2 P.G., 94, 169 D; 537 B; 800.
3 Op. cit, 94, 836 B.
4 Op. cit., 94, 1076 CD.
5 Op. cit., 94, 860-861.
166
B A S I L E TATA K I S
fiinţă umană; dar fiindcă orice fiinţă umană este ataşată de fiinţă, existenţa sa nu este posibilă dacă nu işi are izvorul in Dumnezeu, care este fiinţa.1 Acest mod de a gândi este opusul celui al lui Aristotel pentru care nu exista decât o diferenţă de raţionament intre fiinţă şi existenţă. Pentru Ioan Damaschinul, şi pentru creştinism in general, există o prăpastie intre ele. Dumnezeu fiind fiinţa unică, este firesc in mod necesar ca toate creaturile ce posedă fiinţa să fie efectele sale. Se aşază astfel la rădăcina fiinţelor forma cu cea mai pronunţată dimensiune universală din câte există.
Cât despre credinţa sa 1n existenţa şi in unitatea lui Dumnezeu, ca un adevărat scolastic ce este, Ioan Damaschinul incearcă
să o demonstreze. Argumentele lui sunt luate fie din atributele lui Dumnezeu, ca perfecţiunea şi imensitatea sa, fie din guvernarea şi ordinea lumii, sau din principiul metafizic după care unitatea este anterioară pluralităţii. 2 Toate dovezile merg de la efect la cauză, gen de demonstraţie de care s-au folosit mult Aristotel şi stoicii şi care ne permite să susţinem existenţa unui lucru fără a cunoaşte nimic despre el, doar cu excepţia că el produce un efect anume.
Este procedeul cel mai uzual şi in ştiinţa actuală. Fiinţele, zice Ioan Damaschinul, sunt fie create, fie necreate; primele sunt supuse schimbărilor, celelalte nu; ca atare, 1n mod necesar
.
fiintele
. schim-
bătoare sunt create de o fiinţă necreată şi neschimbătoare care este Dumnezeu. Acelaşi procedeu este folosit şi 1n argumentul privind stăpânirea lui Dumnezeu, şi in cel al ordinii care domneşte in lume,3 care a fost reluat de T orna d' Aquino. 4 Al patrulea argument, imprumutat de la Aristotel, este cel al primului motor nemişcat, care mişcă universul prin nemişcarea sa.5 Ioan Damaschinul foloseşte acest argument pentru a demonstra că
divinul, deşi incomprehensibil, este in mod necesar imobil şi 1 Op. cit., 94, 856 A.
44 P. G., 94, 793-798.
45 Op. cit., 94, 796-798.
4 5 Summa contra gentiles, I, cap. XIII şi Summa 1heologica, I, 2 şi art. 3.
4 5 P. G., 94, 800 A.
S e c o l e l e al VII I - l e a , a l IX-iea ş i al X-l e a 167
necorporal. Este important de remarcat faptul că Ioan Damaschinul îşi ia din acest argument concluziile contra lui Aristotel, care vede În cer ceva ce ar fi corpul lui Dumnezeu. Or, acest al cincilea corp se mişcă, zice Damaschinul, deci el este mişcat de un altul; el nu poate fi, ca atare, prima cauză, el nu este decât un efect, o creatură.
După ce a dovedit existenţa lui Dumnezeu, îi mai rămâne de demonstrat că Dumnezeu este În mod obligatoriu unul. Oricine ar accepta mai mulţi, spune el, ar admite dumnezei imperfecţi.
Perfecţiunea implică un Dumnezeu; În plus, conchide el, este o necesitate naturală ca unitatea să fie anterioară diadei,1 iar această
unitate, În mod natural, nu este altceva decât Dumnezeu.
Aşa fiind Dumnezeu, cum procedează el la creaţie? Actul
creator este În Dumnezeu În Întregime liber.2 Dumnezeu creează
gândind, iar ceea ce gândeşte este concretizat ca realizare pe care Cuvântul o completează şi pe care o finalizează Duhul. 3 Dacă
Dumnezeul creştinilor este unul, el nu este singur - singurătatea este un lucru apăsător4 -, actul creator este Împlinit de cele trei ipostasuri ale Treimii. Un alt izvor de inspiraţie îl va face pe Ioan Damaschinul, cum vom vedea mai departe, să vadă creaţia ca o emanaţie, pe care el o va numi energie divină pentru a o Încorpora mai uşor În concepţia tradiţională despre creaţie.
Iubirea lui Dumnezeu pentru om duce În mod necesar la iubirea omului faţă de sine Însuşi şi la datoria de a nu le permite ereticilor să-l priveze de mântuirea sa. Această dragoste faţă de sine şi faţă de mântuirea sa, plină de optimism, explică, În mare măsură, fanatismul şi inflexibilitatea apărătorilor credinţei, inclusiv a lui Ioan Damaschinul, al cărui optimism îl vom urmări În câteva chestiuni esenţiale, raportându-se la om.
1 Op. cit., 94, 800-801, cap. V.
2 P. G., 94, 812-813.
3 Op. cit., 94, 1865 A.
4 Op. cit., 94, 805 C.
