Principalele evenimente ale anului 1893 au fost excursia la "Washington în timpul instalării preşedintelui Cleveland şi vizitele la Niagara şi la Tîrgul Internaţional, în asemenea împrejurări îmi întrerupeam studiile şi adesea, le lăsam deoparte săptămîni întregi, aşa încît mi-e imposibil să fac o prezentare cursivă a lor.
La Niagara am fost în martie 1893. Mi-e greu să-mi descriu emoţiile pe care le-am simţit cînd am stat mai sus de cascadă şi am simţit cum vibrează aerul şi tremură pămîntul.
Pentru mulţi pare ciudat că mă pot impresiona minunăţiile şi frumuseţile cascadei Niagara. Mereu sînt întrebată :
„Ce-nseamnă pentru tine frumuseţea aceasta ori muzica aceea ? Nu poţi vedea cum se rostogolesc valurile pe plajă şi nici nu poţi auzi cum vuiesc. Şi atunci ce-nseamnă ele pentru tine ?" E cît se poate de evident că înseamnă totul. Nu le pot pătrunde ori defini sensul mai mult decît o pot face în cazul iubirii, religiei ori bunătăţii.
în vara anului 1893, domnişoara Sullivan şi cu mine am vizitat Tîrgul Internaţional împreună cu Doctorul Alexander Graham Bell. îmi amintesc cu o plăcere neaîterată. de vreme de zilele acelea în care mii de dorinţe copilăreşti au devenit realităţi încîntătoare. Zilnic făceam o călătorie imaginară în jurul lumii.
Am văzut multe minunăţii în toate zonele pămîntului — minuni ale inventivităţii umane, comori de talent şi hărnicie şi toate activităţile zilnice, toate mi-au trecut efectiv pe sub degete.
îmi plăcea să vizitez Midway Plaisance. Era ca în „O mie şi una de nopţi", plină
pînă la refuz de noutate şi interes. Iată India din cărţile mele prinzînd viaţă în curiosul bazar cu statui ale lui Shiva şi zei-elefanţi ; iată ţara piramidelor concentrată într-o machetă a oraşului Cairo, cu moschei şi lungi procesiuni de cămile; mai încolo se aflau lagunele Veneţiei, unde ne plimbam cu barca în fiecare seară cînd oraşul şi fîntînile erau iluminate. Am urcat şi la bordul unui vas viking care se afla aproape de mica ambarcaţiune. Mai fusesem o dată pe un vas de război, la Boston, dar pe vasul acesta viking mă interesa să văd ce însemna cîndva un corăbier —- cum naviga şi cum primea şi furtuna şi vremea calmă deopotrivă cu inima neînfricată şi izgonea pe oricine îi îngîna strigătul
„Sîntem de-ai mării !" şi lupta cu mintea şi cu muşchii, cu încredere în sine, suficient sie însuşi şi nu împins în planul doi de o maşinărie lipsită de 51
inteligenţă cum se întîmplă azi. Aşa e întotdeauna —„ Doar omul îl interesează
pe om".
La mică distanţă de vas era o machetă a navei Santa Maria pe care de asemenea am analizat-o. Căpitanul mi-a arătat cabina lui Columb şi puntea pe care era un ceas de nisip. Acest instrument micuţ m-a impresionat cel mai mult pentru că
m-a făcut să-mi închipui ce trudit trebuie să se fi simţit bravul navigator la vederea nisipului care se scurgea fir cu fir în timp ce nişte nenorociţi complotau împotriva vieţii sale.
Domnul Higinbotham, preşedintele Tîrgului Internaţional, mi-a acordat cu amabilitate permisiunea de a atinge exponatele şi, cu o pornire la fel de nesăţioasă ca cea cu care a pus Pizarro mîna pe comorile din Peru, absorbeam splendorile Tîrgului prin degete. Era ca un caleidoscop tangibil oraşul acesta alb din vest. Totul mă fascina, dar mai cu seamă bronzurile franţuzeşti. Erau atît de vii încît mi-am închipuit că sînt imagini ale îngerilor pe care artistul le-a surprins şi le-a fixat în forme pămînteşti.
La expoziţia Capului Bunei Speranţe am învăţat multe despre procesul de extracţie a diamantelor. Ori de cîte ori era posibil, atingeam instalaţiile în funcţiune ca să-mi fac o idee mai clară de felul în care erau pietrele cîntărite, tăiate şi cizelate. Am căutat prin minereul spălat un diamant şi l-am găsit —
singurul diamant, mi s-a spus, care a fost găsit vreodată în Statele Unite.
Doctorul Bell a mers cu noi peste tot şi mi-a descris în felul său încîntător obiectele de cel mai mare interes, în clădirea cu instalaţii electrice am examinat telefoane, autofoane, fonografe . .şi alte invenţii şi mi s-a explicat cum de este posibil să trimiţi un mesaj prin cablu sfidînd spaţiul şi învingînd timpul şi cum, asemenea lui Prometeu, poţi lua foc din cer. Am vizitat şi secţiunea de antropologie. M-au interesat mult relicvele vechiului Mexic, uneltele primitive de piatră care sînt adesea unica mărturie a unei epoci — monumentele simple ale copiilor neştiutori ai naturii (aşa-mi ziceam în timp ce le pipăiam) care păreau menite să dureze în timp ce monumentele comemorative ale regilor şi învăţaţilor se prefac în pulbere. M-au impresionat şi mumiile egiptene, pe care m-am abţinut să le ating. De la aceste relicve am aflat mai multe despre evoluţia omului decît din tot ce auzisem ori citisem pînă atunci.
