fie aşa cum e acum. Această tradiţie, de fapt, deschide seria tuturor obiceiurilor de Anul Nou. De aceea, este importantă pentru noi. (Gica Lupu, 57 de ani, sat Rediu, 26 iunie 2012)
Eu însumi, fiind prezent la aceste evenimente în dimineaţa zilei de 3 1 decembrie 20n, am scris în zilele următoare nişte note de teren care exprimau foarte clar sentimentele şi emoţiile mele dinaintea, din timpul şi de imediat după Confruntare.
După şase-şapte minute, am ajuns, împreună cu grupul de luptători mascaţi şi alţi săteni, pe strada principală a satului. Acolo, luptătorii mascaţi s-au oprit, iar mulţimea s-a oprit împreună cu ei. Spectatorii curioşi încercau să se poziţioneze pe părţile superioare ale drumului 194 JOCURI RITUALE DIN MOLDOVA
pentru a avea cel mai bun unghi posibil asupra bătăliei. Majoritatea acestor oameni aveau cu ei camere de luat vederi sau îşi foloseau telefoanele mobile pentru a face poze cât mai bune cu grupul de luptători.
Dar luptătorii se mişcau în sus şi în jos pe strada respectivă şi fiecare persoană din mulţime încerca mereu să se repoziţioneze în funcţie de aceste mişcări, pentru a vedea bătălia. Rezultatul era o viermuială
umană continuă în care spectatorii ajungeau doar să se împingă unul pe altul mereu şi din toate direcţiile, creând un fel de roi zumzăitor de ambele părţi ale luptătorilor. Atmosfera a devenit atât de tensionată, încât minutele respective mi s-au părut o eternitate. De fapt, aceste momente nu au durat mai mult de şapte minute, aşa cum aveam să constat urmărind caseta video pe care am filmat-o. După aceea, ,,duşmanii" de pe deal au coborât spre grupul din vale. Când cele două grupuri s-au apropiat, la aproximativ 50 de metri, au început să se ameninţe reciproc.
Această nouă secvenţă a durat aproximativ r 5 minute, dar am avut din nou impresia că a trecut cel puţin o oră.
În cele din urmă, echipa de pe deal a decis să atace. Din păcate, sau mai bine zis din fericire, am fost împins de mulţime într-un loc din care nu vedeam aproape nimic. Singurul lucru pe care l-am putut face în aceste circumstanţe a fost să-mi ridic camera, sperând să obţin nişte imagini cu scenele de luptă. Dar chiar şi ceea ce am putut vedea de la locul unde mă aflam a fost destul pentru mine. Am văzut bâtele lungi urcând şi coborând ca nişte uriaşe ciocane necruţătoare şi am presupus corect că lovesc un luptător care a avut ghinionul să cadă la pământ. În următoarele două-trei minute, băieţii din vale alergau în jos şi grupul de pe deal îi urmărea nemilos. În acele momente, am putut să văd cum doi bărbaţi târau din mulţime un trup nemişcat, plin de sânge. Scena respectivă mi-a zdruncinat sufletul. Fugeam şi eu cu cea mai mare parte a coloanei, în timp ce lângă mine îi auzeam pe luptătorii de pe deal strigând: ,,Omorâţi-i pe nenorociţi!", ,,Prindeţi-i pe nemernici!". Am urmărit mulţimea care a alergat spre vale, timp de aproximativ un minut. Apoi, am văzut un grup compact de vreo 20 de luptători cu măşti şi fără măşti, alergând înapoi spre noi, venind din vale. În clipele următoare, o ploaie de pietre s-a abătut asupra noastră. Băieţii din vale s-au regrupat la un moment dat şi au început să-i alunge pe vajnicii luptători din deal cu o ploaie de pietre. Din fericire, un grup masiv de jandarmi s-a interpus între aceste două grupuri şi m-am trezit din nou în mijlocul luptătorilor din vale. În clipele următoare, am văzut cum aceşti tineri din vale, purtaţi de valul bătăliei, au urmărit un bărbat, cu părul alb şi îmbrăcat într-un fâş alb, deja cu capul spart, precum şi un alt tip înalt, în vârstă de 27-35 de ani, rănit şi el. Din fericire, aceşti doi bărbaţi au avut şansa să ajungă pe picioarele lor la grupul de jandarmi JOCURILE RURALE DIN RUGINOASA, O COMUNĂ CU TRECUT ZBUCIUMAT 195
care creaseră un zid cu trupurile şi scuturile lor, blocând astfel toată
strada. În acel moment, din câte am putut vedea, se formaseră două
