mă mîngîi cu gîndul că adun comori de care să mă bucur în viitor, dar eu sînt destul de nechibzuită ca să prefer bucuria prezentă tuturor banilor albi strînşi pentru zile negre.
în primul an obiectele de studiu au fost franceza, germana, istoria, compoziţii şi literatură engleză. Pentru cursul de franceză am citit din operele lui Gorneille, Moliere, Racine, Alfred de Musset şi Sainte-Beuve, iar pentru germană din Goethe şi Schiller. Am recapitulat rapid întreaga perioadă a istoriei de la căderea Imperiului Roman pînă în secolul al XVIII-lea, iar pentru literatura engleză am studiat critic poemele lui Milton şi „Areo-pagitica". Sînt întrebată
adesea cum depăşesc condiţiile neobişnuite în care lucrez la colegiu. Desigur, în sală sînt practic singură. Profesorul e la fel de departe de parcă am vorbi la telefon. Cursurile îmi sînt scrise în mînă cît de repede posibil; mult din individualitatea lectorului se pierde în efortul meu de a face faţă cursei.
Cuvintele îmi aleargă prin mînă ca nişte ogari în urmărirea iepurelui pe care adesea îl scapă din priviri. Dar în privinţa aceasta nu cred că o duc mult mai rău decît fetele care iau notiţe. Dacă mintea este ocupată cu procesul mecanic de ascultare şi notare în scris a cuvintelor cu viteză nebună, nu cred că se mai poate da multă atenţie subiectului în discuţie ori manierei în care este prezentat.
Eu nu pot scoate notiţe în timpul cursurilor pentru că mîinile mele sînt ocupate cu ascultatul. De obicei, notez ce mai îmi amintesc cînd ajung acasă. Exerciţiile, temele zilnice, lucrările critice, testele şi examenele de la mijlocul anului ca şi cele de sfîrşit de an le scriu la maşină ca profesorii să descopere fără nici o greutate cît de puţin ştiu. Cînd am început să studiez prozodia latină, am conceput şi am explicat profesorului meu un sistem de semne cu care indicam diferitele picioare metrice şi cantităţile.
Folosesc maşina de scris Hammond. Am încercat şi alte maşini, dar Hammond îmi pare cea mai bine adaptată la nevoile proprii muncii mele. La această
maşină se pot folosi tastaturi interschimbabile, astfel că cineva poate avea mai multe tastaturi, fiecare cu un set diferit de caractere — greceşti, fran-65
ţuzeşti ori matematice, în funcţie de tipul de scriere pe care doreşte sa-l execute la maşină. Fără aşa ceva mă îndoiesc că aş putea urma colegiul. Puţine din cărţile cerute la diverse materii sînt tipăritej pentru orbi. Pe Pe cele mai multe sînt obligată să le studiez citindu-mi-se în mînă. Ca urmare, am nevoie de mai mult timp decît alte fete pentru pregătirea lecţiilor. Partea manuală durează mai mult şi am multe nedumeriri de care ele sînt scutite. Sînt zile în care atenţia mare pe care trebuie să o dau detaliilor mă irită, iar gîndul că trebuie să petrec atîtea ore citind cîteva capitole în timp ce în lumea din afară alte fete rîd şi cîntă
şi dansează mă revoltă. Dar curînd îmi regăsesc buna dispoziţie şi alung rîzînd nemulţumirea din inimă. Doar, la urma urmei, oricine aspiră la adevărata cunoaştere trebue să urce Dealul Greutăţilor singur şi, cum nu există nici un drum regal pînă în vîrf, trebuie să ajung la el în zig-zag, în felul meu. Mai alunec uneori, cad, rămîn pe loc, gonesc pe muchia unor obstacole ascunse, îmi pierd firea şi mi-o regăsesc şi apoi mi-o stăpînesc mai bine, trudesc înainte, cîştig puţin teren, mă simt încurajată, sînt tot mai nerăbdătoare şi mă urc tot mai sus şi încep să văd cum se lărgeşte orizontul. Fiecare luptă este o victorie, încă un efort şi voi ajunge norul luminos, profunzimile albastre ale cerului, înălţimile din visele mele. Totuşi, nu sînt întotdeauna singură în aceste strădanii. Domnul William Wade şi domnul E. E. Allen, director la Institutul din Pennsylvana pentru Educarea Orbilor îmi procură multe din cărţile cu tipăritură specială de care am nevoie. Grija lor m-a ajutat şi m-a încurajat mai mult decît o vor putea şti vreodată.
Anul trecut, al doilea petrecut la Radcliffe, am studiat regulile compoziţiei, Biblia ca literatură engleză, tipurile de guvernămînt din America şi din Europa, Odele lui Horaţiu şi comedia latină. Ora de compoziţii a fost cea mai plăcută.
