la cârciumă ca să se încălzească cu un vin fiert. Iar acolo se întâlneau uneori paznicii celor două echipe. La cârciumă existau discuţii de genul: care echipă e mai bună, care băieţi sunt mai puternici. Şi de aici începuseră un fel de lupte ca trântele, ca să se vadă care e mai puternic şi deci un paznic mai bun. Alţii făceau şi skandenberg. Uneori au ieşit şi bătăi mai serioase care, la rândul lor, s-au transformat în bătăi colective între flăcăii din Deal şi cei din Vale. Aceasta deoarece un boier avea moşiile în partea de nord a satului Dumbrăviţa, iar celălalt în partea de sud, mai la vale.
Aşadar, cel cu moşiile în nord angaja mai mult tineri din Deal, iar cel cu moşiile în sud angaja flăcăi mai mult din Vale. Aşa a început rivalitatea dintre Deal şi Vale în satul Dumbrăviţa. (Michi Balcan, 50 de ani, sat Dumbrăviţa, 2 ianuarie 201 2)
Mihai Balcan, locuitor al satului Dumbrăviţa, în vârstă de 50 de ani, a fost unul dintre combatanţii activi ai echipei de la Vale în anii tinereţii, participând de mai multe ori la confruntarea dintre cele două grupuri rivale. De-a lungul timpului, a reuşit să-şi formeze o viziune informată şi bine închegată despre lupta mascaţilor. Istorisirile sale cuprind informaţii extrem de valoroase despre trecutul bătăliei şi, mai ales, despre felul în care s-a făcut trecerea de la trânte la bice şi de la confruntarea cu bice la cea cu bâte.
Bunicul meu a participat la aceste confruntări de tip trânte, dar totodată şi cu bice. Aveau şi ei măşti pe vremea aia. S-a făcut bunicul mascat, s-a făcut tata şi m-am făcut şi eu timp de nouă ani la rând, din 1979 până
prin 1987. Eu am prins momentul între bice şi bâte. Dar la început erau nişte bâte mai scurte, mai subţiri, de mai bun-simţ. Nu erau cu mult mai mari decât o coadă de bici. Este interesant însă cum s-a ajuns de la bice la măciuci. Când eram copil mic, adică prin 1965-1970, un băiat mai isteţ şi-a făcut la bici o coadă mai lungă. Iar anul ăla el i-a bătut pe toţi ceilalţi. Ăştia care au luat bătaie şi-au făcut şi ei anul următor bice cu cozile mai lungi. Şi aşa în fiecare an, până când s-a ajuns la nişte cozi care nu mai foloseau la nimic pe post de cozi de bice. Iar băieţii au început să le folosească ca bâte. Eu, unul, am prins nişte vremuri când aveam în stânga măciuca, iar în dreapta biciul. (Michi Balcan, 50 de ani, sat Dumbrăviţa, 2 ianuarie 2012)
