Şi se aşeză pe scaun. Era clar că venise ca să mai aibă o ultimă I conversaţie.

Ursula, fără să ştie ce voia, aştepta în tăcere.

—Ursula, începu Gudrun pe un ton destul de sceptic, tu crezi | că plecarea ta e definitivă, că nu mai e cale de întoarcere?

—O, ne vom întoarce, spuse Ursula. Nu e o problemă să călătoreşti cu trenul.

—Da, ştiu. Dar din punct de vedere spirital, ca să zic aşa, tu te | desparţi de noi toţi?

Ursula se îhfioră.

—Nu ştiu câtuşi de puţin ce se va întâmpla, zise ea. Nu ştiufl decât că

plecăm undeva.

Gudrun aşteptă.

— Şi te bucuri? o întrebă ea.

Ursula reflectă un moment.

— Cred că mă bucur tare mult, răspunse ea.

Dar Gudrun urmărea pe chipul surorii ei strălucirea inconştientă mai degrabă decât tonul nesigur al vocii ei.

— Dar nu crezi că ai să-ţi doreşti să reînnozi vechile legături cu lumea asta

— cu tata şi cu noi ceilalţi, şi cu tot ceea ce înseamnă Anglia şi lumea intelectuală — nu crezi că ai să ai nevoie de asta, pentru a crea o lume a ta?

Ursula tăcea, încercând să-şi imagineze.

— Eu cred, spuse ea într-un final, fără să vrea, că Rupert are dreptate —

fiecare îşi doreşte un nou spaţiu în care să locuiască, simte nevoia de a se debarasa de cel vechi.

Gudrun o urmărea pe sora ei cu un chip impasibil şi n-o scăpa din priviri.

<

—- Avem nevoie de un nou spaţiu în care să locuim, sunt perfect de acord, spuse ea. Dar cred că o lume nouă se dezvoltă separat de cea existentă şi că a te izola împreună cu o altă persoană nu înseamnă câtuşi de puţin a descoperi o lume nouă, ci doar să te cufunzi în propriile iluzii.

Ursula privi afară pe fereastră. In sinea ei se frământa şi era înspăimântată.

Ii era întotdeauna teamă de cuvinte, pentru că ştia că simpla putere a cuvintelor ar putea să o facă să creadă ceea ce nu credea de fapt.

— Poate, spuse ea, pe jumătate neîncrezătoare în ea însăşi şi în toată

lumea. Dar, adăugă ea, cred că nu poţi avea nimic nou atâta vreme cât încă

te agăţi de ceva vechi înţelegi ce vreau să spun? Chiar şi lupta împotriva vechiului e o dovadă că încă îi mai aparţii. Ştiu, eşti tentat să te rupi de lume, să lupţi împotriva ei. Dar atunci nu merită.

Gudrun medita la ea însăşi.

— Da, zise ea. Intr-un fel faci parte din acea lume dacă trăieşti în ea. Dar nu e oare o iluzie să crezi că te poţi rupe de ea? La urma urmelor, o căsuţă

în Abruzzi141 sau oriunde o fi nu reprezintă o lume nouă. Nu, singurul lucru pe care îl poţi face este să rămâi în acea lume până la capăt.

Ursula îşi întoarse privirea. Ii era aşa de teamă de discuţii în contradictoriu.

— Dar poate exista şi altceva, nu? întrebă ea. Omul o poate explora cu ochii sufletului, cu mult înainte să o vadă în realitate. Şi atunci, după ce ai văzut-o cu ochii minţii, nu mai poţi fi acelaşi.

— Oare poţi vedea cu ochii minţii? întrebă Gudrun. Dacă vrei să spui că

poţi vedea sfârşitul şi ceea ce se va întâmpla, nu sunt de acord. Nu pot fi de acord. Şi, oricum, nu poţi să-ţi iei zborul pur şi simplu spre o nouă planetă, pentru că ai impresia că poţi prevedea sfârşitul celei de aici. Ursula se îndreptă brusc.

/-— Da, aşa e, se ştie. Nu mai ai nici o legătură aici.

Ai un fel d§ al doilea eu care aparţine unei planete noi, nu acesteia;, Trebuie să-ţi iei. zborul.

Gudrun se gândi câteva momente. Apoi un

zâmbet plin de ironie, aproape dispreţuitor, îi învălui chipul.

— Şi ce se va întâmpla când te vei pomeni în m D.H- Lawr&h spaţiu? exclami»

ea în bătaie de joc. La urma urmelor, marile idei ale lumii suntila fel acolo.

Tu, mai mult ca oricine, nu poţi scăpa de faptul că dragostei, de exemplu, este lucrul suprem, în spaţiu la fel ca şi pe pămâpi^B

> — Nu, spuse Ursula, nu este. Dragostea e prea umană g| infl« mă. Eu cred în ceva extrauman,

din care dragostea nu este decât o părticică. Cred că ceea ce trebuie să

îndeplinim apare din

rtecunos^ cut şi este ceva cu mult superior dragostei. Nu-i doar

omenesejM

Gudrun o privi pe Ursula cu ochi ficşi, cântărind-

o. O admira şi, în acelaşi timp,, o dispreţuia atât de

mult pe sora ei. Apoi.subit, îşi feri chipul, spunând rece,, pe un ton ostil;

— Ei bine, eu încă mă mulţumesc cu dragostea.

„Pentru că n-ai iubit niciodată, de aceea nu poţi depăşi iubirea”, îşi spuse Ursula în sinea ei. .