oral. De pe buze nu-i puteam citi prea uşor, aşa încît am progresat mult mai lent decît la germană. Am reuşit, "totuşi, să recitesc „Le Medecin Malgre Lui".
Era o lectură foarte distractivă, dar nu mi-a plăcut nici pe departe ca „Wilhelm Tell".
Progresele mele în privinţa citirii pe buze şi a vorbirii nu erau chiar la înălţimea aşteptărilor şi speranţelor mele şi ale profesoarei. Ambiţia mea era să vorbesc ca ceilalţi oameni şi profesorii mei credeau că acest lucru este realizabil ; dar, deşi am muncit serios şi cu credinţă, nu am atins tocmai scopul propus. Cred că am ţintit prea sus şi, în consecinţă, dezamăgirea a fost inevitabilă, încă mai priveam aritmetica drept un sistem de capcane. Mă învîrteam în jurul periculoasei graniţe a lui „a ghici" evitînd, cu mult chin şi pentru mine şi pentru alţii, accesibila vale a raţiunii. Săream pripit la concluzii şi această
greşeală, adăugată opacităţii mele, îmi sporea dificultăţile mai mult decît era drept ori necesar.
Dar, deşi aceste dezamăgiri îmi pricinuiau uneori o mare deprimare, mi-am continuat cu interes susţinut celelalte studii, în special geografia fizică. Era o mare bucurie să înveţi secretele naturii : (în limba pitorească a Vechiului Testament) cum erau făcute vînturile să bată din cele patru colţuri ale cerurilor
; cum de la capătul pămîntului se înălţau vapori ; cum îşi croiesc rîurile drum printre stînci ; cum pot fi munţii distruşi de rădăcini şi în ce feluri poate omul domina forţe mai puternice decît el însuşi. La New York am petrecut doi ani fericiţi, pe care îi evoc cu deosebită plăcere.
Primăvara am făcut excursii în diferite locuri de interes. Ne-am plimbat cu barca pe rîul Hudson şi am hoinărit pe malurile lui înverzite, pe care le-a cîntat cu dragoste Bryant. îmi plăcea grandoarea simplă, sălbatică, a palisadelor.
Printre locurile vizitate s-au numărat West Point, Tarrytown, casa lui Washington Irving, unde ne-am plimbat prin „Valea adormită".
Profesorii de la şcoala Wright-Humason plănuiau tot timpul cum să le ofere elevilor lor toate avantajele de care se bucură cei care aud — cum puteau obţine maximum din firavele porniri şi din memoriile pasive în cazul celor mici — şi cum i-ar putea scoate din cadrul paralizant în care erau fixaţi.
înainte de a pleca din New York, zilele acelea senine mi-au fost adumbrite de cea mai mare durere pe care am avut-o vreodată în afară de moartea tatei.
Domnul John P. Spaulding din Boston a murit în februarie 1896.
Numai cei care l-au
cunoscut 55
şi l-au iubit foarte tare pot înţelege ce a însemnat pentru mine această
prietenie. El, care-i făcea pe toţi fericiţi într-un chip minunat, lipsit de stridenţe, a fost deosebit de bun şi cald cu mine şi cu domnişoara Sullivan. Cît timp am simţit prezenţa lui iubitoare şi am ştiut că ne urmăreşte cu interes munca, presărată cu atîtea dificultăţi, nu puteam fi descurajate. Plecarea lui a lăsat un loc gol în vieţile noastre care nu a mai fost umplut niciodată.
CAPITOLUL XVIII
în octombrie 1896 am intrat la Şcoala pentru Tinerele Fete de la Cambridge ca să mă pregătesc pentru Radcliffe. Cînd eram copil, am fost în vizită la Wellesley şi mi-am surprins prietenii cu anunţul : „într-o bună zi am să merg la colegiu —
dar am să mă duc la Harvard." Cînd am fost întrebată de ce nu vreau să merg la Wellesley, am replicat că acolo sînt numai fete. Gîndul de a urma colegiul a prins rădăcini în inima mea şi a devenit o dorinţă serioasă, care m-a impulsionat să intru în competiţie cu fete care auzeau şi vedeau, în ciuda opoziţiei puternice a numeroşi prieteni adevăraţi şi înţelepţi. Cînd am plecat din New York ideea devenise scop precis şi s-a hotărît să merg la Cambridge. Acesta a fost locul cel mai apropiat de Harvard în care am putut ajunge şi în care am fost cel mai aproape de împlinirea declaraţiei mele infantile.
La şcoala din Cambridge s-a convenit ca domnişoara Sullivan să stea la ore cu mine şi să interpreteze pentru mine instrucţiunile date.
Desigur, profesorii mei aveau experienţă doar în predarea la copiii normali şi singurul mijloc de a conversa cu ei era să le citesc pe buze ce spun. Materiile din primul an au fost istoria Angliei, literatură engleză, germană, latină, aritmetică, compuneri la latină şi teme ocazionale. Pînă atunci nu mai urmasem niciodată un curs în ideea pregătirii pentru colegiu ; fusesem însă bine antrenată la engleză de domnişoara Sullivan şi în curînd fu evident pentru profesorii mei că nu aveam nevoie de o pregătire specială în afară de un studiu critic al cărţilor reco- mandate de colegiu. Mai mult, cu franceza o începusem bine şi
56
aveam şi şase luni de pregătire la latină; dar subiectul cu care eram mai bine familiarizată rămînea germana. Totuşi, în ciuda acestor avantaje, existau piedici serioase în calea progresului meu. Domnişoara Sullivan nu-mi putea scrie în palmă toate cărţile care se cereau şi era foarte dificil să mi se tipărească în relief la timp toate manualele de care aveam nevoie, deşi prietenii mei din Philadelphia şi Londra se străduiau să grăbească lucrul. O vreme a trebuit să-mi transcriu lecţiile de latină în braille, ca să pot scanda împreună cu celelalte fete. în clasă nu puteam să iau note sau să scriu exerciţii ; acasă însă îmi băteam la maşină compunerile şi traducerile.
