problemelor de matematică decît oricăror alte teme. Mi-aş fi dorit ca algebra să fie pe jumătate la fel de uşoară ca limba şi literatura. Dar domnul Keith făcea pînă şi matematica să fie interesantă ; reuşea cumva să fasoneze problemele pînă la dimensiuni destul de mici ca să încapă în creierul meu. îmi menţinea mintea trează şi curioasă, mă antrena să raţionez clar, să caut concluziile cu logică şi calm şi nu să mă arunc necugetat în gol şi să n-ajung nicăieri. Era întotdeauna drăguţ şi răbdător, indiferent cît de obtuză eram eu şi, credeţi-mă, prostia mea l-ar fi scos din răbdări pînă si pe Iov.

Pe 29 şi 30 iunie 1899 mi-am dat examenele finale de admitere la Colegiul Radcliffe. în prima zi am dat greaca elementară şi latina avansată, iar în a doua zi geometria, algebra şi greaca avansată.

Autorităţile de la colegiu nu i-au permis domnişoarei Sullivan să-mi citească

subiectele de examen ; domnul Eugene C. Vining, unul din instructorii de la Institutul Perkins pentru Orbi, a fost angajat să-mi copie subiectele în braille american. Domnul Vining era un străin, care nu comunica cu mine decît scriind braille.

Supraveghetorul era şi el necunoscut şi n-a încercat să comunice cu mine în nici un fel.

M-am descurcat destul de bine cu braille la limbi, dar cînd a fost vorba de geometrie au apărut greutăţile. Am fost grozav de dezorientată şi m-am simţit descurajată văzînd că pierd atîta timp, mai ales la algebră. E drept că eram familiarizată cu toate variantele literare de braille ce se folosesc curent în această ţară — englez, american şi punctul New York — dar semnele şi 62

simbolurile din geometrie şi algebră din cele trei sisteme diferă foarte mult, iar eu folosisem numai braille englez pentru algebră. Cu două zile înainte de examen, domnul Vining mi-a trimis o copie în braille • a unor subiecte mai vechi de algebră de la Harvard. Spre disperarea mea, am constatat că foloseau notaţia americană. M-am apucat imediat şi i-am scris domnului Vining, cerîndu-i să-mi explice semnele. Am primit cu poşta de întoarcere încă un subiect de examen şi un tabel cu semne şi m-am pus pe lucru ca să învăţ

notaţia. Dar în noaptea dinaintea examenului de algebră, în timp ce mă

chinuiam cu nişte exemple foarte complicate, m-am încurcat la combinaţia paranteză pătrată, paranteză rotundă, radical. Şi eu şi domnul Keith eram amărîţi şi plini de presimţiri rele pentru a doua zi; dar ne-am dus la colegiu cu puţin timp înainte de a începe examenul şi l-am rugat pe domnul Vining să-mi explice amănunţit simbolurile americane.

La geometrie principala problemă era că eu fusesem obişnuită să citesc datele în tipar special ori să-mi fie scrise în palmă ; şi, nu ştiu cum, deşi datele erau chiar în faţa mea, sistemul braille mă dezorienta şi nu-mi puteam fixa clar în minte ce citeam. Dar cînd m-am apucat de algebră, a fost şi mai greu. Semnele, pe care le învăţasem cu atît de puţin timp în urmă şi pe care credeam că le ştiu, mă dezorientau complet, în plus, nu aveam cum să văd ce scriu la maşină, îmi făcusem întotdeauna temele în braille sau în cap. Domnul Keith a contat prea mult pe capacitatea mea de a rezolva problemele în minte, şi nu m-a pregătit special pentru a scrie lucrări de examen, în consecinţă, am lucrat chinuitor de încet şi a trebuit să citesc şi să recitesc exemplele pînă să-mi fac o idee despre ce mi se cerea să fac. Nu sînt nici acum sigură dacă am citit corect toate semnele. Mi-a fost foarte greu să nu mă pierd cu firea.

