A fi filosof în Bizanţ
9
Această idee se regăseşte mai târziu şi la Socrate.1 În consecinţă, cunoaşterea unui philosophos nu poate fi numită altfel decât philosophia. Este mai puţin important dacă, Într-adevăr, Pitagora este inventatorul termenului, căci foarte multe despre persoana şi Învăţătura sa nu se cunosc, iar din ceea ce se ştie, multe nu sunt nimic altceva decât plăsmuiri ale unei tradiţii târzii, este de părere Eduard Zeller.2 Chiar dacă Heraclit a inventat această istorie, foarte probabil s-a folosit de unele dintre referinţele făcute de maestrul său Platon la Pitagora. Aşadar, cu Heraclit se naşte filosofia ca ştiinţă.
Termenul nu se Întâlneşte la Homer sau Hesiod, iar filosofii ionieni numeau procesul personal de cunoaştere, de căutare, de cercetare „istorie" (i.a'COQLTJ), şi nu filosofie. Sophia În secolul al V-lea î. Hr. nu este un termen cu un sens precis, ci, dimpotrivă, cu unul foarte larg ca ştiinţă, cunoaştere, dexteritate, pricepere, dar şi ca inteligenţă, capacitate de judecată sau precauţie În chestiuni esenţiale de viaţă.3 În această direcţie semantică îl Întâlnim şi la Herodot, pe�tru care sophos este cel ce se remarcă printr-o anumită artă sau pricepere faţă de ceilalţi.4 Pentru el, cei şapte Înţelepţi sunt numiţi sofişti (aocţ>La'tai.) şi Pitagora Însuşi este un sofist (aocţ>La'tt'jc;).5 Dar tot la Herodot apare, pentru prima dată, Într-o formă compusă, termenul „filosofia". Într-un dialog Între regele 1 Platon, Apologia, 23. a.
2 Eduard Zeller, Die Philosophie der Griechen in ihrer geschichtlichen Entwicklung, t. I, ed. a VI-a, Leipzig, 1920, p. 364. Zeller are convingerea că tradiţia,cu cât este mai îndepărtată În timp de Pitagora, ştie să spună mai multe despreel. Despre o legătură Între Platon şi Pitagora, precum şi despre acceptarea saunegarea autenticităţii relatării lui Heraclit despre Pitagora, vezi studiul lui Walter Burkert, Platon oder Pythagoras? Zum Ursprung des Wortes Philosophie,Hermes, t. 88/2 (1960), pp. 159-177.
3 M. Kranz, Philosophie. I: Antike, HWPh, t. VII, p. 573.
4 Friedrich U ebenveg, Grundriss der Geschichte der Philosophie von Thales bisauf die Gegenwart. Erster Tbeil. Die vorchristliche Zeit, Berlin, 1863, p. 1.
5 Herodot, Historiae, l. 29; 4. 95; Isocrates, Antidosis 235. Trebuie să se facă
distincţie Între aceşti sofişti, adică oameni pricepuţi, cu abilităţi, şi acei sofişti dinepoca lui Platon, filosofi de ocazie, care, cu scopul de a convinge În orice situa
ţie, se folosesc de sofisme, trucuri filosofice.
lO
VASILE ADRIAN CARABĂ
Croesus şi legislatorul Solon, cel dintâi îi spune acestuia din urmă: ,,Oaspete atenian al meu, am auzit multe despre tine datorită Înţelepciunii (aocp(ric;) şi peregrinărilor tale, cum că tu, ca iubitor de cunoaştere (wc; cpti\oaocpewv), ai vizitat multe ţări de dragul de a le vedea". 1 Herodot face o distincţie clară Între călătoria în scop de cunoaştere şi cea În scop comercial sau chiar războinic.2
Sensurile pe care Socrate le-a dat termenului filosofia le aflăm din lucrările discipolilor săi Xenofon, Isocrate şi Platon. Xenofon ne spune că Socrate, În opoziţie cu sofistul Callias, s-a intitulat pe sine: au'COUQY6c;
'rije; cpti\oaocp(ac; (amator al filosofiei). 3 Pentru el, sophia are sens de cunoaştere (bna'CT)µTj) şi se apropie de sensul dat acestui cuvânt de Heraclit, deoarece Înţelepciunea omenească pentru el este o lucrare imperfectă, neterminată, Întreruptă, zeii rezervându-şi opera completă. 4 Sensul pe care Socrate îl dă de cele mai multe ori termenului de filosofie este cel de studiu, de instrucţie, strădania de a şti, sens care se impune În epoca sa şi imediat după. Astfel, În domeniul filosofiei sunt integrate diverse ştiinţe ca geometria, muzica, astronomia etc.5 Faptul că Socrate nu foloseşte cuvântul filosofia pentru a desemna aspiraţia spre Înţelepciune este pus de către Friedrich Ueberweg În legătură cu concepţia acestuia că Înţelepciunea este conştientizarea necunoaşterii.6
Abia cu discipolii lui Socrate filosofia devine un termen distinct, dar care, fireşte, nu este lipsit de nuanţe. Isocrate, În lucrarea sa îndreptată
Împotriva sofiştilor, îi critică pe aceia care „practică filosofia".7 Ca discipol 1 Herodot, Historiae, 1. 30.
