rămână neatinsă. Dar, foarte curând, el începu să nu mai ţină cont de tactica ei feminină, îşi pierdu respectul faţă de capriciile şi intimităţile ei şi începu să-şi exercite propria voinţă orbeşte, fără să cedeze în faţa ei.

Deja se instalase un conflict vital între ei, care îi înspăimânta pe amândoi.

Dar el era singur, pe câtă vreme ea începuse deja să caute ajutor în afară.

După ce Ursula plecă, Gudrun simţi că propria ei existenţă devenise goală şi era redusă la lucruri elementare. Merse şi se ghemui singură în dormitorul ei, privind afară pe fereastră la stelele mari şi strălucitoare. In faţă. se întindea umbra slabă a unui pisc muntos. Acesta era piscul central.

Avea senzaţia stranie şi de necontestat că se afla urcată chiar în inima întregii existenţe şi că dincolo de asta nu mai există o altă realitate*;.

Deodată Gerald deschise uşa. Ştia că nu va trece mult până va apare.

Rareori stătea singură,, căci el apăsa asupra ei ca un îngheţ, ucigând-o.

-— Stai singură pe întuneric? întrebă el.

Şi ea îşi dădea, seama după vocea pe care o avea că ura, îi displăcea această

izolare pe care ea o conturase în jurul ei. Totuşi, sim- ţindu-1 că stă nemişcat, ea se comportă cu bunăvoinţă faţă de el.

— Vrei şă aprinzi lumânarea? întrebă ea.

El nu răspunse, ci veni şi se aşeză în spatele ei, în întuneric.

— Uite steaua aceea minunată, acolo sus,

zise ea. Ştii cum se numeşte? El se ghemui

lângă ea, ca să privească prin fereastra

joasă.

— Nu, spuse el, dar e foarte frumoasă. jjfemei îndrăgostite 541

— Nu-i aşa că e frumoasă? Observi cum împrăştie diverse sclipiri colorate — străluceşte de-a dreptul minunat! Rămaseră fără să

vorbească. Cu un gest mut, greoi, ea-şi puse mâna pe genunchiul lui şi-i luă mâna.

— Regreţi plecarea Ursulei? o întrebă el.

— Nu, deloc, răspunse ea. Apoi, nepăsătoare, îl întrebă: Cât de mult mă

iubeşti?

El deveni şi mai ţeapăn, lipindu-se de ea.

— Cât de mult crezi că te iubesc? i-o întoarse el.

I * Nu ştiu, zise ea.

— Dat după părerea ta? întrebă el.

Urmă o pauză. In cele din urmă, vocea ei se au^i din întuneric, dură şi indiferentă:

ib» Chiar foarte puţin, spuse ea rece, aproape

obraznică*® Inima lui Gerald aproape îngheţă la sunetul Vocii ei. s

— De ce crezi că nu te iubesc? întrebă el, de parcă ar fi recunoscut adevărul acuzaţiei ei, totuşi urând-o pentru ceea ce spusesM

Nu ştiu de ce nu mă iubeşti, îri-aitf purtat fruniOs'iii! tine. Erai într-o stare jalnică atunci când ai venit la mine.

Inima ci bătea aproape să îi sară din piept, totuşi rămaşi tara fără să

cedze. '

— Când am fost eu într-o stare jalnică? o întrebă;

—■ Când ai venit prima dată la mine. A trebuit să-mi fi# milă de tine. Dar nu a fost niciodată dragoste.

Acea afirmaţie „nu a fost niciodată dragoste” lui îi răsună în urechi înnebunitor.

— De ce trebuie să repeţi de atâtea ori că nu a fost vorba de dragoste?

spuse el cu 0 voce sugrumată, de mânie.

— Păi, nici tu nu 542- crezi că mă iubeşti, nu? D.H. LawrstU

El rămase tăcut, îngheţat de furie.

— Nu crezi că mă poţi iubi, nu? repetă ea, aproape 'ironic.1® 1SM Nu, zise el. v Ştii că nu m-ai iubit niciodată, nu?

— Nu ştiu ce înţelegi prin cu vântul iubire”, răspunse MII

— Ba da, ştii. Ştii foarte bine că nu m-ai iubit niciodată.' Crezi că m-ai iubit?

— Nii, spuse el, mânat de un sentiment inutil de sinceritate şi încăpăţânate.’

— Şi nu mă vei iubi niciodată, spuse ea hotărâtă, nui aşa» Exista o răceală

diabolică în ea, care era greu de suportat.5®!

— Nu, zise el.

— Atunci, ce nu-ţi convine la mine?

El rămase tăcut, plin de o mânie rece, teribilă, şi de disperare!? „Dacă

măcar aş putea să o ucid”,