Şira, prima soţie, era mai bătrână decât celelalte. Chipul ei era ca de piatră şi n-am găsit în ochii ei nici un pic de consolare. Cea de a doua soţie era înzestrată cu o frumuseţe răpitoare, dar mă privea cu acelaşi dispreţ cu care ar fi privit un vierme. Celelalte două soţii mai tinere chicoteau între ele ca şi când era vorba doar de un joc nevinovat. Mi s-a părut o veşnicie tot timpul cât am aşteptat sentinţa. Fiecare soţie părea dispusă să le lase pe celelalte să decidă, în cele din urmă, Şira glăsui cu o voce rece ca vânturile deşertului.
„- Avem destui eunuci, dar ducem lipsă de îngrijitori de cămile. De ei avem cu adevărat nevoie. Chiar astăzi vreau să-mi vizitez mama, care zace la pat doborâtă de febră şi nici unul dintre sclavii noştri nu ştie să
stăpânească o cămilă. întreabă-1 pe acest sclav dacă ştie să domine voinţa unei cămile!"
Stăpânul meu m-a întrebat apoi ce ştiu despre cămile. Luptându-mă
să-mi stăpânesc nerăbdarea, am răspuns:
„- Ştiu să le fac să îngenuncheze, ştiu să le aşez poverile pe spate, ştiu să le conduc pe drumuri lungi fără să le obosesc, iar dacă este nevoie, ştiu să le repar harnaşamentul."
„- Sclavul vorbeşte cu multă ştiinţă" - observă stăpânul meu. „Dacă
asta ţi-e dorinţa, Şira, consideră-1 pe acest om îngrijitorul cămilelor tale!"
Aşa am trecut în grija Şirei, pe care am dus-o în ziua aceea să-şi vadă
mama bolnavă. Am profitat atunci de ocazie ca să-i mulţumesc pentru intervenţia ei şi ca să-i spun că nu eram sclav din naştere, ci eram fiul unui om liber, al unui meşteşugar de şei din Babilon. I-am spus atunci povestea vieţii mele. Cuvintele pe care mi le-a adresat apoi m-au mirat peste măsură
şi m-au făcut să mă gândesc mult timp după aceea la tâlcul lor.
„- Cum poţi să te numeşti un om liber când propriile tale slăbiciuni te-au adus în situaţia în care te afli acum? Dacă într-un om sălăşluieşte sufletul unui sclav, oare acesta nu va deveni sclav, indiferent care este originea lui? Dacă însă într-un om sălăşluieşte sufletul unui om liber, oare acesta nu va deveni un om respectat şi onorat de semenii săi, în ciuda nefericirilor pe care viaţa i le-a pus în cale?"
Un an întreg am fost sclav şi am trăit în mijlocul sclavilor, dar niciodată nu m-am putut considera ca fiind unul dintre ei. Intr-o zi, Şira m-a întrebat următorul lucru:
- „Am văzut că - în timp ce ceilalţi sclavi se bucură de compania lor -
tu stai mereu singur. De ce?"
Iar eu i-am răspuns:
Daca-ti place cartea cumpar-o! Autorul isi merita bani53i.
- „Mă gândesc adesea la cuvintele pe care mi le-aţi spus cândva. Mă
întreb dacă în mine sălăşluieşte sufletul unui sclav. Nu mă bucur de prezenţa lor, aşa că stau mereu retras."
„- Şi eu trebuie să stau mereu retrasă" - îmi mărturisi ea. „Zestrea mea a fost bogată, iar stăpânul s-a căsătorit cu mine doar ca să pună
mâna pe această zestre. Dar el nu mă doreşte. Fiecare femeie tânjeşte după iubire. Dar pentru că el nu mă iubeşte şi pentru că nu i-am putut dărui nici fii şi nici fiice, trebuie să stau mereu retrasă. Dacă aş fi bărbat aş prefera să' mor decât să duc o viaţă de sclav ca cea pe care o duc eu acum, dar convenţiile tribului nostru transformă femeile în sclave."
„- Ce credeţi acum despre mine?" am întrebat-o eu deodată, „în mine sălăşluieşte sufletul unui bărbat adevărat sau cel al unui sclav?"
„- Vrei să-ţi plăteşti datoriile pe care le ai în Babilon?" îmi răspunse ea cu o altă întrebare.
„- Da, vreau dar nu văd cum."
„- Dacă laşi anii să treacă pe lângă tine şi nu faci nici cel mai mic efort să-ţi plăteşti datoriile, atunci în tine sălăşluieşte sufletul demn de dispreţ al unui sclav. Cel ce nu-şi poate respecta cuvântul dat nu este demn de respect şi nu este altceva decât un sclav demn de milă."
„- Dar ce pot să fac acum când sunt înlănţuit în Siria?"
„- Rămâi înlănţuit în Siria, om de nimic!"
„- Nu sunt un om de nimic" - am negat eu cu tărie.
,,- Atunci, dovedeşte-o!"
„- Cum?"
„- Oare regele vostru nu-şi înfruntă duşmanii cu toate forţele de care dispune şi cu toate mijloacele pe care le are la dispoziţie? Datoriile tale sunt duşmanii tăi. Ele sunt cele care te-au alungat din Babilon. Le-ai lăsat să-şi facă de cap şi au ajuns să te domine. Dacă le-ai fi înfruntat ca un bărbat adevărat, le-ai fi subjugat şi acum te-ai fi bucurat de respectul semenilor tăi. Dar nu ai avut curajul să le înfrunţi şi ţi-ai călcat mândria în picioare, lăsându-te prins în lanţurile sclaviei din Siria."
Acuzaţiile ei pline de cruzime mi-au frânt inima şi am încercat din greu să găsesc modalităţi prin care să-i dovedesc faptul că în mine fremăta sufletul unui bărbat, nu al unui sclav, dar nu am avut această
şansă. Trei zile mai târziu, servitoarea Sirei m-a chemat la stăpâna ei.
„- Mama mea este din nou foarte bolnavă" - îmi spuse ea. „Pune şaua pe două dintre cele mai bune cămile ale soţului meu! Fă provizii cu apă şi merinde pentru o călătorie lungă! Servitoarea mea îţi va aduce merindele la bucătărie."
Am înhămat cămilele, întrebându-mă care era menirea proviziilor uriaşe pe care mi le adusese servitoarea, ţinând cont de faptul că mama Şirei locuia la o distanţă mai mică de o zi de mers pe jos. Servitoarea călătorea pe cămila din spate, în timp ce eu conduceam cămila stăpânei. Când am ajuns la casa mamei ei, era deja întuneric. Şira îşi trimise servitoarea la culcare, apoi mă întrebă:
„- Dabasir, în tine sălăşluieşte sufletul unui om liber sau al unui sclav?"
„- Al unui om liber" - am insistat eu.
„- Acum ai şansa să o dovedeşti. Stăpânul tău a băut ceva mai mult decât de obicei, iar căpeteniile lui sunt şi ele într-o stare de amorţire. Ia cămilele acestea şi fugi cât mai repede cu putinţă! Ai aici veşminte care îi aparţin stăpânului tău, ce te vor ajuta să te deghizezi.
Daca-ti place cartea cumpar-o! Autorul isi merita bani54i.
Eu voi spune că ai furat cămilele şi ai fugit în timp eu îmi vizitam mama bolnavă."