Era foarte dinamică. Orele erau întotdeauna interesante, alerte, inteligente, căci profesorul, domnul Charjes Townsend Copeland, mai mult ca oricare altul pe care I-am avut atunci, aduce în faţa studentului literatura în toată forţa şi prospeţimea ei originară. Timp de o oră — scurtă — ţi se permite să sorbi din frumuseţea eternă a vechilor maeştri fără interpretări ori expuneri inutile. Te hrăneşti cu gîndurile lor subtile. Te bucuri din tot sufletul de blînda revărsare a Vechiului Testament uitînd de existenţa lui Iahve şi Elohim şi pleci acasă
simţind că ai prins „o frîn-
66
tură din perfecţiunea aceea în care spirit şi formă sălăşluiesc în nemuritoare armonie ; iar adevărul şi frumuseţea dau naştere unei noi mlădiţe pe tulpina timpului."
Acest an este cel mai fericit pentru că studiez obiectele care mă interesează în mod deosebit : economia, literatura elizabetană, Shakeaspeare sub îndrumarea profesorului George T. Kittredge şi istoria filosofieii cu profesorul Josiah Royce. Prin filosofie se pătrunde simpatia înţelegerii în tradiţia unor veacuri îndepărtate şi a unor alte moduri de gândire care mai înainte îmi păreau străine şi lipsite de raţiune.
Dar colegiul nu e universala Atena pe care mi-o închipuisem eu. Aici nu-i întîlneşti faţă în faţă pe cei înţelepţi ; nici măcar nu le simţi prezenţa vie. Ei sînt aici, ce-i drept ; dar par mumificaţi. Trebuie să-i extragem dintre zidurile dărăpănate ale ştiinţei mai înainte de a fi siguri că avem de-a face cu Milton ori Isaia şi nu cu o imitaţie abilă. Mulţi savanţi uită, mi se pare, că bucuria pe care ne-o dau marile opere literare depinde mai mult de profunzimea simpatiei decît de înţelegere. Necazul este că foarte puţine din laborioasele lor explicaţii se fixează în memorie. Mintea le lasă să cadă aşa cum un pom lasă să-i cadă
fructele răscoapte. Este posibil să cunoşti floarea •— rădăcină, tulpină şi celelalte — şi toate procesele de creştere şi totuşi să nu ai o înţelegere a prospeţimii, florii scăldată în rouă cerească. Şi-ntruna mă întreb cu nerăbdare :
„De ce să mă ocup de aceste explicaţii şi ipoteze ?" Ele zboară de colo-colo prin gîndurile mele ca nişte păsări oarbe bătînd aerul cu aripile lor inutile. Nu am intenţia să protestez împotriva cunoaşterii complete a operelor celebre pe care le citim. Ridic obiecţiuni numai împotriva comentariilor interminabile şi a criticilor consternante care nu ne învaţă decît un singur lucru : cîţi oameni, atîtea păreri. Dar cînd un mare savant ca profesorul Kittredge interpretează
spusele maestrului, ca şi cum „le-ar fi dat orbilor o nouă vedere". El ni-l redă pe Shakeaspeare poetul.
Sînt, totuşi, momente cînd aş vrea să mătur jumătate din lucrurile pe care trebuie să le învăţ, căci mintea suprasolicitată nu mai poate aprecia comoara pe care a adăpostit-o cu atîta amar de trudă. Este imposibil, cred, să citeşti într-o singură zi patru-cinci cărţi în limbi diferite şi care tratează subiecte extrem de diverse şi să nu pierzi din vedere însuşi scopul lecturii. Cînd citeşti grăbit şi nervos, avînd în minte doar lucrări scrise şi examene, mintea se împovărează cu o mulţime de rarităţi selecte
67
care-mi par a fi de prea puţin folos, în momentul de faţă mintea 1 mi-e atît de plină de materie eterogenă că mă întreb aproape cu disperare dacă o voi putea ordona vreodată. Ori de cîte ori pătrund în zona care era împărăţia minţii mele, mă simt ca proverbialul viţel la poarta nouă. O mie de mărunţişuri ale cunoaşterii se izbesc de capul meu ca grindina şi, cînd încerc să scap, drăcusori tematici' şi spiriduşi universitari de toate felurile mă bîntuie pînă cînd încep să-mi doresc — o, iertată să-mi fie ticăloasa dorinţă — să pot zdrobi idolii pe care am ajuns să-i divinizez.
