– Nu e vina lui, cred, a mai spus, pornind mașina. Vezi prea bine cum se poartă cu ele. El a fost mult mai legat de familie decât mine. În prezența lui, ele nu se simt judecate.
Clubul Garden Square nu era decât o bombă slab luminată, cu acoperiș jos. Când am ajuns noi, era deja aglomerat și fumul de țigară se ridica gros. Clienții erau în mare parte africani, persoane de vârsta a doua, funcționari, secretare, lucrători guvernamentali care abia ieșiseră de la muncă, toți adunați în jurul meselor instabile, din placaj. Am lipit două mese goale care zăceau lângă scena mică și chelnerul a venit să ne ia comanda. Auma s-a așezat lângă Amy.
– Deci, Amy, Roy spune că intenționați să vă căsătoriți.
– Da, nu-i așa că e nemaipomenit? Este foarte simpatic! După ce lucrurile se mai liniștesc, mi-a spus că pot să mă duc la el în America.
– Dar nu te îngrijorează faptul că veți sta despărțiți o vreme? Adică…
– Te referi la alte femei?
Amy a început să râdă și i-a făcut cu ochiul lui Roy.
– Sinceră să fiu, nu mă interesează.
Și-a pus brațul cărnos peste umărul lui Roy.
– Atât timp cât se poartă frumos cu mine, poate să facă ce vrea. Nu-i așa, iubitule?
Roy o privea inexpresiv, ca și cum conversația nu ar fi fost despre el. Și el, și Amy aveau destule beri la bord și am văzut cum Jane se uită neliniștită la Kezia. Am hotărât să schimb subiectul și am întrebat-o pe Zeituni dacă mai fusese vreodată la clubul Garden Square.
– Eu? s-a mirat Zeituni de impertinența mea. Dacă vrei să știi, Barry, acolo unde se organizează seri de dans, hop și eu. Toată lumea de-aici o să-ți spună că sunt campioană la dans. Ce zici, Auma?
– Zeituni este cea mai bună dansatoare.
Zeituni a înclinat din cap cu mândrie.
– Vezi? Nu, serios, Barry, mătușica ta chiar știe să danseze! Și vrei să știi cine a fost întotdeauna cel mai bun partener al meu? Taică-tu! Doamne, ce-i mai plăcea să danseze. Am participat la multe concursuri împreună când eram tineri. De fapt, am și o poveste despre dragostea lui față de dans. Odată venise la Alego să îl viziteze pe bunicul tău. Promisese că va face câteva treburi prin gospodărie pentru bătrân, nu mai știu despre ce era vorba, oricum, în loc să se țină de treabă, și-a dat întâlnire cu Kezia și împreună s-au dus să danseze. Mai ții minte, Kezia? Asta înainte ca ei să se căsătorească. Am vrut să merg și eu cu ei, dar Barack mi-a spus că eram prea mică. Ce mai tura-vura, s-au întors târziu acasă și Barack băuse cam mult. A încercat s-o strecoare pe Kezia în coliba lui, dar bătrânul era treaz și i-a auzit venind. Chiar și după ce îmbătrânise, bunicul tău auzea foarte bine. L-a strigat pe Barack să vină mai repede. Când Barack a intrat în colibă, bătrânul nu i-a spus nimic. Se uita la el și sforăia ca un taur turbat. În tot acest timp mă uitam pe geam, pentru că eram sigură că bătrânul o să-l altoiască pe Barack, iar eu eram încă supărată pe el pentru că nu mă luase și pe mine la dans. Nu mi-a venit să cred ce s-a întâmplat după aia. În loc să-și ceară iertare că a venit târziu acasă, Barack s-a dus glonț la fonograful bătrânului și a pus un disc! După care s-a întors și a strigat după Kezia, care se ascundea undeva afară. „Femeie!“ a strigat Barack. „Treci aici!“ Kezia a intrat imediat în casă, prea speriată să îl refuze, iar Barack a luat-o în brațe și au început să danseze, învârtindu-se prin casa bătrânului, de parcă erau într-o sală de bal.
Zeituni râdea, dând amuzată din cap.
– Acum, vorba e că nimeni nu îndrăznise vreodată să se poarte așa cu bunicul tău, nici măcar Barack. Eram sigur că o să se aleagă cu o bătaie soră cu moartea. Bunicul tău n-a spus nimic. A stat acolo și i-a privit. Apoi a strigat și mai tare decât strigase Barack, scoțând un muget ca de elefant. „Femeie! Vino aici!“ Iar mama mea, cea căreia tu îi spui Buni, a ieșit din coliba ei, în care cârpise haine până atunci. A întrebat de ce urlă toată lumea, iar bunicul tău s-a ridicat și i-a întins mâna. Mama a clătinat puternic din cap și l-a acuzat pe bunicul tău că vrea s-o facă de râs, dar el a fost atât de hotărât încât, cât ai clipi, toți patru dansau, cei doi extrem de serioși, iar femeile uitându-se una la alta, convinse că bărbații lor înnebuniseră.
