plină de duioşie. Le privi mult timp, fascinat. Apoi, cu oarecare durere, lăsă tabloul deoparte. Se simţea plin de goliciune.

— Cum o chema? îl întrebă Gudrun pe Loerke.

— Annette von Weck, răspunse Loerke melancolic. Ja, sie war hiibsch 138 . Era drăguţă, dar obositoare. Era o prostuţă — nu stătea locului nici măcar un minut — până nu-i trăgeam o palmă de-o făceam să plângă — abia atunci dacă şedea liniştită vreo cinci minute.

138 Da, era drăguţă (germ.).

Se gândea la operă, la creaţia lui, cel mai important lucru pentru el.

— Chiar ai pălmuit-o? întrebă Gudrun, cu răceală.

El se uită din nou la ea, citindu-i provocarea în privire.

— Da, spuse el, cu nonşalanţă, mai tare decât am bătut pe cineva vreodată.

Trebuia, am fost nevoit — numai aşa puteam să-mi termin lucrarea.

Gudrun îl urmări cu ochi mari, întunecaţi câteva clipe. Părea că îi pune în balanţă chiar sufletul. Apoi privi în jos, tăcută.

— Atunci de ce ţi-ai ales o Godivă atât de tânără? întrebă Gerald. Pe lângă

asta, e aşa de mică pe cal — nu e suficient de mare pentru el — e aşa o copilă.

Chipul lui Loerke fu cuprins de un spasm ciudat.

532

D.H. Lawrerii v

î:fc>W Da, zise el, nu-mi place când sunt mai

mari, sau mai tn vârstă. Atunci sunt frumoase, la şaisprezece,

şaptesprezece, optsprezece ani&- după asta nu-mi mai sunt de folos. :.

Urmă o tăcere de o clipă.

-— De ce nu? întrebă Gerald.

Loerke ridică din umeri, liifesş Nu mi se pâr 533-

D.i I. Lawretui

interesante şau frumoase, nu-mi mai sunt de folos pentru creaţia mea.

— Vreisă spui că o femeie nu mai e frumoasă după douăzeci! de ani? întrebă

Gerald.

— Pentru mine, nu. înainte de douăzeci de ani sunt micuţe, proaspete, delicate şi uşoare. După aceea poate să fie cum îi place, pentru mine nu mai repezintă nimic. Venus din Milo^je o burgheză, aşa cum sunt toate.

—r- Şi deci nu te mai interesează femeile după vârsta de douăzeci de ani? întrebă Gerald.

.7 — Mie <nu-mi folosesc -la nimic, nu sunt bune pentru opera mea, repetă Loerke impacientat. Nu le mai consider frumoase.*

— Eşti un epicureah, spuse Gerald cu un râs uşor sareasri*

— Dar bărbaţii? întrebă brusc Gudrun.

-1— Da, ei sunt buni la toate vârstele, răspunse Loerke. Un bărbat trebuie să fie impunător şi puternic, fie că e tânăr sau bătrân, asta nu contează, are de partea lui volumul, o masivitate

— şi o formă stupidă.

Ursula ieşi afară singură în întinderea de zăpadă pură şi proaspătă. Dar albeaţa orbitoare părea că

o chinuie până la durere, simţea că frigul îi 534 D.H. Lawrence înăbuşă lent sufletul. Capul parcă ţera ameţit şi amorţit.

Brusc îşi dori să plece. Ideea îi veni subit, anume că ar putea pleca într-o altă lume şi asta era ca un miracol. Se simţea atât de osândită aici înconjurată de zăpada eternă, de parcă nu măi exista nimic dincolo de ea.

Acum, brusc, ca prin miracol, îşi aminti că departe, dincolo, sub ea, se întindea pământul negru şi roditor, că înspre sud erau petice de pământ cu portocali şi chiparoşi, cu măslini

înverziţi, că stejarii îşi înălţau minunatele lor

coroane stufoase umbrind cerul albastru. Minunea minunilor! Această

lume perfect tăcută, îngheţată a piscurilor muntoase nu era universală! Ai putea să o părăseşti şi să uiţi de ea. Ai putea să pleci.

Voia ca acest miracol să se realizeze imediat. In acel moment dorea să

scape de întinderea aceea de zăpadă şi de vârfurile munţilor teribili, statici, clădiţi din gheaţă. Voia să vadă pământul negru, să-i miroasă

fecunditatea, să vadă vegetaţia răbdătoare ascunsă sub zăpadă, să simtă

razele soarelui răspunzând la chemarea mugurilor.

Se întoarse bucuroasă în casă, plină de speranţă. Birkin citea, în pat.

— Rupert, îi spuse ea, dând buzna peste el. Vreau să plec.

El îşi ridică privirea

încet spre ea. — Da?

răspunse el blând.

Ea se aşeză lângă el şi-i înconjură gâtul cu braţele. Faptul că era aşa de puţin surprins o uimea.

— Tu nu vrei? îl întrebă ea, tulburată.