Toate aceste experienţe au adăugat la vocabularul meu mulţi termeni noi şi, în cele trei săptămîni petrecute la Tîrgul Internaţional, am făcut marele salt de la interesul copilului mic pentru basme şi jucării la înţelegerea a ceea ce este real şi serios în lumea de fiecare zi.
52
CAPITOLUL XVI
înainte de octombrie 1893, am studiat singură diverse obiecte într-o manieră
mai mult sau mai puţin nesistematică. Am citit istoriile Greciei, Romei şi Statelor Unite. Aveam o gramatică franceză cu litere în relief şi,- cum ştiam deja puţină franceză, mă amuzam adesea alcătuind în minte exerciţii scurte, folosind cuvintele noi pe care le întîlneam şi ignorînd regulile şi rigorile pe cît se putea. Am încercat chiar, fără ajutor, să-mi însuşesc pronunţia limbii franceze deoarece găsisem în carte descrierea literelor şi sunetelor. Desigur, acest lucru însemna mobilizarea unor puteri firave pentru scopuri măreţe, dar, oricum, îmi asigura o ocupaţie într-o zi ploioasă .şi am învăţat astfel suficient de multă franceză ca să citesc cu plăcere fabulele lui La Fontaine, „Le Medecin Malgre Lui" şi pasaje din „Atalie". De asemenea, acordam un timp considerabil îmbunătăţirii vorbirii. Citeam cu glas tare şi recitam pasaje din poeţii mei preferaţi, iar domnişoara Sullivan îmi corecta pronunţia şi mă ajuta la frazare şi intonaţie. Şi totuşi, abia din octombrie 1893, după ce mi-am revenit din oboseala şi emoţiile vizitei la Tîrgul Internaţional, am început să am lecţii pe obiecte anume şi la ore fixe.
Pe vremea aceea eram cu domnişoara Sullivan în Hulton, Pennsylvania, la familia domnului William Wade. Domnul Irons, un vecin de-al lor, era un bun latinist ; s-a convenit să studiez cu el. Mi-l amintesc că un om cu o fire deosebită şi o vastă experienţă, în principal îmi preda gramatică latină, dar mă
ajuta adesea şi la aritmetică, pe care o găseam pe cît de dificilă pe atît de neinteresantă. Tot domnul Irons a citit împreună cu mine „In Memoriam" al lui Tennyson. Mai citisem multe cărţi pînă atunci, dar niciodată dintr-un punct de vedere critic. Am învăţat pentru prima dată cum să cunosc un autor, să-i recunosc stilul, tot aşa cum recunosc strîngerea de mînă a unui prieten.
La început nu prea aveam chef să învăţ gramatică latină. Mi se părea absurd să
pierd timpul cu analiza fiecărui cuvînt
53
— substantiv, genitiv, singular, feminin — cînd înţelesul lui era clar. Mă
gîndeam ce-ar fi fost să-mi descriu tot aşa şi animalul favorit — ordinul vertebrate ; încrengătura patrupede ; clasa mamifere ; specia pisică ; individul Tabby. Dar cu cît pătrundeam mai adînc în problemă, cu atît deveneam, mai interesată, iar frumuseţea acestei limbi mă încînta. Adesea mă distram citind pasaje latineşti. Alegeam cuvintele pe care le înţelegeam şi apoi încercam să
dau un sens întregului. Niciodată nu m-am săturat de acest joc.
Cred că nu există nimic mai frumos decît imaginile şi sentimentele .
evanescente, pasagere, prezentate într-un limbaj cu care abia începi să te familiarizezi •—- idei ce trec în zbor pe cerul minţii, modelate şi nuanţate de o fantezie capricioasă. Domnişoara Sullivan stătea la lecţii lîngă mine şi-mi scria în palmă tot ce spunea domnul Irons şi căuta cuvintele noi în dicţionar. Tocmai am început să citesc „Războiul galic" al lui Cezar cînd m-am întors acasă în Alabama,
CAPITOLUL XVII
în vara anului 1894 am participat la Chautauqua la o întâlnire a Asociaţiei Americane pentru Promovarea Predării Vorbirii la Surzi. Atunci .s-au făcut aranjamentele necesare pentru plecarea mea la Şcoala Wright- Humason pentru Surzi din oraşul New York. Am plecat acolo în octombre 1894, însoţită
de domnişoara Sullivan. Şcoala a fost aleasă în special cu scopul de a obţine cele mai înalte rezultate în cultivarea vocii şi antrenarea capacităţii de a citi de pe buze. Pe lîngă munca în aceste domenii, am mai studiat în cei doi ani cît am fost la această şcoală aritmetica, geografia fizică, franceza şi germana.
Profesoara mea de germană, domnişoara Reany, putea folosi alfabetul manual, aşa că, după ce mi-am însuşit un mic vocabular, am putut sta de vorbă
amîndouă în germană ori de cîte ori se ivea ocazia şi peste cîteva luni înţelegeam aproape tot ce-mi spunea, înainte de încheierea primului an am citit
„Wilhelm Tell" cu cea mai mare plăcere. De fapt cred că la germană am
«progresat mai mult decît la oricare alt obiect. Franceza mi se părea mult mai grea. Studiam cu o franţuzoaică, Madame Olivier, care nu ştia alfabetul manual şi era, deci, obligată să predea
54
