ÎN ACEA SEARA URSULA SE ÎNTOARSE ACASĂ cu ochii foarte
strălucitori şi visători, ceea ce îi enervă pe părinţii ei.
Tatăl ei ajunse acasă la ora cinei, obosit 450
D.H. Lawfm
după orele de curs de după- amiază şi de drumul lung spre casă. Gudrun citea, iar mama ei stătea tăcută.
Deodată Ursula se adresă celor din casă, cu o voce sprintenă: — Rupert şi cu mine o să ne căsătorim mâine.
Tatăl ei se întoarse către ea rigid.
— Ce-o să faci? întrebă el.
— Mâine! exclamă Gudrun, cu o voce ca un ecou.
— Chiar aşa? se miră mama.
Dar Ursula nu făcu decât şă zâmbească încântător şi nu răspunse. — Să
te măriţi mâine! strigă tatăl aspru. Ce vrei să spui?
Da, zise Ursula. De ce nu? Aceste trei cuvinte care VH neau
din partea ei îl enervau întotdeauna. Totul e în regulă, von|
merge la ofiţerul stării civile.
In cameră urmă o tăcere de o clipă, după afirmaţia veselă, daf
vagă a Ursulei.
— Zău, Ursula! exclamă şi Gudrun.
—
Am putea să te întrebăm şi noi de unde atâta
mister? zist mama cu un glas autoritar. iH — Dar n-a
fost nici un mister. Ştiaţi.
—Cine ştia? zise indignat tatăl ei. Cine ştia? Ce vrei să spui cu acest „ştiaţi”?
Era într-unul dintre acele momente de furie inexplicabilă,
iar Ursula se înverşună de îndată împotriva lui. — Desigur
că ştiaţi, spuse ea, degajată. Ştiaţi că avem dfl gând să ne
căsătorim. Urmă o pauză periculoasă.
—
Deci ştiam că aveţi de gând să vă căsătoriţi, da? Ştiam tj
Parcă ştie cineva ceva despre tine, căţea mincinoasă!
— Tată! strigă Gudrun, îmbujorându-se puternic, plină de o revoltă aprigă. Apoi, cu o voce rece dar delicată, de parcă i-ar reaminti surorii ei să fie umilă: Dar nu e o decizie îngrozitor do]
pripită, Ursula? întrebă ea.
—
Nu, nu chiar, răspunse Ursula, cu aceeaşi voioşie
enervan-l tă. Tot încearcă să mă convingă de săptămâni întregi, a şi obţinut! dispensa. Doar că eu, eu însămi nu eram pregătită.
Acum sunţl pregătită. Aveţi vreun motiv pentru care să nu fiţi de acord?
—
Cu siguranţă că nu, spuse Gudrun, dar pe un ton de ]
confirmare rece. Eşti perfect liberă să faci cum doreşti.