Dar principalele sperietori ale vieţii de colegiu sînt examenele. Dacă le-am înfruntat de multe ori şi le-am doborît şi le-am făcut să muşte ţărîna, tot se mai ridică şi mă ameninţă, arătări palide, pînă cînd, asemenea lui Bob Acre, simt că
mi se scurge curajul prin buricele degetelor. Zilele dinaintea acestor încercări cumplite le petreci îndesind în minte formule mistice şi date indigeste —
regimuri insuportabile — pînă cînd ajungi să-ţi doreşti ca ştiinţa şi cărţile şi tu însuţi să fiţi îngropaţi în adîncurile mării.
în sfîrşit, vine temuta oră şi chiar că eşti o fiinţă favorizată de soartă dacă poţi să-ţi convoci la momentul oportun gîndurile standard care te vor ajuta în efortul suprem. Prea ades se întîmplă însă ca să nu fie băgată în seamă
chemarea goarnei tale. Ceea ce este cum nu se poate mai deconcertant şi exasperant e că în chiar momentul în care ai nevoie de memorie şi de spirit de discernământ, aceste facultăţi îşi pun aripi şi pleacă în zbor. Faptele pe care le-ai înmagazinat cu atîta chin nesfîrşit te părăsesc invariabil la ananghie.
„Expune pe scurt viaţa şi activitatea lui Huss." Huss ? Cine a fost şi ce a făcut ?
Numele pare ciudat de familiar, îţi scormoneşti tolba de fapte istorice cam cum ai scotoci după un petec de mătase în sacul cu cîrpe. Eşti sigur că este pe undeva prin minte, mai spre suprafaţă — era pe acolo mai deunăzi cînd căutai începuturile Reformei. Dar unde-i acum ? Pescuieşti tot felul de vechituri ale cunoaşterii •— revoluţii, schisme, masacre, sisteme de guvernămînt; dar Huss
— unde e Huss ? Te uimeşte cîte lucruri ştii dintre cele care nu sînt pe foaia de examen, în disperare, îţi înşfaci tolba şi răstorni totul şi, iată, într-un colţ, omul căutat, senin adîncit în propriile gînduri, inconştient de catastrofa în care te-a tîrît.
68
Tocmai atunci supraveghetorul te anunţă că timpul a expirat. Cu -un adînc simţămînt de dezgust dai - cu piciorul cît colo grămada de fleacuri şi te duci acasă cu capul plin de scheme revoluţionare de abolire a dreptului divin al profesorilor de a pune întrebări fără consimţămîntul celor chestionaţi.
îmi pare că în ultimele două-trei pagini ale acestui capitol am folosit figuri care ar putea îndrepta rîsul împotriva mea. Ah, iată-le — metaforele amestecate păşesc ţanţoşe şi îşi rîd de mine arătînd spre viţelul de la poarta nouă asaltat de grindină şi spre sperietorile cu feţe palide, o specie neanalizată încă ! Las' să
rîdă ! Cuvintele descriu atît de exact atmosfera, cu idei înghesuindu-se şi rostogolindu-se, în care trăiesc, încît le fac şi eu o dată cu ochiul şi apoi îmi iau un aer deliberat pentru a spune că mi s-au schimbat ideile despre colegiu."
Pe vremea cînd zilele petrecute la colegiu ţineau încă de viitor, ele erau înconjurate de o aură romantică pe care acum au pierdut-o ; dar în trecerea de la romantic la real am învăţat multe lucruri pe care; nu le-aş fi ştiut dacă n- aş fi încercat această experienţă. Unul din ele este preţioasa ştiinţă a răbdării, care ne învaţă să tratăm instruirea noastră ca pe o plimbare la ţară, în voie, cu mintea deschisă primitor impresiilor de tot felul. O asemenea cunoaştere inundă nevăzută sufletul cu valurile tăcute ale gîndului adînc. „Ştiinţa înseamnă
putere." Mai curînd, aş zice, ştiinţa înseamnă fericire, căci să ai cunoştinţe —
cunoştinţe vaste şi profunde — înseamnă să deosebeşti ţelurile adevărate de cele false şi lucrurile măreţe de cele josnice. Să Ştii faptele şi gîndurile care au marcat progresul omului înseamnă să simţi marile bătăi ale inimii umanităţii prin veacuri Şi, dacă în aceste pulsaţii nu simţi o aspiraţie către înălţimi, trebuie să fii cu totul surd la armoniile vieţii.
CAPITOLUL XXI
Am schiţat pînă aici evenimentele din viaţa mea, dar încă nu am arătat cît de mult am depins de cărţi nu numai pentru plăcerea şi înţelepciunea pe care le aduc celor ce le citesc, dar şi pentru acele cunoştinţe pe care ceilalţi le primesc prin ochi şi urechi. Cărţile au însemnat cu mult mai mult în educaţia mea decît în educaţia altora şi de aceea mă voi întoarce la vremea cînd am început să citesc.
69
