„- Zeii v-au înzestrat cu sufletul unei regine"- i-am spus eu. „Cât mi-aş dori sa vă dăruiesc fericirea supremă!"
„- Fericirea" - îmi răspunse ea - „nu-i este sortită unei soţii fugare ce încearcă s-o găsească printre străini în ţinuturi îndepărtate. Du-te acum pe drumul tău şi fie ca zeii deşertului să te apere, căci drumul este lung şi lipsit de apă şi mâncare!"
N-am mai stat prea mult pe gânduri, i-am mulţumit din suflet pentru tot ce făcuse pentru mine şi m-am pierdut în noapte. Nu ştiam nimic despre această ţară ciudată şi aveam doar o vagă idee referitoare la direcţia spre care trebuia să mă îndrept ca să ajung în Babilon, dar am străbătut cu curaj deşertul, îndreptându-mă spre coline. Am mers toată noaptea şi toată ziua următoare, conştient fiind de soarta cumplită
care îi aştepta pe sclavii ce-şi însuşeau proprietatea stăpânului lor şi încercau să fugă cu ea. în după-amiaza aceea, am ajuns într-un ţinut sălbatic şi pustiu precum deşertul. Stâncile ascuţite răneau picioarele cămilelor mele credincioase, ce continuau să meargă mai departe în ciuda durerilor. Nu am întâlnit nici o fiinţă omenească şi nici un animal pe drum şi înţelegeam foarte bine de ce evitau acest ţinut atât de ostil.
A fost o călătorie despre care puţini oameni ar fi ajuns să povestească.
Zi de zi ne târâm picioarele încercând să mergem mereu înainte.
Mâncarea şi apa se terminaseră. Căldura soarelui ne dobora fără milă.
La sfârşitul celei de a noua zile, am căzut de pe spatele cămilei, având sentimentul că nu mă voi mai putea niciodată ridica şi că voi muri cu siguranţă în acest ţinut uitat de oameni şi de zei. M-am întins pe pământ şi am adormit, trezindu-mă mângâiat de primele raze ale soarelui. M-am ridicat în capul oaselor şi am privit în jurul meu. Adierea vântului de dimineaţă răspândea o răcoare plăcută. Cămilele mele zăceau descurajate la pământ nu departe de mine. în faţa mea se întindea un ţinut pustiu, presărat de stânci ascuţite şi nisip, fără să se întrezărească
nicăieri speranţa de viaţă, căci nu exista nici o oază de apă, neavând astfel nici o şansă să găsesc ceva de mâncare pentru mine sau pentru cămilele mele. Acesta avea să-mi fie oare sfârşitul? Mintea mea părea să-şi fi regăsit agerimea de odinioară. Trupul îmi părea lipsit de importanţă. Buzele mele arse de soare şi sângerânde, limba mea uscată
şi umflată, stomacul meu gol păreau să nu mai simtă durerea ce le chinuise atâta amar de vreme. Am privit din nou aceste întinsuri nemărginite de pustiire şi mi-am pus din nou întrebarea: „Oare în mine sălăşluieşte sufletul unui sclav sau sufletul unui om liber?" Atunci am înţeles că - dacă în mine locuieşte sufletul unui sclav - trebuia să depun armele, să mă predau deşertului şi să mor - un sfârşit potrivit pentru un sclav fugar. Dar dacă fremăta în mine sufletul unui om liber, ce trebuia să fac atunci? Trebuia să lupt din toate puterile ca să ajung în Babilon, să le plătesc datoriile celor care au avut încredere în mine, să-i dăruiesc fericire soţiei mele care mă iubea nespus de mult şi să redau liniştea şi mulţumirea sufletească inimilor părinţilor mei. „Datoriile îţi sunt duşmanii cei mai de temut, care te-au alungat din Babilon", îmi spusese Şira. Da, aşa era. De ce refuzasem să înfrunt situaţia ca un bărbat adevărat? De ce o lăsasem pe soţia mea să se întoarcă la tatăl ei? Şi atunci, s-a întâmplat un lucru cu totul şi cu totul neobişnuit. Vedeam acum lumea într-o lumină
complet diferită de cum o văzusem până atunci, ca şi când o privisem Daca-ti place cartea cumpar-o! Autorul isi merita bani 55i.
printr-o piatră colorată, pe care o dădusem dintr-o dată la o parte. Vedeam, în sfârşit, adevăratele valori ale vieţii. Să mor în deşert? Nu, nu mai era cazul.
Datorită acestei perspective complet noi pe care o aveam asupra vieţii, ştiam ce trebuie să fac. In primul rând, trebuia să ajung în Babilon şi să-i caut pe toţi cei cărora le eram dator. Aveam să le spun că - după ani întregi petrecuţi în pribegie - mă întorsesem ca să-mi plătesc datoriile cât mai repede cu putinţă. Apoi, aveam să-i dăruiesc o casă soţiei mele şi să devin un om respectat printre semenii mei, un om de care părinţii mei să poată fi cu adevărat mândri. Datoriile mele erau duşmanii mei de moarte, dar oamenii cărora le eram dator erau prietenii mei, căci ei crezuseră în mine şi îmi dăruiseră încrederea lor. M-am ridicat în picioare, clătinându-mă încet.
