totul în bucăţi. Este exact ca un copil care trebuie să facă totul bucăţi să
vadă cum e făcut acel lucru, Şi nu cred că e bine, mi se pare atât de ireverenţios, aşa cum spui tu.
— Exact ca atunci când deschizi un mugur ca să vezi cum !» să fie floarea, spuse Ursula.
— Da, iar asta ucide totul, nu? înlătură orice posibilitate de înflorire.
— Bineînţeles, zise Ursula. E curată distrugere.
— Da, aşa e.
Hermione o privi îndelung şi absentă pe Ursula, părând să accepte confirmarea ei. Apoi cele două femei păstrară tăcerea. De îndată ce căzură
de acord, începură să aibă un sentiment! de neîncredere una în cealaltă. Deşi nu-şi dorea, Ursula simţea că f (tale i8o D.H. LawrjU în retragere în faţa Hermionei. Doar atât putea face ca să-şi f fnflbuşe repulsia, f Se întoarseră
la bărbaţi, ca doi conspiratori care se retrăseseră §« să ajungă la o înţelegere.
Birkin îşi ridică privirea către ele. Unuia îl dispreţuia pentru vigilenţa sa distantă. Dar el nu spuse nimic.
— Mergem? întrebă Hermione.
Rupert, vii la Shortlands la Iiină? Vii de
îndată, vii acum cu noi?
•— Nu sunt îmbrăcat cum se cuvine, replică Birkin. Şi ştii că iQerald ţine la convenienţe.
— Nu ţin deloc, spuse Gerald. Dar dacă te-ai sătura şi tu ca §i mine de debandada de a umbla după bunul plac prin casă, ai prefera ca oamenii să
fie liniştiţi şi să păstreze convenienţele, cel puţin la masă.
F — Bine, spuse Birkin.
— Dar nu putem să te aşteptăm cât te îmbraci? insistă Hermione.
| — Dacă vreţi.
■ Se ridică să intre în casă. Ursula spuse că-şi ia rămas-bun.
15— Numai că, spuse ea, întorcându-se către Gerald, trebuie să spun că, indiferent că omul e stăpân peste animale şi zburătoare, ni tot cred că nu are dreptul să-şi bată joc de fiinţele inferioare. Tot mai cred că ar fi fost mult mai raţional şi frumos din partea dumitale dacă te-ai fi dat înapoi în timp ce trecea trenul şi ai fi fost atent. f — înţeleg, spuse Gerald, zâmbind, dar cumva enervat. Trebuie să ţin minte data viitoare. I „Toţi cred că sunt o femeie băgăcioasă”, gândi Ursula în sinea el, pe când pleca. Dar era cu totul împotriva lor.
I Se îndreptă repede spre casă, cufundată în gânduri. Fusese foarte mişcată
de Hermione, chiar intrase în legătură cu ea, aşa fncât se crease o oarecare alianţă între ele. Şi totuşi nu putea să o suporte. Dar îndepărtă acel gând. „E
chiar cumsecade”, îşi ipuse ea. „Chiar îşi doreşte ca lucrurile să meargă cum
trebuie.” Şi încercă să se simtă aproape de Hermione şi să se îndepărteze de Birkin. îi era cu totul antipatică. Dar era legată de el printr-o conexiune, un principiu profund. Asta o irită imediat şi o eliberă,
Din când m când, era cuprinsă de o oarecare stare violent a, convulsivă, care provenea din subconştient şi ştia că asta js§ datora provocării pe care i-o aruncase lui Birkin şi pe care el a acceptase în mod conştient sau inconştient. Se dădea o luptă rt| viaţă şi pe moarte între ei — sau mai degrabă pe viaţă, de*i nimeni nu putea să spună pe ce anume se baza conflictul.
CAPITOLUL XIII MINO
ZILELE TRECEAU ŞI EA NU PRIMI nici o veste. Avea de gând sa o ignore, avea de gând să nu o mai bage în seamă? O stare apăsătoare de nelinişte îngrozitoare şi amărăciune profundă o învălui. Şi totuşi, Ursula ştia că se amăgeşte şi că el avea să fac A mişcarea. Nu spuse nimănui nimic.
Apoi, aşa cum se aştepta, sosi un bilet de la el prin care o rugii să vină la el acasă, în oraş, să servească un ceai, împreună fiu Gudrun.
„De ce o invită şi pe Gudrun?” se întrebă ea deodată. „Vrea să fie în siguranţă, sau crede că n-aş merge singură?”
O chinuia gândul că el voia să se simtă în siguranţă. Dar, în cele din urmă, îşi spuse pur şi simplu: „Nu vreau să vină Gudrun, pentru că vreau ca el să-mi spună mai multe. Aşa că n-am să-l spun lui Gudrun nimic şi am să
mă duc singură. Atunci am sâ aflu.”
Se trezi stând în tramvaiul care urca dealul şi ieşea din oraş îndreptându-se în direcţia unde Birkin îşi avea locuinţa. Părea sâ fi intrat într-o lume a viselor şi ignora lumea din jurul ei. Privea străzile sordide ale oraşului pe care le lăsa în urmă, de parcă arjfi fost un spirit rupt de universul material din jur. Ce legătură avea totul cu ea? Palpita şi se disipa purtată de acel flux al vieţii] fantomatice. Nici nu mai voia să se gândească la ce ar spune sau gândi lumea despre ea. Oamenii ieşiseră din raza ei vizuală, deci [flit mai contau. Căzuse, într-un mod ciudat şi nedesluşit, afară j in teaca vieţii materiale, aşa cum cade bobul din singura lume Sta ţa re a cunoscut-o vreodată, din păstaie, şi ajunge în realitatea picimoscută. k Birkin şedea în picioare în mijlocul camerei, iar ea fu condusă înăuntru de proprietăreasă.
Şi el părea tulburat. II văzu agitat-gi nelalocul lui,’ un trup fragil şi imaterial, tăcut, ca punctul de întretăiere al unor forţe violente care izbucneau din el şi o Jguduiau aproape până la leşin. K- Eşti singură?
întrebă el.
L— Da. Gudrun n-a putut să vină;
L în mod instantaneu el ghici care a fost motivul,
i Amândoi şedeau tăcuţi, înconjuraţi de atmosfera tensionată din cameră.
Era conştientă de faptul că era o cameră plăcută, luminoasă şi foarte liniştitoare aşa cum arăta, era conştientă şi de arbustul de fucsia, cu flori stacojii şi purpurii care atârnau. — Ce frumoase sunt florile de fucsia! spuse ea, ca să rupă tilcerea.
1— Nu-i aşa? — Ai crezut că
