A fi filo s o f în B i z a n ţ
27
În perioada medio-bizantină, termenul de filosof capătă un sens pe care l-am putea considera mai degrabă profan, ţinlnd cont de definiţiile date filosofiei pbă acum. Deja nu se mai face o distincţie Între cj:ni\6aocj:>oc; şi a6cj:>oc; şi, sub influenţa literaturii populare, prin filosof se va Înţelege orice persoană cu un nivel de inteligenţă peste medie. Dar faptul că filosofi sunt numiţi chiar şi autori de zicale populare cu caracter moralizator sau cei consideraţi a fi clarvăzători sau profeţi demonstrează că sensul termenului de filosof În această perioadă nu este absolut dependent de ideea de educaţie, de instrucţie. Cel alfabetizat este, În opoziţie cu analfabetul, un filosof .1
Sintagma »cJ:>tA6aocj:>OL Kal. QTJ'WQEc;", Înthlnită destul de des În texte din secolele al Xi-lea şi al XII-lea, arată interdependenţa dintre filosofie şi retorică. Retorica pare acum a fi mijlocul cel mai potrivit de a exprima filosofia. Este evident că timpurile opoziţiei dintre filosofie şi retorică
apuseseră demult, iar simplitatea exprimării filosofice dorită atlt de mult de antici este o chestiune uitată. N-am greşi dacă am spune că, vizlnd sensul profan al cuvlntului, filosoful este acum un retor care filosofează, cel puţin aceasta ne lasă să Înţelegem Mihail Italikos prin expresia: "potrivit opiniei, filosof, dar prin limbaj retor". 2 Franz Dol ger crede că expresia »filosofi şi retori" nu ar viza o categorie de oameni care să fi depăşit stadiul de instruire În gramatică şi retorică dobbdit, În cel mai bun caz, la Universitatea din Constantinopol. Aşadar, nu ar fi vorba de practicanţi ai »filosofiei pure". Această opinie este În bună parte adevărată, dar nu implică ideea necunoaşterii totale a filosofiei din partea acestor cărturari, deoarece instrucţia retorilor la orice şcoală de retorică se făcea În baza unor manuale conţinbd diverse texte ca exerciţii, dintre care nu puţine aparţineau unor filosofi consacraţi. De aici şi cunoştinţele, probabil minimale, de filosofie ale oricărui retor şcolit la Universitatea din Constantinopol.
1 Franz Dolger, »Zur Bedeutung von <fui\oaocpia und </JLil6aocpoc;; in byzantinischer Zeit", in: Franz Dolger, Byzanz und die europaische Staatenwelt (Ausgewahlte Vortrage und Aufsatze), Ettal, 1953, p. 200-201.
!O »<!>IA6aocj>oc; µtv 'CTJV yvwµT)V, QTJ'CWQ bt 'CT)V yAwnav"; P. Gautier, Michel ltalikos - Lettres et discours, Paris 1972, [13] 270, 8, apud Podskalsky, art. cit., p. 623.