Ce importanţă avea foamea care mă macină? Ce importanţă avea setea care îmi ardea buzele? Ele nu erau decât nişte întâmplări nefericite presărate în drumul meu spre Babilon. în sufletul meu s-a trezit atunci spiritul omului liber, ce a pornit Ia luptă ca să-şi învingă duşmanii şi să-şi răsplătească prietenii. In mine clocotea o hotărâre de nezdruncinat. Ochii sticloşi ai cămilelor mele se înviorară parcă dintr-o dată la auzul glasului meu răguşit. După câteva încercări nereuşite, ele se ridicară în picioare. Cu o stăruinţă cumplită, pornirăm spre nord - acolo unde o voce din interiorul meu îmi spunea că vom găsi Babilonul. Şi astfel, am dat peste o oază cu verdeaţă - o oază unde ne-am înfruptat din fructe şi iarbă, Am descoperit aşadar drumul spre Babilon, pentru că spiritul unui om liber consideră că
obstacolele pe care viaţa ni le pune în cale se pot rezolva într-un fel sau altul, în timp ce spiritul unui sclav nu face altceva decât să se vaite necontenit, spunând: „Ce pot să fac dacă sunt un biet sclav?" Ce spui, Tarkad? Stomacul tău gol te ajută să gândeşti cu mai multă claritate?
Eşti pregătit să mergi pe drumul care te va conduce spre respectul de sine? Vezi acum lumea în adevărata sa lumină? Eşti dispus acum să-ţi plăteşti datoriile - indiferent cât de multe sunt - ca să fii din nou un om respectat în Babilon?
Ochii tânărului se umplură de lacrimi. Se aşeză în genunchi în faţa lui Dabasir, spunându-i:
- Tu mi-ai arătat o lume complet diferită de cea pe care o cunoşteam eu. Simt că în sufletul meu se naşte acum spiritul unui om liber.
- Dar ce-ai făcut când te-ai întors acasă? întrebă un ascultător fascinat de povestea lui Dabasir.
- Dacă ai o voinţă de fier, descoperi în final drumul pe care vrei să-1 urmezi, îi răspunse Dabasir. Eu aveam acum această voinţă de fier, aşa că am pornit să caut drumul pe care trebuia să-1 urmez. Mai întâi de toate, i-am vizitat pe toţi cei cărora le eram dator şi i-am rugat să mă
păsuiască până când aveam să câştig destul de bine ca să le pot restitui împrumuturile. Cei mai mulţi dintre ei m-au primit cu sufletele deschise.
Unii m-au blamat, dar alţii s-au oferit să mă ajute atât cât le stătea în putinţă. Unul dintre ei mi-a oferit exact ajutorul de care aveam nevoie.
Este vorba despre Mathon, cămătarul. Aflând că fusesem îngrijitor de cămile în Siria, el m-a trimis la bătrânul Nebatur, negustorul de cămile, care tocmai fusese însărcinat de regele nostru cu misiunea de a cumpăra un număr mare de cămile pentru marea expediţie pe care acesta urma s-o organizeze. Cunoştinţele mele despre cămile i-au fost de un mare ajutor. Am putut astfel - puţin câte puţin - să achit fiecare datorie în parte - de la monedele de aramă la monedele de argint. Abia Daca-ti place cartea cumpar-o! Autorul isi merita bani 56i.
atunci am putut să-mi ţin capul sus cu mândrie şi să fiu din nou privit ca un om de vază printre semenii mei.
Dabasir se întoarse din nou spre bucatele sale.
- Kauskor, şarpe viclean ce eşti! strigă el cât îl ţineau plămânii ca să
fie auzit până în bucătărie. Mâncarea asta s-a răcit. Adu două porţii proaspete pentru mine şi pentru Tarkad, fiul prietenului meu, care este flămând şi care va mânca împreună cu mine!
Şi aşa luă sfârşit povestea lui Dabasir, negustorul de cămile din vechiul Babilon. El şi-a regăsit spiritul atunci când a înţeles un adevăr de necontestat - un adevăr pe care 1-au cunoscut şi 1-au pus în practică
strămoşii lui înţelepţi cu mult timp înainte ca el sa se nască.
Acest adevăr i-a ajutat pe oameni de-a lungul timpului să scape de necazuri şi să cunoască succesul în viaţă şi va continua mereu să-i ajute pe toţi cei care îi înţeleg puterea magică. Iată care este acest adevăr: Dacă ai o voinţă de fier, descoperi în cele din urmă drumul pe care vrei să-l urmezi
IX. Tăbliţele de argilă din Babilon
COLEGIUL ST. SWITHIN UNIVERSITATEA NOTTINGHAM
Newark-on-Trent Nottingham
21 octombrie 1934
Domnului profesor Franklin Caldwell, Conducătorul expediţiei ştiinţifice britanice Hillah, Mesopotamia
Stimate Domnule Profesor,
Cele cinci tăbliţe de argilă pe care le-aţi găsit în urma săpăturilor făcute la ruinele din Babilon au sosit cu acelaşi vapor cu care a venit şi scrisoarea dumneavoastră. M-au fascinat din momentul în care mi-au căzut ochii pe ele, motiv pentru care am petrecut multe ore plăcute desluşindu-le tâlcul. Ar fi trebuit să vă răspund de-ndată la scrisoare, dar am mai amânat puţin acest lucru, pentru că doream să termin traducerile pentru a vi le putea trimite.
Tăbliţele au ajuns bine, fără să sufere nici o stricăciune pe drum, datorită împachetării dumneavoastră de excepţie.
Veţi fi uimit - aşa cum am fost şi noi - de povestea extraordinara pe care o relatează aceste tăbliţe. Te-ai fi aşteptat să vorbească despre idile şi aventuri, ca în o mie şi una de nopţi, de exemplu. Dar când îţi dai seama că
ele dezvăluie de fapt problemele unui anume Dabasir legate de datoriile sale, înţelegi că viaţa în această parte a lumii nu s-a schimbat prea mult în cinci mii de ani.
