lumea pacientului, trebuie să-i şi ajutaţi pe pacienţi să-şi dezvolte propria empatie faţă de ceilalţi.
O strategie eficientă este să întrebaţi: „Cum crezi că mă fac să mă simt comentariile tale?” În acest fel, am avut grijă să-i transmit lui Naomi faptul că
vorbele ei au consecinţe. Primul ei răspuns, rezultat al furiei, a fost: „ai căutat-o”; dar apoi, când s-a mai gândit la ceea ce spusese, a fost tulburată de tonul şi de comentariile ei violente. Jenată că dăduse naştere unor sentimente negative în mine, se temea că pusese în pericol spaţiul securizat al terapiei.
Dezvăluirea de sine a psihoterapeutului
Psihoterapeuţii ar trebuie să se dezvăluie pe ei înşişi, aşa cum am încercat eu cu Naomi. Dezvăluirea de sine a psihoterapeutului este un domeniu complex şi controversat. Cele câteva sugestii pe care le fac psihoterapeuţilor sunt la fel de neliniştitoare ca şi solicitarea mea de a se deschide mai mult către pacient. Le dă
fiori. Se simt ameninţaţi că pacientul le-ar putea invada viaţa personală. O să
discut fiecare dintre aceste obiecţii în detaliu, dar am să încep prin a afirma că nu sugerez că psihoterapeuţii ar trebui să se dezvăluie la întâmplare: ar trebui să se deschidă numai în momentul în care această deschidere este valoroasă pentru pacient.
Amintiţi-vă că deschiderea psihoterapeutului nu este unidimensională.
Exemplul despre Naomi are în centru dezvăluirea psihoterapeutului în contextul lui aici-şi-acum. Dar, pe lângă aceasta, mai există încă două dezvăluiri pe care le poate face: dezvăluirea mecanismului terapiei şi dezvăluiri legate de viaţa personală, trecută sau prezentă.
Dezvăluirea mecanismului terapiei
Este necesar să dezvăluim de o manieră deschisă şi transparentă modul în care ajută terapia? Marele Inchizitor al lui Dostoievski crede că umanitatea îşi doreşte
„magie, mister şi autoritate.” Într-adevăr, vindecătorii din vechime şi figurile religioase satisfăceau din plin aceste nevoi. Şamanii erau maeştri ai magiei şi ai misterului. Generaţiile anterioare de medici se împodobeau în halate albe şi lungi, adoptau o atitudine atotştiutoare şi-şi uimeau pacienţii cu reţete impresionante scrise în latină. În perioada recentă, psihoterapeuţii au continuat – cu reticenţa lor, cu interpretările aşa-zis profunde, cu diplomele şi fotografiile diverşilor profesori şi guru aliniate pe pereţii birourilor – să-şi ţină clienţii la distanţă.
Chiar şi astăzi, unii psihoterapeuţi le oferă pacienţilor numai o descriere schematică a felului în care funcţionează terapia pentru că sunt adepţi ai teoriei lui Freud conform căreia ambiguitatea şi opacitatea psihoterapeutului încurajează
formarea transferului. Freud considera transferul important pentru că o
investigaţie asupra transferului aduce informaţii preţioase despre lumea interioară
a pacientului şi despre experienţa primilor ani de viaţă.
Cred, totuşi, că psihoterapeutul are totul de câştigat şi nimic de pierdut fiind complet transparent în ceea ce priveşte procesul terapiei. Cercetarea extensivă
atât a cazurilor individuale, cât şi a celor de grup, a arătat că psihoterapeuţii care-şi pregătesc în amănunt pacienţii pentru terapie obţin rezultate mult mai bune.
Cât despre transfer, acesta e un organism rezistent, care va creşte puternic şi în plină lumină.
Aşa că, personal, sunt transparent în ceea ce priveşte mecanismul terapiei. Le spun pacienţilor cum funcţionează terapia, le descriu atât rolul meu în acest proces, cât şi, cel mai important, ce pot face ei ca să îmbunătăţească procesul terapeutic. Dacă mi se pare util, nu am nicio ezitare să recomand chiar publicaţii despre psihoterapie.
Clarific necesitatea concentrării asupra contextului aici-şi-acum şi, chiar la prima şedinţă, îl întreb pe pacient cum ne descurcăm. Pun întrebări ca: „Ce aşteptări ai de la mine? Îndeplinesc sau nu aceste aşteptări? Suntem pe drumul cel bun? Ai sentimente legate de mine pe care crezi că ar trebui să le explorăm?”
După ce pun aceste întrebări adaug ceva de genul acesta: „Vei vedea că
procedez adesea aşa. Pun întrebări legate de aici-şi-acum deoarece cred că
explorarea relaţiei noastre ne va oferi informaţii preţioase şi corecte. Îmi poţi povesti despre relaţiile cu prietenii, cu şeful, cu soţul/ soţia ta, dar în aceste cazuri există întotdeauna o limitare – nu-i cunosc, şi tu nu poţi oferi decât informaţii ce reflectă punctul tău de vedere. Toţi facem aşa, nu ne putem abţine. Dar ce se întâmplă aici, în acest birou poate fi creditat pentru că amândoi avem experienţa directă a acelei informaţii şi putem lucra plecând de la ea.” Toţi pacienţii mei au înţeles această explicaţie şi au acceptat-o.