28
VASILE ADRIAN CARABĂ
Sub Împăratul Constantin IX Monomahul (1042-1055) este (re)înfiin
ţată În Constantinopol, pe lângă facultatea de drept, o facultate de filosofie, În fruntea căreia este numit Mihail Psellos. 1 Apariţia acestei noi facultăţi, precum şi existenţa În epocă a titlului de „căpetenie (consul) a filosofilor" (urrai:o<; 'tWV cpi.i\oa6cpwv), titlu care va exista pană la sfar
şitul Bizanţului, demonstrează importanţa pe care „filosofia pură" sau Înţeleasă ca ştiinţă o redobandeşte acum. Cu toate acestea, termenul de filosof, pe care mulţi cărturari îl poartă În epocă, păstrează sensul „nefilosofic", căci este atribuit oricărui cărturar cu merite deosebite Într-una dintre ştiinţe. Louis Brehier este de părere că filosoful mediilor universitare, nu doar intelectuale În general, ar putea fi asimilat titlului de doctor în ştiinţe de astăzi.2 Rămanand tot în registrul universitar, există
menţionată o singură dată În izvoare titulatura de „maestru al filosofilor" (µala'tOQO<; 'tWV cpi.i\oa6cpwv) În cazul patriarhului ecumenic Manuel I Sarantenos sau Karantenos (ca. 1217-1222),3 cum mai este, de altfel, identificat. Maestrul era doar profesor la Şcoala Patriarhală din Constantinopol, numit de Împărat, iar din punct de vedere sacerdotal era diacon. 4 Aşadar, maestrul era un profesor la o şcoală teologică, plătit de stat. Dar el nu era considerat un profesor de teologie. În legătură cu Manuel, este evident că a deţinut această funcţie pană În anul 1204, când oraşul este cucerit de latini, iar lumea bizantină, pentru mai bine de cincizeci de ani, se mută la Niceea. C. N. Constantinides este de părere că titlul de maestru al filosofilor apare ultimul În evoluţia ierarhiei didactice a Şcolii Patriarhale şi, putem bănui, ca urmare a importanţei tot mai crescande a filosofiei în societatea bizantină începand cu 1 Friedrich Fuchs, Die hoheren Schulen von Konstantinopel im Mittelalter, Leipzig, Berlin, 1926, p. 28; 2 Louis Brehier, Civilizaţia bizantină, trad. din lb. franceză de Nicolae Spincescu, Ed. Ştiinţifică, Bucureşti, 1994, p. 360.
3 George Akropolites, The History, lntroduction, translation and commentary Ruth Macrides, Oxford University Press, 2007, p. 160 şi 161.
4 Oxford Dictionary of Byzantium, II, p. 1269.
A fi fil osof în Bizanţ
29
secolul al XI-lea.1 Nu este vorba despre o redenumire a titlului de consul al filosofilor.
Că termenul de filosof este Întrebuinţat pentru o categorie foarte largă de intelectuali, este o chestiune incontestabilă, dar că nu am avem de-a face şi cu o filosofie „pură" În această epocă, mai ales după secolul al Xi-lea, aşa cum Franz Dolger vrea să lase să se Înţeleagă, este o gre
şeală. În plus, odată cu Psellos, filosofia Începe să capete accente autonome, să se desprindă de teologia creştină şi chiar să devină adversara acesteia, aşa cum s-a întâmplat În două rânduri, În cazul lui Ioan Italos şi, mai tarziu, În a doua jumătate a secolului al XIV-lea şi prima jumătate a secolului al XV-lea, În cel al lui Georgios Gemistos Plethon (ca. 1355-1452).2
Că lucrurile stau aşa, o dovedeşte şi satira Timarion, databilă În secolul al Xi-lea sau În prima parte a secolului al Xii-lea, inspirată după Nekyomantia lui Lucian de Samosata (ca. 120-180), avand ca temă centrală
coborarea În Hades. O scenă ne atrage atenţia În mod special: Ioan Italos cere permisiunea lui Pitagora să se alăture cercului de filosofi, dar acesta refuză, pe motivul că Italos poartă „mantia galileenilor".3 Fireşte, există
doar o singură cale de a deveni filosof cu adevărat, şi anume să dezbrace haina aceasta. Ironia face că Italos fusese condamnat de Biserică tocmai pentru faptul de a se fi îndepărtat de Învăţătura ei şi nu pentru fidelitate faţă de ea. Cu alte cuvinte, păstrand tonul satirei, de a fi dezbrăcat această
mantie de galileean. În acelaşi spirit al criticii aduse creştinismului În 1 C. N. Constantinides, Higher Education in Byzantium in the Thirteenth and Early Fourteenth Centuries {1204-ca. 131 O}, Nicosia, 1982, p. · 51 şi 114; vezi În acest sens şi: Robert Browning, ,,The Patriarchal School at Constantinople in the Twelft Century", Byzantion, t. 32, (1962), 167-202; t. 33 (1963), 11-40.
2 Vasile Adrian Carabă, Pletho Apostata. Die Ablehnung des Christentums durch Georgios Gemistos Plethon und dessen Konversion zur griechischen Religion, Giessen, 2010, p. 27.
3 Pseudo-Lucian, Ttµapiwv, � m:pi -rwv 1ea-r' ainov na�T)µawJv, în: AdolfEllissen (ed.), Analekten der mittel- und neugriechischen Literatur, Leipzig, 1860,