2 Herodot, Historiae, 3. 139; Kranz, art. cit., p. 574 şi 576.
3 Xenofon, Symposium, 1. 5. În contextul scrierii lui Xenofon, auwuQy6c; nu are sensul de meşteşugar, sens mai des întâlnit, ci se referă la cineva care În mod autodidact, deci fără profesor, se ocupă de Învăţarea a ceva anume, În cazul de faţă, de studiu. Vezi Wilhelm Pape, GDHW, t. 1, p. 403.
4 Xenofon, Mem., 1. 1. 8; Ueberweg, op. cit, t. 1, p. 2.
5 Platon, Theaet. 143 d.; în forma de plural cj>IAoaocj>(m: Theaet. 172 c.; Tim.
88 c.; Isocrate, Antid. 264.
6 Ueberweg, op. cit, t. 1, p. 2.
7 C. soph. 291. 1: ,,oi nEQL 'IT]V cj>IAoaocj>(av bu.x-rQ(�ovn:c;".
A fi filosof în Bizanţ
11
al lui Socrate, o astfel de afirmaţie ne miră. Este cunoscut faptul că În această epocă sofistul se află Într-un conflict deschis cu filosoful, el fiind, Întrud.tva, un caz aflat la graniţa dintre omul filosofie şi omul politic, 1
dar care face uz În mod excesiv de retorică. Ei înşişi, aşa cum reiese din spusele lui Platon, se autointitulau filosofi,2 dar nu se ocupau de »exersarea sufletului şi de pregătirea pentru filosofie",3 »filosofia'' lor consdnd, de fapt, Într-o jonglerie de cuvinte menită să convingă cu orice preţ. Nimic nu-i era mai urlt unui filosof ca limbajul alambicat al sofiştilor, pretins a fi filosofare. În opoziţie cu noţiunea de Înţelept, Isocrate dă definiţia filosofului: »Înţelepţi sunt aceia care, de cele mai multe ori, au capacitatea de a formula cele mai bune opinii, iar filosofi sunt aceia care îşi petrec timpul În a doblndi [prin studiu], pe clt de repede posibil, o astfel de inteligenţă [ca cea a Înţelepţilor]".4 Aşadar, preocuparea pentru filosofie este exerciţiul prin care cineva tinde spre Înţelepciune.
Platon este convins că Înţelepciunea îi revine doar lui Dumnezeu, iar omului aspiraţia spre Înţelepciune, iubirea de Înţelepciune.5 Cu siguranţă că Heraclit s-a folosit pentru istoria sa despre Pitagora şi de cuvintele Învăţătorului său.6 Totuşi, Platon îi dă o dublă utilizare termenului.
În dialogurile de tinereţe persistă Încă sensul socratic, şi anume filosofarea ca proces al cunoaşterii, ca Învăţare propriu-zisă. Ca finalitate a filosofării este doblndirea Înţelepciunii, adică a ştiinţei.7 Aşadar, filosoful este înainte de toate un iubitor de învăţătură {cpt.AoµaBtjc;). 8 În Phaidon, dialogul platonic prin excelenţă despre nemurirea sufletului, cel care redă, continulnd dialogul Criton, ultima discuţie a lui Socrate cel condamnat la moarte, Platon vorbeşte despre filosofia reală, 1 Th. Buchheim, Sophistik; sophistisch; Sophist, HWPh, t. IX, p. 1075.
2 Platon, Eutbyd. 272 a 8.
3 Isocrate, Antid. 266. 3-4. (,,yuµvaaiav µiv'l:OL 'rtîc; tpuxtîc; Kal naQ-aUKWTJV cpii\.oaocpiac;").
4 Isocrate, Antid. 271. 5-8.
