care s-au inspirat teologii apuseni În modul de redactare a textelor teologice, Sfântul Ioan este şi primul care dedică în mod special filosofiei un capitol, definind-o asemenea filosofilor greci antici, de care, fără doar şi poate, a fost in�uenţat. Şase sunt definiţiile filosofiei date de Sfântul Ioan Damaschinul în capitolul dedicat ei din lucrarea intitulată Dialectica sau Capete filosofice, prima parte din tratatul intitulat: Izvorul cunoştinţei:6
1 Hunger, op. cit., p. !-
2 Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Matei (PSB 23), trad. rom. pr. D.
Fecioru, Ed. Inst. Bibl. şi de Mis. al BOR, Bucureşti, 1994, p. 22.
3 Horn. in I Cor., 6. 3 (10.48A), apud W. H. Lampe, A Patristic Greek Lexicon, Oxford, 2004, p. 1483.
4 Omilii la Matei (PSB 23), pp. 643-644.
5 Eustathii Thessalonicensis, De emendanda vita monachica (CFHB/ 45), text grec şi trad. În lb. germană de Karin Metzler, Berlin-New York, 2006, p. 39 şi 49.
Vezi şi nota 98.
6 Dialectica sive Capita philosophica, llepi cpiiloaocpat;, 3. 2-27; vezi şi traducerea românească a părintelui Ioan lcă jr. sub titlul Capitole filozofice, apărută
1n anexa ediţiei româneşti a lucrării lui Andrew Louth, Ioan Damaschinul: Tradiţie şi originalitate În teologia bizantină, Deisis, Sibiu, 2010, pp. 448-449. În română
A fi filosof în Bizanţ
25
1) »filosofia este cunoaşterea lucrurilor care există (yvwOL<; -rwv ăv-rwv) ca atare, adică cunoaşterea naturii lucrurilor existente"; 2) »filosofia este cunoaşterea atât a lucrurilor dumnezeieşti, cât şi a celor omeneşti, adică, atât a celor văzute, cât şi nevăzute" (yvwOL<; 0dwv 'te Kai. av-SQW'ltLVWV 7tQayµa-rwv);
3) »filosofia este grija de moarte" (µeAE'CT] 0awhou), adică permanenta meditare la sfârşitul inerent, Înţelegerea sensului morţii sau acel "a avea gândul la moarte". Acest concept a avut Întotdeauna puternice rezonanţe monahale;1
4) »filosofia este dobândirea asemănării cu Dumnezeu" (6µoLWOL<; 0e4J). În ce constă această asemănare? Un prim răspuns este: În Înţelepciune, adică În adevărata cunoaştere a binelui; apoi În dreptate, În sensul de a judeca În mod nepărtinitor, corect; un ultim răspuns este: În sfinţenie, care este superioară dreptăţii şi bunătăţii, căci imperativul ei este de a face bine celor ce ne greşesc.
5) filosofia este principiul oricărei arte şi ştiinţe (-rexv11 -rexvwv Kai.
ema-rtjµT) ema'CT]µwv), deoarece acestea au fost inventate prin intermediul ei;2 formula aceasta, preluată de la Porfir, îi aparţine, de fapt, lui Aristotel.3
a mai apărut: Sf. Ioan Damaschinul, Expunerea exactă a credinţei ortodoxe sau Dogmatica; vezi: Sfântul Ioan Damaschin, Dogmatica, trad. rom. pr. D. Fecioru, Ed.
lnst. Bibl. şi de Mis. al BOR, Bucureşti, 2005.
1 Există, in opinia Sfântului Ioan, două tipuri de viaţă: una naturală, princare trăim ca atare, şi anume biologic, şi una voluntară, prin care, cu drag,suntem ataşaţi de această viaţă prezentă. Această viaţă implică iubirea de a trăi.
La fel şi moartea este de două feluri: una naturală, prin care sufletul se desprindede trup in mod firesc, şi una voluntară, prin care noi, dispreţuind viaţa aceastapământească, năzuim la cea viitoare. Dialect., 3, 5-12.
2 Preluând această formulă de la Sfântul Ioan Damaschinul, Eustatie de Tesalonic va numi la fel şi urcuşul duhovnicesc al monahului, recunoscând, altminteri, că este definiţia filosofiei. În consecinţă, este Eustathius de părere, cel care trăieşte in totală retragere, ducând o viaţă contemplativă, plăcută lui Dumnezeu, este filosof in adevăratul sens al cuvântului; Eustathii Thessalonicensis, De emendanda vita monachica, 142. 1-3, ed. cit., p. 161.
3 Metaph. A. 2.
26
VA S I L E A D R I A N C A R A B Ă
6) În sfârşit, filosofia este iubirea de Înţelepciune (cptA(a aocp(ac;), 1
dar, spune Sfântul Ioan, Înţelepciunea adevărată este Dumnezeu; aşadar, iubirea de Dumnezeu este adevărata filosofie.
Aceste şase definiţii, care îşi au rădăcinile În concepţiile lui Platon şi Aristotel, Ioan le datorează, În bună măsură, Şcolii Neoplatonice, În special lui Porfir.2 În Împărţirea filosofiei În speculativă şi practică, Sfântul Ioan Damaschinul urmează aceleiaşi şcoli şi ni se descoperă ca unul dintre fondatorii scolasticii bizantine.
A vând ca bază cele şase definiţii de mai sus ale filosofiei, lumea bizantină, Începând cu secolul al VIII-lea, Înţelege prin noţiunile de filosof şi filosofie două realităţi distincte, dar nu neapărat contradictorii: monahul/viaţa monahală şi cărturarul/ cultura. Numele de filosof dat monahului înglobează în sine toate definiţiile date de Ioan Damaschinul, cu excepţia celei de-a cincea. Aceasta din urmă, referindu-se la filosofie ca la ştiinţă, impune cel de-al doilea sens pentru filosof, de cărturar sau, folosind un termen la modă, de intelectual. Monahul poate fi filosof şi În sensul „profan" al cuvântului, dovadă În acest sens numărul mare de cărturari care îmbracă haina monahală. Este adevărat că În rândul monahismului bizantin exista Încă din secolul al !V-lea o anumită ostilitate faţă de cultura profană, şi În special faţă de filosofie, 3 dar aceasta Începe să se mai estompeze odată cu cărturarii monahi care, nu de puţine ori, critică o astfel de atitudine din partea monahilor ignoranţi.
1 Dialect., 3, 26.
2 Podskalsky, art. cit., p. 623; Berthold Altaner, Alfred Stuiber, Patrologie.
Leben, Schriften und Lehren der Kirchenvater, 9 Auflage, Herder: Freiburg, Basel, Viena, 1978, p. 526.
3 O intâmplare din secolul al Xi-lea, povestită de Mihail Psellos, ne edifică
cu privire la acest tip de adversitate. Filosofia era privită in general cu mari rezerve şi chiar critic de către monahi, dar cea a lui Platon provoca adevărate convulsii. Încercând Psellos să citească dintr-un text al lui Platon, monahii, convieţuitorii lui Psellos de la muntele Olimp din Bythinia, doar la auzirea numelui filosofului atenian au izbucnit intr-o violentă critică, numindu-l „satana cel elin"; vezi: Ch. Zervos, Un philosophe neoplatonicien du XI' siecle - Michel Psellos, Paris, 1919, p. 215.