Dar nu învinovăţesc pe nimeni. Cei din administraţia de la Radcliffe nu-şi dădeau seama cum mi-au îngreunat examenele şi nici nu înţelegeau ce greutăţi deosebite a trebuit să înfrunt. -Dar dacă ei mi-au plasat neintenţionat obstacole în cale, mie îmi rămîne, consolarea că am ştiut să le depăşesc pe toate.

63

CAPITOLUL XX

Lupta pentru admiterea la colegiu era încheiată. Acum puteam intra la Rarcliffe oricînd doream. S-a hotărît, totuşi, ca înainte de a mă duce la colegiu, era mai bine să studiez încă un an cu domnul Keith. De aceea, visul meu de a urma un colegiu nu s-a împlinit efectiv înainte de toamna anului 1900.

îmi amintesc prima zi la Radcliffe. Era o zi

deosebită pentru mine. O aşteptasem ani de

zile. O mare forţă interioară, mai puternică

decît forţa de convingere a prietenilor, mai

puternică

şi decît propriile-mi contraargumente, mă

împinsese să-mi încerc puterile după criteriile

celor care văd şi aud. Ştiam că mă aşteaptă

obstacole în cale, dar eram nerăbdătoare să le

depăşesc.

Pusesem la inimă vorbele înţeleptului roman

care spusese : „Sa fii izgonit din Roma

înseamnă doar să locuieşti în afara Romei."

Neavînd acces la căile principale ale

cunoaşterii, eram obligată să străbat ţinutul

ei pe drumuri nebătute — atîta tot; şi ştiau

că la colegiu se găseau destule căi lăturalnice

pe care-mi puteau da mîna cu fete care

gîndeau, iubeau, luptau ca şi mine.

Mi-am început studiile cu mult elan. Vedeam cum înaintea mea se deschide o lume de frumuseţe şi lumină, iar în mine simţeam capacitatea de a cunoaşte toate lucrurile, în ţara minunilor minţii aveam să fiu la fel de liberă ca oricare om. Oamenii, peisajul, obiceiurile, bucurile, tragediile de acolo aveau să-mi fie interpreţii întruchipaţi ai lumii reale. Sălile de curs păreau îmbibate de spiritul celor mari şi înţelepţi, iar pe profesori îi credeam întruchipări ale înţelepciunii.

Dacă între timp am aflat că lucrurile stau oarecum diferit, nu voi spune aceasta nimănui Curînd însă am descoperit că romanticul lyceum imaginat şi colegiul nu erau tocmai asemănătoare.

Multe din visele care mi-au încîntat tinereţea lipsită de experienţă s-au micşorat graţios şi „s-au şters în lumina zilei obişnnuite". Treptat am început să descopăr dezavantajele pe care le aducea frecventarea unui colegiu.

Primul pe care l-am resimţit intens a fost şi mai este lipsa de timp. Altădată

aveam timp să gîndesc, să reflectez, doar eu şi cu mintea mea. Stăteam împreună în cîte o seară şi ascultam melodiile interioare ale spiritului, pe care le descoperi în momentele de tihnă cînd cuvintele unui poet îndrăgit ating o

coardă profundă, sublimă a sufletului, ce pînă atunci nu mai vibrase.

Dar la colegiu nu ai timp să trăieşti în comuniune cu propriile gînduri. La colegiu se pare că mergi ca să înveţi, nu să gîndesti. Cînd intri pe porţile învăţăturii, laşi în urmă cele mai scumpe plăceri — solitudinea, cărţile şi imaginaţia — le laşi afară împreună cu pinii foşnitori. Presupun că ar trebui să

mă mîngîi cu gîndul că adun comori de care să mă bucur în viitor, dar eu sînt destul de nechibzuită ca să prefer bucuria prezentă tuturor banilor albi strînşi pentru zile negre.

în primul an obiectele de studiu au fost franceza, germana, istoria, compoziţii şi literatură engleză. Pentru cursul de franceză am citit din operele lui Gorneille, Moliere, Racine, Alfred de Musset şi Sainte-Beuve, iar pentru germană din Goethe şi Schiller. Am recapitulat rapid întreaga perioadă a istoriei de la căderea Imperiului Roman pînă în secolul al XVIII-lea, iar pentru literatura engleză am studiat critic poemele lui Milton şi „Areo-pagitica". Sînt întrebată

adesea cum depăşesc condiţiile neobişnuite în care lucrez la colegiu. Desigur, în sală sînt practic singură. Profesorul e la fel de departe de parcă am vorbi la telefon. Cursurile îmi sînt scrise în mînă cît de repede posibil; mult din individualitatea lectorului se pierde în efortul meu de a face faţă cursei.