astfel de ziduri de jandarmi care blocau drumul principal al satului Dumbrăviţa din ambele sensuri: Deal şi Vale. Între aceste două „ziduri", era o distanţă de vreo 100 de metri. În acest spaţiu, se afla deja o ambulanţă, probabil sosită acolo înaintea începerii bătăliei, şi câteva persoane, majoritatea rănite, plus doi cameramani. Văzând asta, i-am rugat pe jandarmii care au blocat drumul din vale să mă lase să intru între baricade. Am fost singurul căruia i s-a permis să treacă, deşi alţi oameni au cerut să fie lăsaţi să treacă. Acest lucru a fost, desigur, din cauza camerei profesioniste pe care o ţineam în mână. Când m-am apropiat de ambulanţă, i-am văzut pe amândoi urmăriţii cu capetele sparte, bandajaţi de echipa medicală. La scurt timp după aceea, câţiva săteni au adus dintr-o casă, pe targă, un băiat grav rănit, pe care l-am recunoscut ca fiind acelaşi luptător din vale, care a fost scos cu ceva timp înainte din mulţime pe braţe de doi civili. Aşa cum arăta în momentele respective, eram sigur că nu va supravieţui. (Am aflat mai târziu că a stat săptămâni întregi în spital cu o fractură craniană.) Nu mă consider o persoană slabă, dar ceea ce am văzut în acea dimineaţă era deja prea mult pentru mine. Singurul gând pe care l-am avut a fost să plec cât mai repede din Ruginoasa şi să ajung la Heleşteni, unde prietenii mei se pregăteau de Anul Nou ... Cu toate acestea, spiritul meu de antropolog nu m-a lăsat să cobor spre Primăria Comunală fără
să observ totul în jur. În timp ce înaintam spre centrul localităţii, am văzut un grup de cinci tineri care aveau o discuţie înfocată. M-am apropiat de ei şi am auzit când au spus: ,,În această după-amiază, nu va mai trece nici o echipă de Malanca din Deal prin zona asta. Pe toţi îi vom opri aici". Malanca este un alt obicei tradiţional de la Ruginoasa care avea loc în după-amiaza aceleiaşi zile, începând cu o paradă în centrul localităţii. O Malanca este alcătuită dintr-un grup mare de tineri îmbrăcaţi în haine colorate, cu măşti frumos decorate cu mărgele, fiind în contrast puternic cu măştile mari, urâte, din blană de oaie, pe care luptătorii le poartă dimineaţa când se confruntă. Malanca, după cum îmi spuseseră sătenii cu o seară înainte în cârciuma din sat, este ca o împăcare a sătenilor după bătălia dură de dimineaţă ... Aşadar, oprirea unei Malănci era un semn de duşmănie veşnică între cele două grupuri de săteni: cei din Deal şi cei din Vale.
Acum, odată ce aflasem că băieţii din Vale, care pierduseră lupta, aveau intenţia de a împiedica toate echipele Malăncii să ajungă în centrul localităţii, am devenit curios şi am decis să revin la Ruginoasa în după-amiaza aceleiaşi zile.
196 JOCURI RITUALE DIN MOLDOVA
La câteva minute după acel moment, am ajuns în centrul Ruginoasei. Mi-am sunat gazdele, care au decis să o trimită pe Evelina, fiica lormai mare, să mă ia. Sunt şase kilometri din centrul Ruginoasei până lahotarul cu localitatea Heleşteni. Aşa că m-am hotărât să merg pe josspre Heleşteni, în timp ce Evelina se pregătea să conducă spre Ruginoasa. În timp ce mergeam, nu mă puteam opri să mă gândesc la ceeace văzusem. Mi-au venit în minte reprezentări ale luptelor din EvulMediu, care erau menţionate în manualele de istorie sau pe care le-amvăzut în filme. ,,Ce fel de oameni erau aceia care ucideau alte fiinţeumane în contact direct, înjunghiindu-le cu săbii sau zdrobindu-le capetele cu buzdugane? Erau ei atât de diferiţi de noi? Şi, dacă nu, de ceam fost atât de impresionat de rezultatul bătăliei de la Ruginoasa?",m-am gândit. În orice caz, ceea ce simţeam pe moment era dorinţa să
nu fi fost acolo niciodată ca să văd atâta ură umană, cruzime şi nebunie.
Acestea erau sentimentele care mă copleşeau în acele momente ... Înaproximativ 20-30 de minute, Evelina a venit să mă ia. Între timp, euparcursesem deja doi kilometri până la hotarul spre Heleşteni, fiinddeja în Rediu, satul sudic al comunei Ruginoasa. Nu era deloc trafic peacel drum, ceea ce m-a surprins. Eu eram convins că unii săteni dinHekşteni vor merge să vadă bătălia de la Ruginoasa. Dar se pare că toţiluaseră decizia să sărbătorească Anul Nou împreună cu familia şi comunitatea lor. (3 ianuarie 2012, note de teren) Confruntarea din 3 1 decembrie 20I I a creat nu numai consternare chiar şi printre localnici, ci şi înţelegerea cu luciditate a faptului că această tradiţie nu mai poate continua în forma actuală.
Acest fapt a devenit evident şi pentru autorităţile locale şi jude
ţene, care au decis ulterior momentului decembrie 201 1 să elaboreze o lege prin care acest tip de confruntare să nu mai aibă loc.
Ruginoşenii, obişnuiţi cu acest ritual de-a lungul întregii lor vieţi, au fost copleşiţi de regrete şi nostalgii. Aşa cum bine au observat mulţi dintre intervievaţii mei, confruntarea de dimineaţă era parte a unui ansamblu ritualic care cuprindea alte două ritualuri cu o componentă teatrală mai evidentă decât Confruntarea Mascaţilor. Este vorba despre Malanca şi Târâitul.
JOCURI LE RURALE DIN RUG INOASA, O COMUNĂ CU TRECUT ZBUCIUMAT 197
