problemelor de matematică decît oricăror alte teme. Mi-aş fi dorit ca algebra să fie pe jumătate la fel de uşoară ca limba şi literatura. Dar domnul Keith făcea pînă şi matematica să fie interesantă ; reuşea cumva să fasoneze problemele pînă la dimensiuni destul de mici ca să încapă în creierul meu. îmi menţinea mintea trează şi curioasă, mă antrena să raţionez clar, să caut concluziile cu logică şi calm şi nu să mă arunc necugetat în gol şi să n-ajung nicăieri. Era întotdeauna drăguţ şi răbdător, indiferent cît de obtuză eram eu şi, credeţi-mă, prostia mea l-ar fi scos din răbdări pînă si pe Iov.
Pe 29 şi 30 iunie 1899 mi-am dat examenele finale de admitere la Colegiul Radcliffe. în prima zi am dat greaca elementară şi latina avansată, iar în a doua zi geometria, algebra şi greaca avansată.
Autorităţile de la colegiu nu i-au permis domnişoarei Sullivan să-mi citească
subiectele de examen ; domnul Eugene C. Vining, unul din instructorii de la Institutul Perkins pentru Orbi, a fost angajat să-mi copie subiectele în braille american. Domnul Vining era un străin, care nu comunica cu mine decît scriind braille.
Supraveghetorul era şi el necunoscut şi n-a încercat să comunice cu mine în nici un fel.
M-am descurcat destul de bine cu braille la limbi, dar cînd a fost vorba de geometrie au apărut greutăţile. Am fost grozav de dezorientată şi m-am simţit descurajată văzînd că pierd atîta timp, mai ales la algebră. E drept că eram familiarizată cu toate variantele literare de braille ce se folosesc curent în această ţară — englez, american şi punctul New York — dar semnele şi 62
simbolurile din geometrie şi algebră din cele trei sisteme diferă foarte mult, iar eu folosisem numai braille englez pentru algebră. Cu două zile înainte de examen, domnul Vining mi-a trimis o copie în braille • a unor subiecte mai vechi de algebră de la Harvard. Spre disperarea mea, am constatat că foloseau notaţia americană. M-am apucat imediat şi i-am scris domnului Vining, cerîndu-i să-mi explice semnele. Am primit cu poşta de întoarcere încă un subiect de examen şi un tabel cu semne şi m-am pus pe lucru ca să învăţ
notaţia. Dar în noaptea dinaintea examenului de algebră, în timp ce mă
chinuiam cu nişte exemple foarte complicate, m-am încurcat la combinaţia paranteză pătrată, paranteză rotundă, radical. Şi eu şi domnul Keith eram amărîţi şi plini de presimţiri rele pentru a doua zi; dar ne-am dus la colegiu cu puţin timp înainte de a începe examenul şi l-am rugat pe domnul Vining să-mi explice amănunţit simbolurile americane.
La geometrie principala problemă era că eu fusesem obişnuită să citesc datele în tipar special ori să-mi fie scrise în palmă ; şi, nu ştiu cum, deşi datele erau chiar în faţa mea, sistemul braille mă dezorienta şi nu-mi puteam fixa clar în minte ce citeam. Dar cînd m-am apucat de algebră, a fost şi mai greu. Semnele, pe care le învăţasem cu atît de puţin timp în urmă şi pe care credeam că le ştiu, mă dezorientau complet, în plus, nu aveam cum să văd ce scriu la maşină, îmi făcusem întotdeauna temele în braille sau în cap. Domnul Keith a contat prea mult pe capacitatea mea de a rezolva problemele în minte, şi nu m-a pregătit special pentru a scrie lucrări de examen, în consecinţă, am lucrat chinuitor de încet şi a trebuit să citesc şi să recitesc exemplele pînă să-mi fac o idee despre ce mi se cerea să fac. Nu sînt nici acum sigură dacă am citit corect toate semnele. Mi-a fost foarte greu să nu mă pierd cu firea.
Dar nu învinovăţesc pe nimeni. Cei din administraţia de la Radcliffe nu-şi dădeau seama cum mi-au îngreunat examenele şi nici nu înţelegeau ce greutăţi deosebite a trebuit să înfrunt. -Dar dacă ei mi-au plasat neintenţionat obstacole în cale, mie îmi rămîne, consolarea că am ştiut să le depăşesc pe toate.
63
CAPITOLUL XX
Lupta pentru admiterea la colegiu era încheiată. Acum puteam intra la Rarcliffe oricînd doream. S-a hotărît, totuşi, ca înainte de a mă duce la colegiu, era mai bine să studiez încă un an cu domnul Keith. De aceea, visul meu de a urma un colegiu nu s-a împlinit efectiv înainte de toamna anului 1900.
îmi amintesc prima zi la Radcliffe. Era o zi
deosebită pentru mine. O aşteptasem ani de
zile. O mare forţă interioară, mai puternică
decît forţa de convingere a prietenilor, mai
puternică
şi decît propriile-mi contraargumente, mă
împinsese să-mi încerc puterile după criteriile
celor care văd şi aud. Ştiam că mă aşteaptă
obstacole în cale, dar eram nerăbdătoare să le
depăşesc.
Pusesem la inimă vorbele înţeleptului roman
care spusese : „Sa fii izgonit din Roma
înseamnă doar să locuieşti în afara Romei."
Neavînd acces la căile principale ale
cunoaşterii, eram obligată să străbat ţinutul
ei pe drumuri nebătute — atîta tot; şi ştiau
că la colegiu se găseau destule căi lăturalnice
pe care-mi puteau da mîna cu fete care
gîndeau, iubeau, luptau ca şi mine.
Mi-am început studiile cu mult elan. Vedeam cum înaintea mea se deschide o lume de frumuseţe şi lumină, iar în mine simţeam capacitatea de a cunoaşte toate lucrurile, în ţara minunilor minţii aveam să fiu la fel de liberă ca oricare om. Oamenii, peisajul, obiceiurile, bucurile, tragediile de acolo aveau să-mi fie interpreţii întruchipaţi ai lumii reale. Sălile de curs păreau îmbibate de spiritul celor mari şi înţelepţi, iar pe profesori îi credeam întruchipări ale înţelepciunii.
Dacă între timp am aflat că lucrurile stau oarecum diferit, nu voi spune aceasta nimănui Curînd însă am descoperit că romanticul lyceum imaginat şi colegiul nu erau tocmai asemănătoare.
Multe din visele care mi-au încîntat tinereţea lipsită de experienţă s-au micşorat graţios şi „s-au şters în lumina zilei obişnnuite". Treptat am început să descopăr dezavantajele pe care le aducea frecventarea unui colegiu.
Primul pe care l-am resimţit intens a fost şi mai este lipsa de timp. Altădată
aveam timp să gîndesc, să reflectez, doar eu şi cu mintea mea. Stăteam împreună în cîte o seară şi ascultam melodiile interioare ale spiritului, pe care le descoperi în momentele de tihnă cînd cuvintele unui poet îndrăgit ating o
coardă profundă, sublimă a sufletului, ce pînă atunci nu mai vibrase.
Dar la colegiu nu ai timp să trăieşti în comuniune cu propriile gînduri. La colegiu se pare că mergi ca să înveţi, nu să gîndesti. Cînd intri pe porţile învăţăturii, laşi în urmă cele mai scumpe plăceri — solitudinea, cărţile şi imaginaţia — le laşi afară împreună cu pinii foşnitori. Presupun că ar trebui să