Cuvintele îmi aleargă prin mînă ca nişte ogari în urmărirea iepurelui pe care adesea îl scapă din priviri. Dar în privinţa aceasta nu cred că o duc mult mai rău decît fetele care iau notiţe. Dacă mintea este ocupată cu procesul mecanic de ascultare şi notare în scris a cuvintelor cu viteză nebună, nu cred că se mai poate da multă atenţie subiectului în discuţie ori manierei în care este prezentat.

Eu nu pot scoate notiţe în timpul cursurilor pentru că mîinile mele sînt ocupate cu ascultatul. De obicei, notez ce mai îmi amintesc cînd ajung acasă. Exerciţiile, temele zilnice, lucrările critice, testele şi examenele de la mijlocul anului ca şi cele de sfîrşit de an le scriu la maşină ca profesorii să descopere fără nici o greutate cît de puţin ştiu. Cînd am început să studiez prozodia latină, am conceput şi am explicat profesorului meu un sistem de semne cu care indicam diferitele picioare metrice şi cantităţile.

Folosesc maşina de scris Hammond. Am încercat şi alte maşini, dar Hammond îmi pare cea mai bine adaptată la nevoile proprii muncii mele. La această

maşină se pot folosi tastaturi interschimbabile, astfel că cineva poate avea mai multe tastaturi, fiecare cu un set diferit de caractere — greceşti, fran-65

ţuzeşti ori matematice, în funcţie de tipul de scriere pe care doreşte sa-l execute la maşină. Fără aşa ceva mă îndoiesc că aş putea urma colegiul. Puţine din cărţile cerute la diverse materii sînt tipăritej pentru orbi. Pe Pe cele mai multe sînt obligată să le studiez citindu-mi-se în mînă. Ca urmare, am nevoie de mai mult timp decît alte fete pentru pregătirea lecţiilor. Partea manuală durează mai mult şi am multe nedumeriri de care ele sînt scutite. Sînt zile în care atenţia mare pe care trebuie să o dau detaliilor mă irită, iar gîndul că trebuie să petrec atîtea ore citind cîteva capitole în timp ce în lumea din afară alte fete rîd şi cîntă

şi dansează mă revoltă. Dar curînd îmi regăsesc buna dispoziţie şi alung rîzînd nemulţumirea din inimă. Doar, la urma urmei, oricine aspiră la adevărata cunoaştere trebue să urce Dealul Greutăţilor singur şi, cum nu există nici un drum regal pînă în vîrf, trebuie să ajung la el în zig-zag, în felul meu. Mai alunec uneori, cad, rămîn pe loc, gonesc pe muchia unor obstacole ascunse, îmi pierd firea şi mi-o regăsesc şi apoi mi-o stăpînesc mai bine, trudesc înainte, cîştig puţin teren, mă simt încurajată, sînt tot mai nerăbdătoare şi mă urc tot mai sus şi încep să văd cum se lărgeşte orizontul. Fiecare luptă este o victorie, încă un efort şi voi ajunge norul luminos, profunzimile albastre ale cerului, înălţimile din visele mele. Totuşi, nu sînt întotdeauna singură în aceste strădanii. Domnul William Wade şi domnul E. E. Allen, director la Institutul din Pennsylvana pentru Educarea Orbilor îmi procură multe din cărţile cu tipăritură specială de care am nevoie. Grija lor m-a ajutat şi m-a încurajat mai mult decît o vor putea şti vreodată.

Anul trecut, al doilea petrecut la Radcliffe, am studiat regulile compoziţiei, Biblia ca literatură engleză, tipurile de guvernămînt din America şi din Europa, Odele lui Horaţiu şi comedia latină. Ora de compoziţii a fost cea mai plăcută.