4 Ibid., p. 191-193.
5 P. G., 150, 1233.
6 41 discours de Palama, ed. Ierusalim, p. 191.
U ltim e le t rei se c o le
335
care discută În fond nu sunt Bizanţul şi Apusul, ci religia În ceea ce are ea mai specific, setea spiritului de a se depăşi pe sine Însuşi pentru a se uni cu Dumnezeu, şi o altă sete a spiritului uman, să
o numim filosofie, setea de sistematizare raţională şi uniformă.
Isihasmul ne adânceşte Într-o atmosferă de contemplare intuitivă
pentru a-l cunoaşte pe Dumnezeu În viziunea beatifică, În ceea ce are el ca absolut propriu, deitas ut sic.
Printre numeroşii palamiţi, cel mai interesant este, fără îndoială, Ioan Cantacuzino, teolog şi unul dintre cei mai mari istorici ai Bizanţului. El s-a retras, după abdicare, la mănăstirea Mangana, apoi la Muntele Athos. Aici a luat numele de Ioasaf şi, În liniştea mănăstirii, a redactat cea mai mare parte a lucrărilor lui, dintre care cele mai multe sunt inedite. Corespondenţa pe care a avut-o cu patriarhul latin de Constantinopol, Paul, este remarcabilă prin claritatea expunerii ereziilor lui Varlaam şi ale lui Achindin şi prin argumentarea În favoarea palamismului. Fiul cel mare al lui Cantacuzino, Matei, merită şi el să fie citat pentru două opere filosofice, ambele dedicate fiicei sale, Teodora. Primul care tratează despre utilitatea ştiinţei este un bun protreptic pentru filosofie, remarcabil În mod deosebit din cauza faptului că se adresează
unei fiice. A doua lucrare tratează despre cele trei facultăţi ale sufletului. Matei examinează aici mai degrabă problema influenţei trupului asupra sufletului şi funcţia organelor unde se află
facultăţile sufletului {creier, inimă, ficat) cu scopul de a institui A
cea mai bună manieră de comunicare Între suflet şi trup. In cele două tratate ale sale, Matei se dovedeşte un cunoscător al lui Platon şi al neoplatonicilor, iar gândirea sa este influenţată de ei.
Ne mai rămâne să vorbim despre Nicolae Cabasila1 (mort în 1371), care, fervent palamit, este şi cel mai mare reprezentant al teologiei mistice din această epocă. A scris un mic tratat contra poliloghiei lui Gregoras şi a declarat scrierile lui Palama absolut 1 Adevăratul lui nume este Chamaetos. M. R. J. Loenertz a demonstrat că
N. Cabasila mai trăia şi după 1382 (R.evue des Etudes byzantines, t.VII, 1949, p. 16-17).
336
BASILE TATAKIS
ireproşabile. Totuşi, În cele două opere principale ale sale, Viaţa În Iisus şi Interpretarea Sf Liturghii, palamismul său nu a lăsat urme sensibile. Gândirea, ca şi sentimentul lui religios, urmează aici direcţia trasată de Simeon Noul Teolog, de Maxim Mărturisitorul, de Dionisie Pseudo-Areopagitul şi chiar de Origen şi de Sfântul Ignatie al Antiohiei. Opera sa degajă o atmosferă de prospeţime şi de optimism al timpurilor apostolice. De aici rezultă şi simplitatea, lirismul şi tonul mistic al stilului său, al cărui farmec este mărit ici şi colo de reminiscenţe clasice, care ating uneori chiar fondul gândirii sale teologice. 1 Născut la T esalonic Într00 familie nobilă, Cabasila a plecat devreme la Bizanţ pentru a-şi desăvârşi studiile. De o sensibilitate firească, ne lasă să vedem din scrisorile sale cât de mult suferea din pricina depărtării de tatăl său, de ţinutul său natal şi de prietenii lui.2 Obiectele studiilor sale au fost retorica, ştiinţele şi teologia. Cabasila a avut mult de lucru pentru a se elibera de verbalismul oratoric al epocii În care a trăit şi să
atingă stilul simplu şi perfect clar al Vieţii sale în Iisus. Astronomia îl va atrage În mod deosebit, aşa cum dovedeşte comentariul lui la a III-a carte din Sintaxa lui Ptolemeu. O tradiţie vrea ca el să fi fost, spre sfârşitul vieţii, arhiepiscop al T esalonicului; dar nu este decât o legendă. Din opera sa teologică profană, care este foarte Întinsă şi foarte variată şi conţine, printre altele, opere mistice şi altele care au legătură cu filosofia şi cu logica, doar o parte este editată.
Cabasila nu este un anahoret solitar. Spiritul lui mistic este social. Legea spiritului, care este iubirea pentru Dumnezeu, este o lege a prieteniei şi a recunoştinţei.3 Pentru a urma această lege
„nu este nevoie de străduinţă, de eforturi, de sudoare, nu este nici necesar ca tu să-ţi abandonezi munca sau să te retragi În locuri singuratice pentru a duce aici un fel de viaţă străină şi pentru a purta o îmbrăcăminte diferită. Nu este nevoie să faci toate acestea.
1 P. G., 150, 552 CD, 553 A, 625 B.
2 BZ., 30, p. 97, 100.
3 P. G., 150, 657 D-660 A.
U l tim e l e t rei secol e
337
Poţi să rămâi la tine, fără a pierde nimic din bunurile tale, să te regăseşti mereu 1n gândul tău la Dumnezeu şi la om, În această
relaţie de Înrudire a omului cu divinul, şi În orice altă meditaţie de acest fel". Înainte de toate, adaugă În altă parte Cabasila,1 nu este nevoie de pregătiri pentru rugăciunile noastre, nici de locuri, nici de voci când îl invocăm pe Dumnezeu. Căci nu există loc În care Dumnezeu să nu se afle; nu este posibil ca el să nu fie cu noi, deoarece el este mai aproape de cei care îl cheamă, mai aproape decât inima lor. El va veni la noi, chiar dacă suntem răi, căci el este bun. Este dificil să ne exprimăm Într-un mod categoric contra pustniciei şi să susţinem Într-un mod mai clar că evlavia este opera dispoziţiei noastre interioare, a propriei noastre voinţe. Să
notăm că pentru Cabasila voinţa nu este cu adevărat liberă decât atunci când îşi ia elanul şi lumina din taine, când toate faptele sale exprimă adevărul care se ascunde aici. De unde misiunea lui Cabasila de a purta gândirea creştinului În analiza simbolismului Liturghiei şi de a-l face să arate cum se poate trăi În Iisus prin intermediul tainelor. Ca atare, la Cabasila se unesc şi se completează
cele două direcţii ale tradiţiei spiritualităţii bizantine: simbolismul şi idealismul practic.
Deşi aspiră să arate profunzimea şi semnificaţia tainei În viaţa creştinului, Cabasila nu este prin aceasta un duşman al ştiinţei, precum Stithatul. El nu ezită chiar să îi considere pe sfinţi „nişte fiinţe incomplete". Căci ei nu au primit În această lume un bun uman, pe care puteau să-l primească; ,,iar orice lucru ce nu poate fi În act ceea ce este În potenţă, este imperfect". 2 A vând În vedere criticile sale contra vieţii anahoretice, există aici un pas foarte decisiv pentru Împăcarea misticismului religiei şi a Înţelepciunii acestei lumi.
