cu un lavoar din fier — sau mai degrabă impresia pe care o lăsau era că
tânărul se uita speriat şi mirat, ta un prizonier, la piesa aceea abominabilă, în timp ce femeia sa târguia.
— Am cumpărat un scaun, spuse Ursula şi nu-1 vrem. Nu-l vreţi dumneavoastră? Ne-am bucura dacă l-aţi accepta.
Tinerii se uitară la ea, fără să le vină a crede că Ursula li se adresa lor.
— II doriţi? repetă Ursula. E chiar foarte drăguţ, dar.. .dar..., şi aici zâmbi cam derutată.
Tinerii nu făceau decât să se uite fix la ea şi să-şi arunce priviri cu subînţeles unul altuia, ca să se pună de acord. Bărbatul avea un fel ciudat de a rămâne ascuns, de parcă s-ar fi putut face nevăzut ca un şoarece.
— Voiam să vi-1 dăm dumneavoastră, explică Ursula, acum fiind derutată
şi temându-se de ei.
Era atrasă de tânăr, o fiinţă liniştită, fără griji, aproape că nu-1 puteai numi bărbat, o fiinţă care e produsul vieţii citadine, ciudat de autohton şi de desăvârşit într-un fel, aruncând priviri furişe, agil şi subtil. Genele negre, lungi şi delicate, îi cădeau peste ochii care nu arătau nici un fel de grijă, ci doar un singur lucru îngrozitor: o fire introvertită; erau sticloşi şi întunecaţi. Sprâncenele negre, ca şi întreaga sa constituţie, erau fin trasate.
Ar fi un amant îngrozitor şi minunat pentru o femeie, cu o înfăţişare atât de încântătoare. Picioarele minunat de delicate şi agile se conturau sub pantalonii fără nici o formă; avea ceva din fineţea şi nemişcarea unui şobolan tăcut, cu ochi întunecaţi şi blană mătăsoasă.
Ursula îl percepu cu o senzaţie fină, de atracţie. Femeia voinică se uita fix la ea, jignitor. Ursula uită de el.
— Nu vreţi să luaţi scaunul? întrebă ea.
Bărbatul îi aruncă o privire piezişă ca şi când ar fi măsurat-o, totuşi abia perceptibilă şi aproape insolentă. Femeia se aduna. I Avea ceva din plenitudinea unei precupeţe. Nu ştia ce urmăreşte ijrsula, aşa că era atentă şi ostilă. Birkin se apropie zâmbind tfiutăcios, văzând că Ursula
era atât de neajutorată şi înfricoşată. j — Ce s-a întâmplat? întrebă el, zâmbind.
L îşi îngustă ochii uşor şi avea acelaşi aer tipic de mister ironic pure făcea parte din conduita celor doi orăşeni. Bărbatul îşi «plecă puţin capul într-o parte arătând spre Ursula şi spuse cu o Cildură ciudată, prietenoasă şi batjocoritoare: I — Ce vrea, eh?
■ Un zâmbet ciudat îi încreţi
buzele. I Birkin îi aruncă o privire
pe sub pleoapele coborâte ironic.
I ■— Să vă dea un scaun, acela cu eticheta pe el, spuse el, anltându-i-l.
I, Bărbatul se uită la obiectul indicat. Intre cei doi bărbaţi exista || ciudată
ostilitate şi o înţelegere tipic masculină ieşită din l [parele oricărei reguli.
I — De ce vrea să ni-1 dea nouă, şefule? întrebă el, pe un ton rxtrem de familiar care o jigni pe Ursula. ft. — M-am gândit că laţi vrea. E un scaun drăguţ. L-am < umpărat, dar nu-1 vrem.
I)— Nu-i nevoie să-l luaţi, nu vă speriaţi, spuse Birkin, cu un ■âmbet crispat.
[ Bărbatul îi aruncă o privire pe jumătate ostilă, pe jumătate ' recunoscătoare.
K — De ce nu vreţi să-l luaţi pentru dumneavoastră dacă locma’ l-aţi cumpărat? întrebă femeia, obraznic. Nu-i destul de hun, acu’ că v-aţi uitat la el? Vi-i frică să n-aibă ceva, sunt sigură.
IO privea pe Ursula admirativ, dar cu oarecare dispreţ.
I— Nu m-am gândit deloc la asta, zise Birkin. Lemnul e prea lubţire peste tot.
K — Să vă explic, zise Ursula, cu chipul luminos şi mulţumit. Suntem pe punctul de a ne căsători şi ne-am gândit să ne cumpărăm nişte lucruri.
Apoi tocmai acum ne-am hotărâfasă nu mai luăm mobilă şi să plecăm în străinătate, j Orăşeanca bine făcută, uşor rumenă în obraji, se uită la chipul fin al celeilalte femei, măsurând-o. Se cântăriră din priviri
una pe cealaltă. Tânărul stătea deoparte cu chipul inexpresiv I static, cu linia subţire a mustăţii negre desenată ciudat di sugestiv deasupra gurii cam mari şi închise. Era impasibil, absefljt, ca o prezenţă întunecată şi insinuantă, de joasă speţă.
—E bine când eşti cineva, spuse orăşeanca, întorcându-fi către bărbatul ei.
Acesta nu o privi, dar zâmbi cu partea inferioară a feţei, lăsându-şi capul într-o parte cu un gest ciudat de aprobare Ochii săi erau ficşi, întunecaţi.
—Tre’ să dai ceva parale când te răzgândeşti, spuse el, cu un neaşteptat accent dialectal.
— Doar zece şilingi de data asta, spuse Birkin.
Bărbatul se uită în sus la el cu o grimasă fugitivă, nesigură. 1
—Ii ieftin la juma’ de liră, şefule, zise el. Nu-i ca atunci câna te divorţezi.
— încă nu suntem căsătoriţi, spuse Birkin.
—Nu, nici noi nu suntem, spuse tânăra cu voce tare. Dar Q să ne căsătorim sâmbătă.
Se uită din nou la tânăr cu o privire hotărâtă, protectoarei] semeaţă, dar blândă în acelaşi timp. El rânji plictisit, întorcâfi-i du-şi capul. Femeia îl câştigase drept bărbat, dar, Doamne, lui nu-i păsa câtuşi de puţin! Avea o mândrie ciudată, ascunsă, şi o onestitate pe care nu o manifesta în mod vădit.
— Vă urez noroc, spuse Birkin.