Am râs toți ascultând povestea, iar Roy a mai comandat un rând de băuturi pentru toată lumea. Am rugat-o pe Zeituni să-mi mai povestească despre bunicul nostru, dar tocmai atunci trupa și-a ocupat locurile pe scenă. Arătau cam jerpeliți, dar, imediat ce au început să cânte, localul s-a transformat. Oamenii s-au repezit pe ringul de dans, mișcându-se în ritmul muzicii soukous⁶⁵. Zeituni m-a luat de mână, Roy a luat-o pe Auma, iar Amy l-a apucat de mână pe Bernard și, cât ai clipi, am început cu toții să dansăm, mișcând din brațe, șolduri și posterior; oameni negri ca tăciunele din tribul Luo, oameni cu pielea ciocolatie din triburile Kikuyu, Kamba, Meru și Kalenjin zâmbeau, strigau și se distrau de minune. Roy și-a aruncat mâinile în sus întorcându-se încet, într-o mișcare ciudată în jurul Aumei, care râdea de cât era de caraghios fratele ei, și exact în acel moment am văzut pe chipul fratelui meu aceeași expresie pe care o văzusem cu ani în urmă, în apartamentul lui Toot și al bunicului din Hawaii, când Bătrânul m-a învățat prima oară să dansez – o expresie de libertate de netăgăduit.
După trei sau patru cântece, și eu, și Roy ne-am abandonat partenerele și am ieșit în curtea din spatele localului, să ne savurăm berile. Aerul răcoros îmi gâdila nasul și mă simțeam cam amețit.
– Ce bine că suntem aici, am spus.
– Vezi bine. Cum le spui tu, ca un poet, a râs Roy, sorbind din bere.
– Vorbesc serios. Mă simt tare bine cu tine, cu Auma, cu toți ai noștri. Mă simt ca și cum…
Până să-mi termin fraza, am auzit zgomotul unei sticle sparte în spatele nostru. M-am întors și am văzut doi bărbați în capătul opus al curții, care îl împingeau pe un alt bărbat, mai scund decât ei. Căzut la pământ, bărbatul cel scund părea că-și acoperă o tăietură de pe cap cu o mână; cu cealaltă încerca să se apere de loviturile unei bâte. Am făcut un pas spre ei, dar Roy m-a tras înapoi.
– Vezi-ți de treaba ta, frățioare, mi-a șoptit el.
– Dar…
– Poate sunt polițiști. Crede-mă, Barack, habar nu ai ce înseamnă să petreci o noapte într-o închisoare din Nairobi.
Bărbatul căzut la pământ se făcuse covrig, încercând să se apere de loviturile aplicate la întâmplare. Apoi, ca un animal încolțit care vede o portiță de scăpare, s-a ridicat brusc în picioare și s-a urcat pe o masă de unde să poată sări gardul. Atacatorii lui au avut un moment intenția să-l urmărească, după care s-au decis că nu merita efortul. Unul dintre ei ne-a văzut, pe Roy și pe mine, dar nu a spus nimic, apoi au intrat amândoi în local. M-am simțit dintr-odată foarte treaz.
– A fost groaznic, am spus.
– Mda… n-ai de unde să știi ce-a făcut ăla.
Mi-am masat ceafa.
– Când ai fost tu la închisoare?
Roy a mai luat o gură de bere și s-a așezat pe un scaun metalic.
– În noaptea în care a murit David.
M-am așezat lângă el și i-am ascultat povestea. Ieșiseră împreună să bea, căutau o petrecere. S-au dus cu motocicleta lui Roy la un club din apropiere, unde Roy a cunoscut o femeie. A pus ochii pe ea și au început să vorbească. I-a cumpărat o bere și curând după aceea a apărut un bărbat care s-a luat de Roy. I-a spus acestuia că era soțul femeii și a tras-o de mână. Femeia s-a zbătut și a căzut, iar Roy i-a spus bărbatului s-o lase în pace. S-au luat la bătaie, a venit poliția, Roy nu avea actul de identitate la el, așa că l-au luat la secție. L-au închis într-o celulă și l-au lăsat acolo mai multe ore, până când David a reușit să îl vadă.
Dă-mi cheile de la motor, ar fi spus David, mă duc să-ți aduc actele.
Nu. Du-te acasă.
Dar nu poți rămâne toată noaptea aici, frățioare. Dă-mi cheile…
Roy a tăcut. Am stat așa, uitându-ne la umbrele care se lățeau peste gardul din grilaj.
– A fost un accident, Roy, am spus într-un târziu. Nu a fost vina ta. Nu te mai gândi la asta.
Am mai vrut să spun ceva, dar am auzit-o pe Amy strigând în spatele nostru, abia articulând cuvintele pe fundalul muzicii.