Gerald se ridică, iar Gudrun îl privi temătoare.

— E cineva în apă, spuse el supărat şi disperat, străduindu-se să vadă

dincolo de întuneric. Poţi să vâsleşti până acolo? '— Unde, până la vaporaş? întrebă Gudrun, cuprinsă iii panică şi nervozitate.

— Da.

— Să-mi spui dacă nu mă îndrept unde

trebuie, zise eaj agitându-se febril.

fl

—

Mergi foarte bine, zise el, iar canoea se

îndreptă repeddl înainte.

Ţipetele şi zgomotele continuară, răsunând teribil în întuneric, deasupra apei.

— Oare nu aşa trebuia să se întâmple? întrebă Gudrun cu oi ironie profundă, plină de nemulţumire.

Dar el nici nu auzea, iar ea întoarse capul şi privi peste umăpj ca să vadă

încotro merge. Deasupra apei pe jumătate întunecate se răspândea o salbă

încântătoare de lumini legănate, deci vaporaşul nu părea să fie prea departe, căci îşi balansa luminile în noaptea care se lăsa. Gudrun vâslea cât de tare putea, dar acum, că era vorba de o chestiune serioasă, părea nesigură şi neîndemânatică atunci când lovea apa şi îi era greu să vâslească! repede. Se uită la chipul lui. Gerald stătea cu privirea aţintită în întuneric, foarte concentrat, alert, distant şi impasibil. Gudrunl îşi simţea inima cât un purice şi simţea că moare. „Bineînţeles câ nimeni nu s-a înecat”, îşi spuse ea.

„Desigur că asta nu se va întâmpla. Ar fi prea extravagant şi senzaţional.”

Dar inima i se împietrise din cauza chipului lui impersonal şi dur. Părea că

trebuia să fie prezent, în mod firesc, acolo unde se întâmpla vreoi nenorocire; devenise din nou el însuşi.

Apoi se auzi vocea unui copil, ţipătul

ascuţit şi pătrunzător al unei fete: — Di

— Di —- Di — Di — Oh, Di — Oh, Di —

Oh, Di! d Gudrun simţi că-i îngheaţă

sângele în vene.

— E Diana, ea este sigur, mormăi Gerald. Maimuţica asta mică trebuia să

pună ea la cale nişte şotii. 226D.H. LawrenM

I Şi se uită din nou la vâsle, căci i se părea că barca nu ((militează destul de repede. Tensiunea asta nervoasă o făcea pe {iialrun şi mai neîndemânatică

la vâslit. Se străduia din f (‘.puteri. Totuşi, vocile se mai auzeau chemând şi răspunzând. U Unde? Unde? Aici — ăsta-i locul. Care? Nu -b- Nu-u-u, Iii ur să fie! Aici, aicil

K Bărcile se îndreptau repede din toate direcţiile către acel loc; felinarele colorate se vedeau clătinându-se aproape de suprafaţa lai ului şi dârele de lumină se legănau în urma lor, într-o mişcare rapidă şi neregulată. Vaporul pufăi din nou dintr-un motiv hfţ(tiut.

Barca lui Gudrun înainta repede, cu felinarele slntinându-se în spatele lui Gerald.

I

Şi din nou se auzi vocea ascuţită şi disperată a

copilului, cu o notă de plâns şi de nerăbdare: r_ Di —

Oh, Di — Oh, Di — Di!

[ Era un zgomot îngrozitor, care străpungea aerul obscur al Inserării.

(— Ar fi fost mai bine dacă erai în pat, Winnie, mormăi i lerald pentru sine.

K

Se aplecă, îşi desfăcu şireturile şi-şi scoase pantofii,

după care I^i aruncă pălăria moale în fundul bărcii. | — Nu

poţi să sari în apă cu mâna rănită, zise Gudrun gâfâind, CU o

voce joasă, plină de groază.

II|— Cum? N-o să mă doară.

^ Reuşi să se debaraseze de haină şi îi dădu drumul să cadă între picioare.

Şedea cu capul descoperit, alb din cap până în picioare. Iţji pipăi cureaua. Se apropiau de vaporaşul care şedea nemişcat şt impunător deasupra lor, cu zecile de felinare ca nişte puncte minuscule minunate, ce aruncau limbi de lumină sinuoase, de un toşu urât, verde şi auriu pe luciul întunecat al apei, în umbra lui.

L

— O, trageţi-o afară! O, Di, scumpo! Trageţi-o afară! O, tată!

O, tată! se tânguia vocea disperată a copilului.

K Cineva se aruncase în apă cu un colac de salvare. Două bărci st! apropiau vâslind, cu felinarele clătinându-se şi cu luminile lor

slabe, bâjbâind să ajungă la locul indicat, i — Hei, voi de acolo — Rockley!

— Hei, voi de acolo! ^şfnri îndrăgostite

1XJ