Roy și-a pipăit buzunarele cu grijă.
– Ai făcut cunoștință cu fratele meu, Barack? Barack, ea e Amy. Pe Auma deja o știi.
Roy și-a găsit țigările și a aprins una pentru Amy. Amy a tras cu poftă un fum și s-a aplecat spre Auma, lăsând să-i iasă din gură rotocoale de fum în timp ce vorbea cu Auma.
– Sigur că o știu pe Auma. Ce mai faci? Dă-mi voie să-ți spun că arăți minunat! Îmi place ce ți-ai făcut la păr. Arată așa de… natural!
Amy a întins mâna după sticla lui Roy, iar acesta s-a dus la masă. A luat o farfurie, apoi s-a aplecat să simtă aroma mâncărurilor din vasele aburinde.
– Chapo⁶²! a exclamat el, punându-și trei lipii pe farfurie. Sukuma-wiki⁶³! a strigat apoi văzând frunzele de varză și punându-și un snop pe farfurie. Ugali⁶⁴! a adăugat cu voce tare, tăindu-și două felii de pâine din mălai.
Bernard și copiii îl urmau pas cu pas, repetând cuvintele lui Roy pe un ton și mai înalt. În jurul mesei, mătușile noastre și Kezia îi priveau cu ochi strălucind de satisfacție. Era prima oară când le vedeam atât de fericite de când sosisem în Kenya.
După cină, Amy s-a dus să le ajute pe mătuși să spele vasele, iar Roy s-a așezat între mine și Auma și ne-a anunțat că avea planuri mari. Avea de gând să înființeze o companie de import-export pentru comercializarea obiectelor kenyene de artizanat în State.
– Genți cu motive africane numite chondos. Textile. Statuete din lemn. Toate astea se caută în America! Se vând la festivaluri, expoziții de artă, în magazine de specialitate. Deja am cumpărat niște mostre să le iau cu mine în State.
– Dar asta e o idee grozavă!, i-a spus Auma. Arată-mi ce-ai cumpărat.
Roy i-a spus lui Bernard să aducă mai multe plase de culoare roz din dormitor. În plase se aflau statuete din lemn, genul acela de obiecte produse în masă care se vând cu profit bun turiștilor din centrul orașului. Auma le-a studiat cu o expresie circumspectă pe chip.
– Cât ai dat pe astea?
– Numai 400 bucata.
– Enorm! Frățioare, ai fost tras pe sfoară. Bernard, de ce l-ai lăsat să de atâția bani pe ele?
Bernard a ridicat din umeri. Roy era cam ofuscat.
– Ți-am spus că sunt doar mostre, a adăugat el, punând statuetele înapoi în ambalajul original. Am făcut doar o mică investiție, ca să pot vedea ce se dorește pe piață. Nu poți face bani dacă nu investești, nu-i așa, Barack?
– Așa zice lumea.
Roy și-a recăpătat într-o clipă entuziasmul.
– Vezi? Odată ce mă familiarizez cu piața, voi putea să-i trimit comenzile lui Zeituni. O să punem bazele afacerii încet-încet. În-ce-ti-șor. După aceea, când vom avea un sistem stabil, Bernard și Abo vor începe să lucreze pentru companie. Ce zici, Bernard? Poți să lucrezi pentru mine.
Bernard a dat ușor din cap. Auma se uita cu atenție la fratele ei mai mic, apoi s-a întors spre Roy.
– Ia spune, ce alt plan măreț mai ai?
– Amy, a răspuns el zâmbind.
– Amy?
– Amy. O să mă-nsor cu ea.
– Poftim? Cât timp a trecut de când v-ați văzut ultima oară?
– Doi ani. Trei. Ce mai contează?
– Dar nici măcar n-ai avut timp să chibzuiești situația.
– E africancă. Măcar atâta lucru știu! Ea mă înțelege. Nu e ca femeile europene care își contrazic în permanență bărbații.
Roy a dat din cap cu emfază, apoi, ca și cum ar fi fost tras de o lesă invizibilă, a sărit în picioare de pe canapea și s-a dus la bucătărie. A luat-o pe Amy pe după gât și a ridicat sticla de bere până aproape de tavan.
– Ascultați-mă! Acum, că ne-am strâns toți, trebuie să închin un toast! În memoria celor care nu mai sunt printre noi. Și fie ca totul să se termine cu bine!
Și, cu o atitudine solemnă, a turnat berea pe podea. O parte din berea vărsată a ajuns pe pantofii Aumei.
– Ah! Ce faci? a țipat Auma, sărind înapoi.
– Strămoșilor noștri le e sete, a spus Roy vesel. Așa e obiceiul în Africa.
Auma a luat un șervet să se șteargă pe picioare.
– Asta se face când ești în aer liber, Roy! Nu într-o casă de om! Fir-ar să fie, uneori ești atât de nesimțit! Cine o să curețe acum mizeria asta? Tu?
Roy se pregătea să-i dea replica, când a apărut Jane cu o cârpă în mână.
– Nu vă faceți griji! a spus ea, ștergând pe jos. Hai să ne bucurăm că ne-a venit băiatul acasă.
Toată familia a decis ca după cină să ieșim să dansăm într-un club din apropiere. Am luat-o cu Auma înainte și, în timp ce coboram scările întunecate, am auzit-o bombănind.
– Bărbații din neamu’ Obama! Vi se trece totul cu vederea! Ai văzut cum îl tratează? Din punctul lor de vedere, Roy nu greșește niciodată. Uite, și chestia asta cu Amy. E doar o idee care i s-a năzărit pentru că e singur. N-am nimic cu femeia, dar e la fel de iresponsabilă ca și el. Iar când sunt împreună, scot ce-i mai rău unul din celălalt. Mama, Jane, Zeituni – toate știu asta. Dar îi spune vreuna ceva? Nu. Pentru că le este atât de frică să nu-l jignească, chiar dacă ce i-ar spune ar fi spre binele lui.
Auma a deschis portiera mașinii și s-a uitat în spate, la restul familiei. Ieșeau pe rând din umbra aruncată de clădire, iar Roy îi acoperea pe toți cu statura lui, precum un copac, iar brațele lui erau ca niște ramuri întinse peste umerii mătușilor lui. Când l-a văzut, Auma s-a mai înmuiat.