Vezi?
Victor Ieronim Stoichiţă (n. 13 iunie 1949, Bucureşti) este profesor emerit al Universităţii din Fribourg (Elveţia), unde a ocupat Catedra de istoria artei moderne între 1991 şi 2019. În 2014 a fost titularul catedrei anuale a Muzeului Luvru şi i-a fost conferit titlul de „Chevalier des arts et des lettres" al Republicii Franceze. În 2015 a fost titularul catedrei „Erwin Panofsky" la Zentralinstitut fiir Kunstgeschichte din Miinchen, în 2017, titularul „Conferinţelor Bernard Berenson" la The Harvard University Center for Italian Renaissance Studies (Villa I Tatti), iar în 2017-2018, titular al Catedrei Europene la College de France. Este doctor honoris causa al Universităţii Naţionale de Arte din Bucureşti, al Universităţii Catolice din Louvain şi al Universităţii de Vest din Timişoara. Este membru al Academiei Europene, membru corespondent al Academiei Naţionale Italiene (,,Dei Lincei"), al Academiei Regale a Belgiei şi al Academiei de Arte şi Ştiinţe a Poloniei. Activitatea sa ştiinţifică a fost recompensată în 2020 cu premiul Fundaţiei Aby W ar burg din Hamburg şi cu medalia Martin Warnke.
Scrierile sale, plasate la întâlnirea dintre istoria artei şi antropologia culturală, au fost traduse în multe limbi. La Editura Humanitas, unde din 2007 are o serie de autor, au apărut: Efectul Don Quijote ( 1995 ), Scurtă istorie a umbrei (2000), Vezi?: Despre privire în pictura impresionistă (2007), Ultimul Carnaval: Goya, Sade şi lumea răsturnată (2007), Creatorul şi umbra lui (2007), Pontormo şi manierismul (2008), Experienţa vizionară în arta spaniolă a Secolului de Aur (2011), Efectul Pygmalion: De la Ovidiu la Hitchcock (2011 ), Instaurarea tabloului: Metapictura în zorii Timpurilor Moderne (2012), Efectul Sherlock Holmes: Trei intrigi cinematografice (2013), Cum se savurează un tablou şi alte studii de istoria artei (2015), Despărţirea de Bucureşti (2015; romanul autobiografic, Oublier Bucarest: Un recit, Actes Sud, Arles, 2014, a primit premiul Academiei Franceze pentru răspândirea limbii şi literelor franceze), Imaginea Celuilalt: Negri, evrei, musulmani şi ţigani în arta occidentală în zorii epocii moderne, 1453-1800 (2017), Despre trup: Anatomii, redute,fantasme (2020).
Victor leronim Stoichită
Vezi?
Despre privire
în pictura impresionistă
Traducere de
Mona Antohi
Ruxandra Demetrescu
Gina Vieru
■HUMANITAS
BUCUREŞTI
Redactor: Mona Antohi
Coperta: Angela Rotaru
Tehnoredactor: Manuela Măxineanu
Corector: Carmen Botoşaru
DTP: Dumitru Olteanu, Dan Dulgheru
Tipărit la Livco Design
Victor I. Stoichita
Ver Y No Ver
La tematizaci6n de la mirada en la pintura impresionista
© Victor I. Stoichita, 2005