52.8
D.H. Lauirtin 0
2,7 Da, aşa este, aşa este (germ.).
le-ar fi teamă să păşească. Dar în fond, proştii trebuie toleraţi, chiar dacă nu e plăcut2,s. 1 Dar şi Ursula era insistentă.
i— In ceea ce priveşte lumea artei şi lumea
reală,- răspunse ea, trebuie să le separaţi pentru
că nu puteţi suporta propria voastră imagine. Nu jjfemei îndrăgostite 529
puteţi suporta să vedeţi cât de convenţionali, rigizi sunteţi şi câtă
brutalitate se ascunde în'voi, aşa că
spuneţi: ”este lumea artei’1’. Lumea artei este doar adevărul despre lumea reală, asta-i tot' '— dar sunteţi mult prea orbi ca,să Vedeţi asta.
Era albă şi tremura furioasă. Gudrun şi Loerke
stăteau ţepeni, plini de dispreţ. Şi Gerald, care
apăruse la începutul discuţiei, stătea şi o privea
total dezaprobator şi contrariat. Era de părere că e lipsită de demnitate, că arunca un fel de
vulgaritate asuprâ ezoterismului care îi acordă
omului cea mai înaltă distincţie. îşi uni forţele cu ceilalţi doi. Toţi trei voiau ca ea să plece. Dar ea continua să stea acolo în tăcere, cu sufletul înlăcrimat, zvâc- nindu-i violent, iar degetele-i frământau batista.
Ceilalţi păstrau o tăcere mormântală, aşteptând ca manifestarea impertinenţă a Ursulei să treacă.
Apoi Gudrun întrebă' cu o Voce care era destul de calmă şi indiferentă, ca şi cum ar fi reluat o conversaţie uzuală:
— Fata era model?. .
— Nein, iţe war kein Modell. Sic war eine kleim Malschiilerin137.
O studentă la arte plasticei răspunse Gudrun. I
Iar acum situaţia deveni clară. Şi-o imagina pe
studenta la arte plastice, neformată şi de o 530 D.H. Lawrerii v nesăbuinţă periculoasă, prea tânără, cu părul ei
drept bălai, tăiat scurt, atâmându-i chiar deasupra gâtului, unde făcea o buclă spre interior, pentru'fâă ira prea bogat; iar Loerke,
binecunoscutul maestru al sculpturii şi
fata, probabil bine crescută şi de familie bună,
având imprdsia cft e deosebită dacă-i e amantă.
O, cât de bine cunoştea vulgari^ tatea comună a tuturor acestor lucruri!
Dresda, Paris, Londra, ce mai conta? Ştia asta,.
IPSfi Acum? unde este? întrebă Ursula.
137 Nu, nu era model, era studentă la arte plastice (germ.).
Loerke ridică din umeri, ca să-şi arate totala
ignoranţă şl indiferenţă*
Au trecut deja şase ani de atunci; trebuie că are douăzeci şi trei de ani, nu mai e bună de nimic.
Gerald luă poza şi se uită la ea. Şi pe el îl atrăgea.
Văzu scris pe piedestal „Lady Godiva”. — Dar asta nu e Lady Godiva,; spuse el zâmbind amuzat. Era o femeie între două vârste, soţia vreunui conte care-şi înfăşură trupul în părul ei lung. .
5; Â la Maud Allan??, spuse şi Gudrun cu o grimasă ironică.!
— De ce Maud Allan? replică el. Nu-i aşa cum am jjfemei îndrăgostite 531 spus eu?'
întotdeauna am crezut cătaşa era legenda.
— Da, dragă Gerald, sunt foarte convinsă că ai înţeles perfect' legenda.
Râdea de el, cu un uşor dispreţ mângâietor şi ironic, s — Ga să fiu sincer, mai degrabă aş vedea femeia decât păr-tlll râse şi el. — Da, cum să nu! îl ironiza Gudrun.
Ursula se ridică şi plecă, lăsându-i pe cei trei împreună.
Gudrun luă tabloul de la Gerald şi stătu . să-l priveasdl îndeaproape.
— Desigur, spuse ea, întorcându-se ca să1! tachineze acumf pe Loerke, ai înţeles-o pe miea dumitale M alschiil'erin. j
El ridică din sprâncene şi din umeri cu o mişcate a unui om| mulţumit.
— Fetiţa? întrebă Gerald, arătând spre imagine.
Gudrun stătea cu tabloul în poală. Privi în sus, spre Gerald, uitându-se direct în ochii lui, aşa încât el părea să fie orbit.
— Nu-i aşa că a înţeles-o? i se adresă ea lui Gerald, cu un ton jucăuş, uşor batjocoritor şi plin de umor. Nu trebuie decât să te uiţi la picioare, nu-i aşa că sunt drăguţe şi delicate, o, sunt cu adevărat minunate, chiar aşa sunt.
Ea îşi ridică ochii încet, cu o privire înfierbântată, care arunca flăcări înspre Loerke. Sufletul lui era plin de de recunoaşterea ei fierbinte, părând mai încrezut şi mai arogant.
Gerald se uită la picioarele mici sculptate. Erau întoarse către aceeaşi parte, pe jumătate acoperindu-se unul pe celălalt cu o timiditate şi teamă
