r— Ba da, suntem. începutul provine din sfârşit.

— După sfârşit, nu din sfârşit. Vine

după noi şi nu din nOi. Ţ-— Eşti un

diavol, să ştii, sincer, zise ea. Vrei să

ne distrugi Iperanţa. Vrei să fim cu

toţii nişte stârvuri.

f-— Ba nu, spuse el. Nu vreau decât să ştim ceea ce suntem.

— Ha! strigă ea, mânioasă. Nu vrei decât să cunoaştem moartea.

42 f| . «i Florile răului (fr.) £; ;Poetul * simbolist francez Charles Pierrc j 43 ' m Traducerea completă: „sufletul uscat e' cel mai înţelept şi mai bun”, frază care apare în lucrarea lui John Bumett Early GreeM

PhihsQphy (1908), pag. 152, carte care a avut o frtate influenţă ^ipra lui Cavyrence. Herakleitbs (mai cunoscut drept Heraclit) a fost un filosof grec care susţinea că toăte lucrurile se află într-o curgere continuă;' a trăit între 54C-475 î.Hr. t

L— Ai absolută dreptate, spuse Gerald cu o voce blândă, înt rupată din amurgul care se lăsa.

L Birkin se ridică. Gerald şi Gudrun se apropiară şi începură cu toţii să

fumeze în momentele de linişte care se lăsară. Birkin le aprinse ţigările, pe rând. Chibritul pâlpâi în lumina scăzută a inserării şi toţi fumau liniştiţi la malul apei. Lacul era minuscul, Iar lumina scădea din ce în ce, în mijlocul uscatului învăluit de întuneric. Atmosfera din jur devenise diafană, iar în aer plutea sunetul

ireal al banjourilor, sau o muzică asemănătoare. «m îndrăgostite 219

în timp ce razele de lumină aurie de deasupra se stinseră, luna deveni şi mai strălucitoare, părând că zâmbeşte în timpul propriei ascensiuni.

Pădurea înnegurată de pe malul de vizavi se topi în umbra care învălui totul. Şi în mijlocul acestei umbre iitotstăpânitoare, se distingeau luminiţe împrăştiate. In josul lacului, în depărtare, pâlpâiau raze palide de culoare, ca nişte sclipiri ale unui foc aproape stins, verzi, roşii şi aurii. Muzica se

auzi ca o răbufnire în momentul în care vaporaşul, tot luminat, se avântă

în negura atotstăpânitoare, scoţând în evidenn

contururile şterse, iar muzica răbufnea în acorduri surde, a

Totul era luminat. Pe ici, pe colo, aproape de suprafaţa palifli a apei, la capătul îndepărtat al lacului, unde întinderea apei tfl aşternea lăptoasă sub ultimele răsfrângeri albicioase ale cerului ■ unde umbrele încă nu stăpâneau, pluteau sclipirile solitare, slabi] ale felinarelor agăţate de bărci nevăzute. Se auzi un plescăit M vâsle şi o barcă trecu din lumina palidă în întunecimea csue învăluia pădurea, iar felinarele ei păreau să strălucească

mai ta» atârnând în minunate globuri roşiatice. Şi din nou, în lac pluteau reflexe arămii, umbrite, în jurul bărcii. Pretutindeni, aceşti flăcări tăcute, roşiatice, dansau aproape de suprafaţa apei jt apăreau la cele mai mici şi abia vizibile reflexii.

Birkin aduse lampioanele din barca mai mare şi cele patru siluete albe, învăluite de umbre, se adunară împrejur să le aprindă. Ursula îl ţinea pe primul, iar Birkin coborî flăcăruia din căuşul roşiatic, strălucitor al mâinii până ajunse în adâncime® felinarului. Se aprinse şi se dădură cu toţii înapoi ca să priveasc A luna mare şi albastră de lumină care atârna din mâna Ursulei,] aruncând o scânteiere ciudată pe chipul ei. Pâlpâia, aşa că Birkin veni şi se aplecă peste izvorul de lumină. Chipul lui strălucea fantomatic, atât de inconştient şi parcă având ceva demonic, Ursula, minusculă şi învăluită în umbră, se întrezărea aplecându-se deasupra lui.

