Auma s-a dus la magazin și a repetat ce-i spusese Bătrânul. Vânzătorul a râs și a gonit-o. De frica tatălui nostru, Auma nu s-a dus acasă, în schimb l-a sunat pe un văr pe care Bătrânul îl ajutase să-și găsească serviciu și care i-a împrumutat câțiva șilingi. Când a ajuns acasă, Bătrânul a certat-o că întârziase.
– Ai văzut? i-a spus el fetei în timp ce desfăcea pachetul de țigări. Ți-am spus eu că n-o să ai probleme. Toată lumea îl cunoaște pe Obama.
Îi simt prezența tatălui meu în vreme ce traversez cu Auma bulevardul aglomerat. Îl văd în băieții care aleargă pe lângă noi, cu picioare zvelte, negre, ce se mișcă precum tijele ascunse sub pantaloni scurți de culoare albastră și încălțați cu pantofi prea mari. Îl aud în râsul celor doi studenți care savurează un ceai dulce și cremos și mănâncă prăjituri în ceainăria slab luminată. Simt mirosul țigărilor lui în fumul suflat de un afacerist care vorbește la un telefon public, acoperindu-și urechea liberă cu mâna; îl simt în sudoarea zilierului care cară pietriș cu roaba, cu fața și cu pieptul gol acoperite de praf. Bătrânul este încă aici, cu toate că nu-mi spune nimic. Este aici și mă îndeamnă să înțeleg.
Jomo Kenyatta, 1897–1978, politician și activist împotriva colonialismului, ajuns președinte al Kenyei, personalitate politică controversată (n.tr.)
Kwame Nkrumah, 1909–1972, președinte al Ghanei și susținător influent al panafricanismului (n.tr.)
Producător de băuturi alcoolice din Nairobi (n.tr.)
Shuka – cuvânt din swahili care înseamnă eșarfă lungă, decorativă, purtată în unele regiuni din Africa (n.tr.)
Rebeliunea Mau Mau a fost o mișcare naționalistă africană militantă, activă în Kenya în anii 1950, al cărei scop principal a fost răsturnarea stăpânirii britanice și îndepărtarea coloniștilor europeni din țară. (n.tr.)
askari – soldat sau militar, în swahili sau arabă, servind în armatele puterilor coloniale europene din Africa (n.tr.)
Capitolul șaisprezece
La ora zece fix, Bernard suna la ușă. Purta o pereche de pantaloni scurți de un albastru spălăcit și un tricou mult prea mic pentru el; în mâini ținea o minge de baschet portocalie, pe care mi-a prezentat-o ca pe ofrandă.
– Ești gata? m-a întrebat.
– Aproape. Doar o secundă așteaptă, să mă încalț.
A intrat în apartament și s-a dus lângă biroul la care lucrasem până atunci.
– Iar ai citit, Barry, a zis el dând dojenitor din cap. Nevastă-ta o să se plictisească de tine, toată ziua numai cu nasul în cărți.
M-am așezat să-mi leg șireturile adidașilor.
– Mi s-a mai spus, am comentat.
– Pe mine cărțile nu prea mă pasionează, a zis el aruncând mingea în aer. Eu sunt un tip de acțiune. Ca Rambo.
– Bine, Rambo, i-am zâmbit, ridicându-mă de pe scaun și deschizând ușa. Hai să te vedem cum te miști pe teren.
Bernard m-a privit nedumerit.
– Terenurile sunt departe. Unde e mașina?
– Auma s-a dus cu ea la serviciu.
Am ieșit pe verandă și am început să fac câteva exerciții de încălzire.
– Mi-a spus că terenurile sunt la doar un kilometru și jumate de-aici. Hai, că până acolo îți încălzești picioarele.
A făcut împreună cu mine, dar fără pic de entuziasm, câteva exerciții înainte să traversăm aleea pietruită ce ducea în șoseaua principală. Era o zi perfectă, razele soarelui erau domolite de o ușoară briză, iar pe drum nu se vedea decât o femeie care ducea pe cap un coș cu vreascuri. După aproape 500 de metri, Bernard s-a oprit să-și tragă sufletul, iar pe fruntea netedă, înaltă, i se adunaseră bobițe de sudoare.
– Hai că m-am încălzit, Barry, a spus el aproape fără suflare. Cred că acum putem merge la pas.
Campusul Universității din Nairobi se întindea pe câteva hectare în apropierea centrului orașului. Terenurile de baschet erau ceva mai sus de terenul de atletism, pe o mică terasă, iar în asfalt se vedeau crăpături prin care apăruseră buruieni. L-am urmărit pe Bernard în vreme ce aruncam, cu rândul, la coș și m-am gândit la cât fusese de generos în ultimele zile, ținându-mi companie și arătându-mi orașul în timp ce Auma era ocupată cu corectarea tezelor. Când se întâmpla să ne lovim de aglomerație, îmi lua mâna, protector, și mă aștepta răbdător cât timp mă uitam la câte o clădire sau citeam un indicator pe lângă care el trecea zi de zi, amuzat de felul meu de a fi, dar fără a da semne de plictiseală sau împotrivire, așa cum aș fi făcut eu la vârsta lui.
Era dulce și sincer, ceea ce-l făcea să pară chiar mai tânăr decât cei 17 ani împliniți. Dar era o vârstă la care ceva mai multă independență și un pic de duritate nu i-ar fi stricat. Mi-am dat seama că unul dintre motivele pentru care își permitea să-și piardă vremea cu mine era faptul că nu avea nimic mai bun de făcut. Avea răbdare pentru că nu se grăbea nicăieri. Era cazul să vorbesc cu el despre asta, așa cum îi promisesem Aumei – o discuție ca de la bărbat la bărbat…
– L-ai văzut vreodată pe Magic Johnson jucând? m-a întrebat Bernard, pregătindu-se să tragă la coș.
Mingea a intrat în cercul metalic fără plasă, am preluat-o, după care i-am aruncat-o din nou.
– Numai la televizor.
– În America toată lumea are mașină. Și telefon, a spus Bernard, clătinând din cap, dar era mai mult o constatare decât o întrebare.
– Majoritatea oamenilor, nu chiar toată lumea.
A aruncat din nou la coș, iar mingea s-a lovit cu zgomot de marginea coșului.
– Cred că e mai bine acolo. Poate o să vin și eu în America. Pot să te ajut cu afacerile tale.
– Momentan nu am nici o afacere. Poate după ce termin facultatea de drept.
– Cred că se găsește ușor de muncă.
– Nu chiar. În realitate, o grămadă de oameni o duc rău în State. În special negrii.
– Nu atât de rău ca aici, a spus el, oprind mingea.
Ne-am uitat unul la celălalt și am încercat să văd cu ochii minții terenurile de baschet din State. Parcă auzeam împușcăturile și vedeam un bărbat adunând mărunțișul de pe scara blocului – asta a fost o imagine. Parcă auzeam râsul băieților care se jucau în curțile caselor din suburbii și pe care mamele îi chemau la masă. Și asta era adevărat. Cele două imagini s-au ciocnit între ele, lăsându-mă fără cuvinte. Mulțumit de tăcerea mea, Bernard s-a întors la mingea lui.