în fiecare zi domnişoara Sullivan venea la ore cu mine şi-mi scria în mînă cu răbdare nesfîrşită tot ce spuneau profesorii, în orele de studiu trebuia să caute cuvintele noi, să-mi citească şi să-mi recitească notele şi cărţile pe care nu le aveam în relief.
în anul acela am terminat aritmetica, mi-am revizuit gramatica latină şi am citit trei capitole din „Războiul galic" al lui Cezar, în germană am citit, în parte cu degetele şi în parte cu asistenţa domnişoarei Sullivan, „Lied von der Glocke",
„Tascher" şi „Harzreise" de Schiller, „Aus dem Staat Friedrichs des Gro-ssen"
de Freytag, „Fluch Der Schonheit" de Riehl, şi „Aus meinem Leben" de Goethe. M-au încîntat enorm aceste cărţi, cu deosebire minunatele poeme lirice ale lui Schiller, istoria marilor realizări ale lui Friederic cel Mare şi viaţa lui Goethe. Mi- a părut rău cînd am terminat „Die Harzreise" , cu atîtea vorbe de duh reuşite şi descrierile fermecătoare ale dealurilor acoperite de viţă, ale pîraielor ce susură şi se unduiesc sub razele soarelui Şi regiunile sălbatice, sacralizate prin tradiţie şi legendă, surori Şterse ale unui veac imaginativ de mult apus — descrieri ce pot fi făcute doar de cei pentru care natura este
„simţire, iubire şi dorinţă" .
Domnul Gilman m-a pregătit o parte din an la literatura engleză. Am citit împreună „Cum vă place", „Discursul asupra împăcării cu America" al lui Burke şi „Viaţa lui Samuel Johnson" de Macaulay. Vederile largi ale domnului Gilman asupra istoriei şi literaturii şi explicaţiile sale inteligente mi-au făcut munca mai uŞoară şi mai plăcută decît ar fi fost dacă mi-aş fi citit mecanic ftotiţele cu explicaţiile inevitabil sumare date la ore.
Discursul lui Burke era mai instructiv decît orice altă "carte cu subiect politic pe care am citit-o vreodată. Mintea mea se tulbura la descoperirea vremurilor tulburi, iar personajele în
57
jurul cărora se centra viaţa celor două naţiuni aflate în conflict păreau că-mi trec prin faţă. Mă tot întrebam cum a fost posibil ca, în timp ce discursul magistral al lui • Burke continua să se desfăşoare în valuri-valuri de elocvenţă, regele George şi miniştrii săi să rămînă surzi la profeţia lui ce prevestea victoria noastră şi umilirea lor.
Şi „Viaţa lui Samuel Johnson" de Macaulay era interesantă, dar într-un chip diferit. Mi se rupea inima de mila omului singuratic care a mîncat pîinea năpastei în Grub Street şi totuşi, în toiul chinului şi al crudei suferinţe la care-i erau supuse trupul şi sufletul, găsea întotdeauna o vorbă bună şi întindea o mînă de ajutor celor săraci şi dispreţuiţi. M-am bucurat de succesele sale, am închis ochii la defectele lui şi m-am minunat nu că le avea ci că acestea nu i-au strivit ori împuţinat sufletul. Dar în ciuda stilului sclipitor al lui Macaulay şi a admirabilei sale capacităţi de a imprima prospeţime şi pitoresc banalităţilor, pozitivismul său mă obosea uneori, iar frecventa sacrificare a adevărului în favoarea efectului m-a menţinut într-o atitudine rezervată, foarte diferită de atitudinea reverenţioasă în care ascultasem discursul acelui Demostene al Marii Britanii.
La şcoala din Cambridge, m-am bucurat pentru prima dată în viaţă de tovărăşia unor fete de vîrsta mea care vedeau şi auzeau. Locuiam cu mai multe dintre ele într-una din casele agreabile legate de şcoală, casa în care locuise domnul Howells, şi ne bucuram de toate avantajele vieţii de familie. Participam la multe din jocurile lor, chiar şi la baba-oarba şi la jocurile cu zăpadă ; făceam cu ele plimbări lungi ; discutam materiile de şcoală şi citeam cu glas tare lucrurile care ne interesau. Cîteva fete au învăţat să-mi vorbească, aşa că domnişoara Sullivan n-a mai trebuit să-mi repete spusele lor.
De Crăciun mama şi surioara mea au petrecut vacanţa cu mine, iar domnul Gilman, binevoitor, s-a oferit s-o primească pe Mildred să studieze la şcoala lui.
Aşa a rămas Mildred cu mine la Cambridge şi vreme de şase luni pline de fericire nu ne-am despărţit aproape deloc. Şi acum mă simt nespus de fericită
cînd îmi amintesc de orele pe care le-am petrecut ajutîndu-ne reciproc la studii şi recreindu-ne împreună.
M-am prezentat la examenele preliminare pentru Rarcliffe între 29 iunie şi 3
iulie 1897. Materiile pe care le-am oferit au fost germana elementară şi avansată, franceza, latina, engleza şi
58
istoria greacă şi romană, în total nouă ore. Am trecut de toate şi „cu distincţie"