— E foarte bine, spuse el pe un ton blând.

Ursula ridică felinarul. Avea un stol de berze care zburau pe J un cer turcoaz, luminat, peste pământul'întunecat.

— E frumos, spuse ea.

— Minunat, zise ca un ecou Gudrun, care voia să ţină şi ea unul şi să-l ridice în toată frumuseţea sa.

— Aprinde-mi şi mie unul, spuse ea.

Gerald şedea lângă ea, incapabil să o ajute. Birkin aprins* felinarul pe care ea-1 ţinea în sus. Inima-i bâtea de nerăbdare sâ vadă cât de frumos va fi. Era un roşu-gălbui, cu flori înalte şi drepte desfăcându-se misterios din frunzele întunecate şi . 12.0 D.H. LawtfU ţî-li. ându-şi capetele către lumina trandafirie a zilei, în timp ce I f)nt urii zburau în jurul lor, în lumina pură şi clară.

I Uudrun scoase un mic strigăt de entuziasm, ca şi cum ar fi

■bl străbătută de un sentiment de plăcere. U— Vai, cât e de

frumos, cât e de frumos!

■ Sufletul ei era într-adevăr pătruns de frumuseţe, era cu totul tfiitispusă.

Gerald se aplecă spre ea, înspre locul luminat, ca şi iţim ar fi vrut să vadă

mai bine. Veni aproape de ea şi şedea «lingând-o, f privind împreună cu ea globul strălucitor ttiindafiriu. Iar ea-şi întoarse chipul către al lui, care lucea uşor Iii lumina felinarului, şi şedeau împreună într-o uniune luminoasă, aproape unul de celălalt, înconjuraţi de lumină, fără ■t altceva în jur să mai existe.

K Birkin îşi întoarse privirea şi se duse să-i aprindă Ursulei cel tic* al doilea felinar. Avea un fund de mare de un arămiu palid, tu crabi negri şi alge care se mişcau unduios pe sub apa t mnsparentă, şi care deasupra căpăta o nuanţă roşiatică aprinsă. I — Ai cerul deasupra pământului şi apele dedesubt, îi spuse Birkin.

■ — Orice în afară de pământul însuşi, râse ea, urmărindu-i mâinile vii care se strângeau în jurul luminii să nu se stingă.

I — Mor de nerăbdare să văd care este cel de-al doilea felinar, iixigă Gudrun, pe o voce vibrantă, destul de stridentă, care părea iă-i îndepărteze pe ceilalţi din preajma ei. f Birkin merse şi-l aprinse. Avea o culoare albastră închisă, minunată, cu partea de jos roşie, iar pe ea o sepie mare plutea în valurile albe, diafane. Faţa sepiei te privea direct chiar din centrul luminii, fix şi distant. — Cât e de oribil! exclamă Gudrun, cu o voce plină de groază.

Gerald, care şedea lângă ea, scoase un râs înăbuşit. L — Dar nu-i aşa că e într-adevăr groaznic? zise ea, panicată. El râse din nou şi spuse: I' — Fă schimb cu Ursula, să ţi-1 dea pe cel cu crabi.

Gudrun tăcu câteva momente, li —; Ursula, zise ea, ai putea suporta să ai lucrul acesta îngrozitor?

S>. wCulorile, sunt minunate, spuse Ursula.

Şi eu cred la fel, răspunse Gudrun. Dar ai putea suporm să-l ve®

atârnat de barca ta?‘Nw:vreisă-l distrugi 'imedkmjm — A, nu, zise Ursula. Niţ vreau să-l distrug.

— Păi, atunci, t© deranjează dacă1#! ţii tu în locul

«celui un crabi?-E§ti sigură că nu te superi? ţI JT Gudrun

înaintă ca să facă schimb de felinare. fltt# Nuj'-’

răspunse • Ursula, dând crabii şi primind în schimb

sepia.

Totuşi, nu putea fe nu ’se simţi’nemulţumităs de feluliîffl caia Gudrun şi Gerald îşi arogau un drept asupra ei, o prioritate.® &: -- Vino, o chemă

Birkin. Q;să le agăţ de bărci.

El şi Ursula se îndreptau către barca cea mare.