ceea ce nu se întâmplă la Malancă, unde primează ideea de a face bani,deci a trece cât mai degrabă la casa următoare. (Cosmin Ungureanu, 2 3
de ani, 4 aprilie 201 7)
Din interviurile cu persoanele mai în vârstă din sat rezultă că succesiunea logică dintre ritualuri trebuia să se prezinte în felul următor: Confruntarea Mascaţilor, Malancă şi Târâit. Dacă Malanca îi prezenta pe flăcăi ca buni organizatori şi, în acelaşi timp, dotaţi cu resurse suficiente pentru a organiza un astfel de ritual complex, Târâitul îi prezenta pe tinerii satului ca spirite puternice, bărbaţi adevăraţi şi curajoşi cărora nu le este frică nici măcar de o confruntare dură. Tocmai din acest motiv, până în urmă cu câţiva ani, Târâitul a fost strâns legat de Confruntarea Mascaţilor de dimineaţă. Aceasta mai ales pentru că cei care participă la ritual folosesc aceleaşi măşti urâte care sunt folosite de luptători în timpul luptei dintre cele două grupuri. Purtarea măştilor în faţa iubitelor era un fel de demonstraţie a bărbăţiei şi masculinităţii.
Tinerii se prezentau iubitelor lor drept adevăraţi cavaleri care au participat la o luptă bărbătească, iar măştile urâte stăteau drept dovadă pentru aceasta. Cel puţin aşa stăteau lucrurile până acum câţiva ani, când confruntarea dintre mascaţi a devenit din ce în ce mai brutală.
Odată cu transformarea Confruntării de dimineaţă într-o ştire de senzaţie Ia nivel naţional, aceasta a început să devină tot mai mult o luptă pentru obţinerea victoriei cu orice risc şi orice cost, insularizându-se astfel în peisajul celorlalte tradiţii din comună.
Această tendinţă a fost marcată şi de dispariţia treptată a oricăror reguli impuse de tradiţie, incluzând aici şi legătura ei indisolubilă
cu Malanca şi Târâitul. Astfel, dacă în 2009 am fost eu însumi martor la felul în care bărbaţi mai în vârstă din Vale îi instruiau pe cei tineri şi mergeau cu ei până la locul confruntării, unde supravegheau îndeaproape pentru a nu interveni civilii în această luptă
şi pentru a nu fi loviţi luptătorii mascaţi căzuţi la pământ, deja în 201 1 acest lucru nu a mai fost posibil. În timpul acelei confruntări, toţi bărbaţii mai în vârstă care au încercat să intervină au fost bătuţi ori s-au trezit chiar cu capetele sparte de pietre.
206 JOCURI RITUALE DIN MOLDOVA
Tot în 2009, la câteva minute după terminarea confruntării, am avut ocazia să vorbesc cu un luptător din Vale care, chiar dacă
pierduse, mi-a declarat: ,,A fost frumos! Anul ăsta a fost cel mai frumos". Vizionând a doua zi înregistrările cu bătălia, l-am văzut pe acel luptător din Vale ca fiind unul dintre ultimii care s-au retras din faţa oponenţilor. Înainte de aceasta, deşi avea ocazia să
lovească serios un luptător mascat din Deal, i-a aplicat doar o lovitură de bâtă în moalele capului, acolo unde masca protejează cel mai bine şi nu se poate produce nici o rană gravă. După aceea, şi-a aruncat bâta şi a fugit spre Vale. Ei bine, toate acestea au dispărut în 201 1, iar confruntarea a devenit un măcel brutal cu bâte, pietre, cărămizi, pumni şi picioare din care reuşeau să scape cei mai norocoşi, iar cei mai ghinionişti ajungeau la spital.
Domnul Michi Balcan a reuşit să realizeze un bilanţ foarte plastic al urmărilor bătăliei din 201 1, întregindu-l cu o compara
ţie a felului în care aveau loc majoritatea confruntărilor în tinereţea sa: Ei bine, pe timpul meu nu s-a întâmplat niciodată un eveniment ca ăla de acum câteva zile [31 decembrie 2011]. Pe atunci, mascaţii din Deal fugeau în zona lor, noi rămâneam în zona noastră, săream în sus, ne bucuram, iar apoi, grupaţi frumos, mergeam în centru. Şi ca să dau un exemplu: când eram eu tânăr, era la Deal un băiat foarte puternic şi curajos, luptător excepţional, pe nume Claidei. Chiar înainte de bătălie, el a venit singur printre ai noştri şi a zis: ,,Ştiu că ai mei nu au trupă
anul ăsta, dar, dacă vreţi, eu am curajul să lupt cu oricare dintre ai voştri parte în parte. Sau, dacă vreţi, mă maschez cu voi şi lupt împotriva alor mei ca să le arăt că n-au fost în stare să-şi facă o echipă ca lumea anul ăsta". Ei bine, nimeni nu a avut treabă cu acest băiat. Nu s-a atins nimeni de el şi toţi au apreciat curajul lui. Deci, iată ce fair-play exista pe atunci. Iar acest fair-play se demonstra şi prin faptul că cei căzuţi nu mai erau atinşi de cei din echipa adversă. Eu, dacă vedeam unul din echipa adversă căzut, nu îl mai atingeam. Eu mă luptam cu cei din picioare. Cel căzut era deja o victimă în opinia mea.
Însă e interesant ce s-a întâmplat acum după spitalizarea victimelor. Chiar astăzi am aflat că la secţia de neurochirurgie a spitalului din Iaşi sunt internate opt persoane din Ruginoasa. Patru sunt de la Vale şi patru de la Deal. Şi plâng toţi, unii pe umerii celorlalţi. Şi le pare rău pentru ce s-a întâmplat. Iar aceştia sunt toţi în stare destul de gravă: JOCURILE RURALE DIN RUGI NOASA, O COMUNĂ CU TRECUT ZBUCIUMAT 207