Dezvăluirea vieţii personale a psihoterapeutului
E de ajuns să întredeschizi uşa vieţii personale, şi pacienţii vor vrea mai mult, se tem unii psihoterapeuţi. „Cât de fericit eşti? Cum merge căsnicia ta? Dar viaţa socială? Dar viaţa sexuală?”
Am constatat în urma experienţei, că aceasta este o falsă problemă. Deşi îmi încurajez pacienţii să pună întrebări, niciun pacient nu a insistat vreodată să afle detalii stânjenitor de intime despre viaţa mea. Dacă s-ar întâmpla aşa ceva, aş
răspunde îndreptându-mi atenţia asupra procesului; adică, aş încerca să aflu motivaţia pacientului de a mă presa şi de a mă pune într-o postură delicată. Din nou, subliniez pentru psihoterapeuţi, dezvăluiţi-vă când acest lucru ajută terapia, nu din cauza presiunii pacientului sau a propriilor nevoi şi reguli.
Indiferent cât de mult ar contribui o astfel de dezvăluire la eficientizarea terapiei, este un act complex, aşa cum reiese din relatarea unei şedinţe cu James, bărbatul în vârstă de patruzeci şi şase de ani descris în Capitolul 3, cel căruia îi murise fratele într-un accident rutier, pe vremea când el avea şaisprezece ani.
JAMES PUNE o ÎNTREBARE DELICATĂ. Cu toate că două dintre valorile fundamentale în care cred ca psihoterapeut sunt toleranţa şi acceptarea necondiţionată, am totuşi prejudecăţile mele. „Oaia neagră” sunt pentru mine credinţele bizare: vindecarea aurei, guru semizeificaţi, vindecătorii cu mâna, profeţii, pretenţiile de vindecare nedemonstrate ale unor nutriţionişti, aromaterapia, homeopatia, şi alte idei caraghioase cum ar fi călătoriile astrale, puterea vindecătoare a cristalelor, miracolele religioase, îngerii, feng shui-ul, comunicarea astrală, vizionarismul, levitaţia, psihokinezia, fenomenele poltergeist, terapia reîncarnării, OZN-urile şi teoriile conform cărora extratereştrii au fost modele pentru civilizaţiile vechi, au lăsat urme ciudate în câmpuri de grâu şi au construit piramidele din Egipt.
Cu toate acestea, întotdeauna am crezut că sunt capabil să-mi las prejudecăţile deoparte şi să lucrez cu oricine indiferent de convingerile lui. Dar în ziua în care James, cu pasiunea sa ferventă pentru paranormal, a intrat în biroul meu, am ştiut că neutralitatea mea terapeutică va fi pusă la grea încercare.
Deşi James nu venise la terapie din cauza convingerilor lui paranormale, ceva legat de asta ieşea la iveală în fiecare şedinţă. Gândiţi-vă la munca noastră asupra acestui vis:
Zbor prin aer. Îl vizitez pe tata în Mexico City, planez pe deasupra oraşului şi mă
uit pe fereastra dormitorului său. Îl văd plângând şi ştiu, fără să îl întreb, că plângedin cauza mea, pentru că m-a abandonat când eram copil. Apoi mă trezesc încimitirul din Guadalajara, unde este îngropat fratele meu. Nu ştiu de ce, mă sun pepropriul telefon mobil şi aud mesajul înregistrat de mine, „Sunt James G… Sufăr. Vă
rog, trimiteţi ajutoare.”
Discutând acest vis, James a vorbit cu amărăciune despre tatăl său care îşi abandonase familia când James era copil. Nici nu ştia dacă mai este în viaţă, ultimul lucru pe care-l auzise despre el era că locuia undeva în Mexico City. James nu-şi amintea să fi auzit măcar o dată un cuvânt tandru sau să fi primit un cadou de la tatăl lui.
„Deci – am spus, după ce am discutat visul vreme de câteva minute – visul pare să exprime speranţa de a primi ceva de la tatăl tău, un semn cât de mic că se gândeşte la tine, că are remuşcări că n-a putut fi un tată mai bun.”
„Iar acel mesaj pe telefon, cerând ajutor, am continuat. Ce mă uimeşte este că
ai vorbit adesea despre dificultatea ta de a cere ajutor. De fapt, ai spus chiar săptămâna trecută că sunt singura persoană căreia i-ai cerut în mod explicit ajutorul. Dar în vis eşti mai deschis în legătură cu asta. Crezi că visul ilustrează o schimbare? Spune oare ceva despre noi doi? Poate este o paralelă între ceea ce obţii sau vrei de la mine şi lucrurile pe care ai tânjit să le primeşti de la tatăl tău?
Iar apoi, în vis, vizitezi mormântul fratelui tău. Ce părere ai despre asta? Crezi că
